6 definiții pentru năimitor


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NĂIMITÓR, năimitori, s. m. (Înv.) Persoană care angajează pe cineya pentru o muncă (temporară). ♦ Persoană angajată cu plată pentru a efectua o muncă (temporară). [Pr.: nă-i-] – Năimi + suf. -tor.

năimitor, ~oare [At: CAT. MAN. I, 123 / P: nă-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: năimi + -tor] 1 a (Îvr) Care se referă la închiriere. 2 a (Îvr) De închiriere. 3 sm (Mol; Buc) Persoană care angajează pe cineva la lucru pe timp limitat. 4 sm (Ban) Persoană angajată cu plată, pentru a efectua o muncă.

NĂIMITÓR, năimitori, s. m. (Reg.) Persoană care angajează pe cineva pentru o muncă (temporară). ♦ Persoană angajată cu plată pentru a efectua o muncă (temporară). [Pr.: nă-i-] – Năimi + suf. -tor.

NĂIMITÓR ~i m. rar Persoană care năimește. [Sil. nă-i-] /a năimi + suf. ~tor


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

năimitór (înv.) (nă-i-) s. m., pl. năimitóri

năimitór s. m. (sil. nă-i-), pl. năimitóri

Intrare: năimitor
  • silabație: nă-i-
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • năimitor
  • năimitorul
  • năimitoru‑
plural
  • năimitori
  • năimitorii
genitiv-dativ singular
  • năimitor
  • năimitorului
plural
  • năimitori
  • năimitorilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)