înăbușire sf [At: DA ms / S și: (înv) înnă~/ Pl: ~ri / E: înăbuși] 1-2 (Rar) Țâșnire (a lacrimilor sau) a sângelui Si: înăbușit¹ (1-2). 3 Împiedicare a creșterii și dezvoltării plantelor de către buruieni Si: înăbușit¹ (3). 4 Înfășurare a cuiva în multe haine pentru a transpira ca să-i scadă febra Si: înăbușit¹ (4). 5 Reprimare a acțiunilor, mișcărilor și manifestărilor sociale Si: înăbușit¹ (5). 6 Sufocare. 7-8 Acoperire a focului cu cenușă pentru (a-l stinge sau) a-l face să ardă mocnit Si: înăbușit¹ (7-8).

năbușire sf [At: HELIADE, O. II, 352 / Pl: ~ri / E: năbuși] (Îvp) 1 Năvălire. 2 Umplere. 3 Țâșnire a apei dintr-un loc strâmt și închis. 4 Sufocare. 5 Stingere a focului. 6 Reprimare a unei acțiuni, proces sau sentiment. 7 Revărsare. 8 Inundație.

ÎNĂBUȘIRE s. f. Acțiunea de a (se) înăbuși. 1. Sufocare. 2. Reprimare. Înăbușirea criticii. ▭ Fără o luptă îndîrjită și fără înăbușirea prin forță a împotrivirii exploatatorilor nu poate fi construită societatea socialistă. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 444.

înăbușire s. f., g.-d. art. înăbușirii

năbușire (pop.) s. f., g.-d. art. năbușirii; pl. năbușiri

înăbușire s. f., g.-d. art. înăbușirii

năbușire (pop.) s. f., g.-d. art. năbușirii; pl. năbușiri

înăbușire s. f., g.-d. art. înăbușirii

năbușire s. f., g.-d. art. năbușirii; pl. năbușiri

ÎNĂBUȘIRE s. 1. v. asfixie. 2. v. reprimare. 3. v. stingere.

ÎNĂBUȘIRE s. 1. asfixie, asfixiere, înecare, sufocare, sufocație, sugrumare, (rar) înecăciune. (Senzație de ~.) 2. reprimare, (înv.) supresiune, (fig.) sugrumare. (~ unei răscoale.) 3. stingere. (~ unui incendiu.)

NĂBUȘIRE s. f. (Rar) Acțiunea de a năbuși (3); sufocare. cf. heliade, o. ii, 352. ♦ Fig. Înnăbușire, reprimare a unei mișcări, a unei acțiuni. Setea de răzbunare, deșteptată... de cînd cu năbușirea turburărilor... republicane. maiorescu, d. ii, 24. – pl.: năbușiri. – v. năbuși.