nădâi v vz nădăi

nădăi [At: PSALT. HUR. 30^v/2 / V: (reg) ~dâi, ~dui / Pzi: ~esc, (reg) nădăi / E: slv надаꙗти сѩ] 1 vr (Îrg) A spera. 2 vr (Îrg) A se încrede în... 3 vt (Îrg) A se aștepta la ceva Si: a presimți. 4 vt (Îrg) A aștepta pe cineva. 5 vt (Pop) A nu crede ceva. 6 vr (Reg) A-și da seama. 7 vr (Reg) A se încumeta. 8 vr (Reg) A se răzgândi.

nădui v vz nădăi

NĂDĂI (-ăesc) vb. refl. 1 ‡A avea nădejde în cineva, a trage nădejde, a se bizui pe cineva ¶ 2 Trans. A bănui, a presupune; a da cu socoteala, a băga de seamă: un om de la ei îi tot făcea cu capul... dar ea nu se nădăia (RET.); Neagră în grădină, vorbește ungurește, Nime’n lume nu se nădăește (GOR.), ghicitoare despre „rîndunică” [vsl. nadĕjati].

NĂDĂI, nădăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A băga de seamă, a pricepe, a înțelege. Un om de la ei îi tot făcea cu capul... dar ea nu se nădăia. RETEGANUL, la CADE. Neagră în grădină, Vorbește ungurește, Nime-n lume Nu se nădăiește (Rîndunica). GOROVEI, C. 319. ♦ A cere cuiva socoteală pentru ceva; a imputa, a bănui. Să fiu știut, zice, nu m-aș fi măritat, și cine s-ar nădăi de aceea. ȚICHINDEAL, F. 91.

NĂDĂI, nădăiesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A băga de seamă; a pricepe, a înțelege. ♦ A cere cuiva socoteală; a imputa. ♦ A bănui. – Slav (v. sl. nadĕjati).

nădăĭésc v. intr. (vsl. nadĭeĭati sen, a spera, d. diĕti-diĕždon, a pune. V. delă, nadă, nădejde, dodeĭesc, odăjdiĭ, ogheal). Trans. Presimt: a nădăi de ceva. V. refl. Vechĭ. Sper. Azĭ. Vest. Îmĭ vine în minte, pricep.

NĂDĂI vb. v. aștepta, baza, bănui, bizui, conta, crede, dumeri, fundamenta, ghici, gândi, imagina, închipui, încrede, întemeia, întrezări, înțelege, lămuri, nădăjdui, presupune, prevedea, pricepe, socoti, spera, sprijini, ști, visa.

nădăi vb. v. AȘTEPTA. BAZA. BĂNUI. BIZUI. CONTA. CREDE. DUMERI. FUNDAMENTA. GHICI. GÎNDI. IMAGINA. ÎNCHIPUI. ÎNCREDE. ÎNTEMEIA. ÎNTREZĂRI. ÎNȚELEGE. LĂMURI. NĂDĂJDUI. PRESUPUNE. PREVEDEA. PRICEPE. SOCOTI. SPERA. SPRIJINI. ȘTI. VISA.

NĂDĂI vb. (Criș., Trans. SV) A presimți, a bănui. C: veni-va, domnul slugii aceluia în ziua carea nu s-au nădăit. N. TEST. (1648). Noi ne nădăim că acesta iaste de va să mîntuiască izdrailii. MOL. 1676¹, 2011^r Că în tinereațele noastre nu ne-am știut nădăi că așea cu de grabă vom muri. CSOM, 6^r. // B: Și cine ar fi nădăitu-se întru limbi orbite cu întunearecul slujirii de idoli să fie om văzător de bine? C 1688, 411^v. Etimologie: sl. nadajati sę. Vezi și nenădăit. Cf. a m i r o s i (2), a u I m a.

nădăí, nădăiesc, v.r. (reg.) A lua seama, a se dumiri, a se lămuri, a înțelege: „Abia atunci s-au nădăit bârsăneștii c-au fugit, săracii, de frica unui bonzar” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 239). – Din sl. nadajati „a spera” (Scriban, DLRM).

nădăi, nădăiesc, vb. refl. – (reg.) A lua seama, a se dumiri, a se lămuri, a înțelege, a pricepe: „Dzua șuer păsărește, / Nime nu să nădăie, / Nici tata nu mă găse” (Țiplea, 1906: 426). – Din sl. nadajati „a spera” (Scriban, DLRM, MDA).

nădăi, nădăiesc, vb. intranz., refl. – A lua seama, a se dumiri, a se lămuri, a înțelege, a pricepe: „Dzua șuer păsărește, / Nime nu să nădăie, / Nici tata nu mă găse” (Țiplea 1906: 426). – Din sl. nadayati (MDA).

NĂDĂI vb. IV. Refl. 1. (Învechit și regional) A-și pune nădejdea în..., a se încrede; a spera, a nădăjdui (3). Feciorii omenrești întru acoperemîntul arepilor tale nădăescu-se. psalt. hur. 30^v/2, cf. 51^r/17. Depreură și nădăiia-se că mită da-se-va lui de la Pavel. cod. vor. 64/20. Nu vă nădăireți (nedejdireți h, nedejduriț D) în giudeci. psalt. 302, cf. 131, 244, 272, 282. Cu spatele sale umbri-te-va și supt arepile lui nădăești-te. coresi, ps. 252/8, cf. 91/10, 158/13, 323/2. Mă nădăiesc încă că voi veni cătră voi. id. l. 207/2, cf. 446/6. Nădăindu-ne spre mila slaveei lui (a. 1619). gcr i, 55/15. Mă nădăiam și eu că o să iese ceva din el. boceanu, gl. 2. (Învechit și regional) A se aștepta (la ceva); a presimți, a bănui, a presupune. Veni-va domnul slugii aceluia în ziua carea nu s-au nădăit și în ceasul care n-au știut. n. test. (1648), 32^v/16. Și intrînd în Valahia fără de veste pre furiș, au aflat pre Vlad Vodă fără de grije și secur, ca cel ce nu se nădăia de una ca aceasta. șincai, hr. ii, 10/19. Începură a se nădăi în urmă că trebuie că nu-i lucru curat cu buturuga ce-au adus-o în bucătărie. rev. crit. i, 42, cf. vaida, frîncu-candrea, m. 103. M-am nădăit că ai să faci așa. com. din brădișorul DE JOS-ORAVIȚA, cf. GR. S. VI, 241, ARH. FOLK. vii, 92. ♦ Tranz. A aștepta (pe cineva). Ele încă nădăiau afară pe Maxim și în locul lui aflară un domnișor cu haine negre. f (1876), 267, cf. iorga, l. r. 30. ♦ A nu crede (ceva), a se îndoi (de ceva). Satul tot vorbește și el se nădăiește. zanne, p. vi, 306. 3. (Regional) A-și da seama; a se dumiri, a pricepe. Se nădăie că vorbim despre el. sima, m. 184. Io nu mă nădîi ce-o fi; tu te nădii? n. rev. r. viii, nr. 6, 87. Proastă ești, naroadă ești, Că tu nu te nădăiești. reteganul, tr. 125, cf. șez. vii, 182. Noapt’a șuier voiniceșt’e, Dzîua șuier păsăreșt’e. Nime nu să nădăie. țiplea, p. p. 14, cf. 86, bud, p. p. 23. Tîrdzău voi v-aț nădăit, Că Sirolina ș-o murit. t. papahagi, m. 91. Am o tîntă-n grindă Și grăieșt’e Ungureșt’e Nime nu să nădăieșt’e (Rîndunica). id. id. 146. Neagra în grădină Vorbește ungurește, Nime-n lume nu se nădăiește (Rîndunica). gorovei, c. 319. ◊ (Construit cu dativul etic) Maica mea, bolundă ești, Mare ești, puțin pricepi, De nu mi te nădăiești. viciu, col. 141. ◊ Tranz. Să nu nădăiască că tu dormi. MARIAN, S. R. I, 2. 4. (Regional) A se încumeta (Bilbor-Gheorghieni). viciu, gl. 5. (Regional) A se răzgîndi (Moiseiu-Vișeu de Sus). GLOSAR REG. – prez. ind.: nădăiesc și (regional) n’ădăi. – Și: (regional) nădîi, nădui (a vi 4, com. din monor-reghin) vb. IV. – Din v. sl. надаюти сѫ.

NĂDÎI vb. IV v. nădăi.