mătăhăi [At: CREANGĂ, P. 298 / V: ~hi, ~ăni / Pzi: ~esc / E: ns cf măhăi, mătănăi, mătăni] (Reg) 1 vi A se mișca greoi, cu pași șovăitori Si: a se clătina, a se împletici, (reg) a mătăcăni, a mătăhăli, a mătălăi (1). 2 vt A mișca încoace și încolo Si: a agita, a clătina. 3 vi (Determinat prin „din cap”) A moțăi.

MĂTĂHĂI, mătăhăiesc, vb. IV. (Regional) 1. Intranz. A se mișca greoi, cu pași șovăitori, nesiguri, într-o parte și într-alta; a se clătina. Căpitanul a plecat mătăhăind după ea. SANDU-ALDEA, U. P. 185. Auzind pe cineva cîntînd din urmă, se uită înapoi și cînd colo vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile. CREANGĂ, P. 298. 2. Tranz. A clătina, a mișca încoace și încolo. Mătăhăiește în dreapta și-n stînga un țurlui prin care se scurge apa din saca. La TDRG. ◊ Intranz. Prisăcarul aleargă după el [după roi] mătăhăind în sus cu o năframă. La TDRG.

A MĂTĂHĂI ~iesc intranz. pop. A se mișca dintr-o parte în alta; a se clătina; a se bălăbăni. * ~ din mână a face semn cu mâna. /Orig. nec.

mătăhăì v. Mold. a bănănăi: vede un ostaș mătăhăind pe drum CR. [Cf. matahală].

mătăhăni v vz mătăhăi

mătăhi v vz mătăhăi

mătăhăĭésc și metehăĭésc (est) și mătănăĭésc, -noĭésc și -lăĭésc (vest) v. intr. (după matahală, d. ung. matikálni, matatni, motonozni, a orbocăi). Bălălăĭesc, mă clatin: bețivu mergea mătăhăind, lucrurile mătăhăĭaŭ în car. Moțăĭ (de somn ș. a.). V. măhăĭesc.

mătăhăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiesc, 3 sg. mătăhăiește, imperf. 1 mătăhăiam; conj. prez. 1 sg. să mătăhăiesc, 3 să mătăhăiască

mătăhăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiesc, imperf. 3 sg. mătăhăia; conj. prez. 3 să mătăhăiască

mătăhăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiesc, imperf. 3 sg. mătăhăia; conj. prez. 3 sg. și pl. mătăhăiască

MĂTĂHĂI vb. v. agita, clătina, fâlfâi, flutura, împletici, șovăi.

mătăhăi vb. IV. (reg.) 1 tr. (compl. indică obiecte, materiale etc.) v. Agita. Clătina. Fâlfâi. Flutura. Vântura. 2 refl. (despre oameni) v. Clătina. Împletici. Șovăi¹.

mătăhăi vb. v. AGITA. CLĂTINA. FÎLFÎI. FLUTURA. ÎMPLETICI. ȘOVĂI.

MĂTĂHĂI vb. IV. (Regional) 1. Intranz. A se mișca greoi, cu pași șovăitori; a se împletici, a se clătina; (regional) a mătăcăi (1), a mătăcăni, a mătăhăli. Vede un ostaș mătăhâind pe drum în toate părțile. CREANGĂ, P. 298, cf. F (1 885), 315. Se scoală și vine mătăhâind pînă la mal. . . E sfîrșit parcă de orice putere. SĂM. VI, 331, cf. I, 387. Bietul țigan tocmai atunci mătăhăni pe o lăture. D. ZAMFIRESCU, Î. 69. Omul păru că se dezmeticește, puse capul în pămînt și plecă deznădăjduit, trăgînd de funie văcșoara ce mătăhăia de slabă ce era. SANDU-ALDEA, D. N. 246, cf. id. U. P. 185. Adună apa de la strașina ce picură. Se duce apoi încetișor și o toarnă în urechile murdare ale purceilor, cari, sărind arși, fug mătăhâind și scuturînd din urechi. CIOCÎRLAN, P. P. 76, cf. 83. Morarul și-a luat dintr-un cotlon ghionderul, ca să se ducă în baltă pe întuneric. . . S-a dus mătăhăind. SADOVEANU, O. XIII, 837. 2. T r a n z. A mișca încoace și încolo, a clătina, a agita. [Sacagiul] mătăhăiește în dreapta și-n stînga un țurlui prin care se scurge apa din saca. ap. TDRG. ♦ I n t r a n z. Prisăcarul alergă după el, mătăhăind în sus cu o năframă. ap. TDRG. ♦ I n t r a n z. (Determinat prin „ din cap”) A moțăi. Sforăia, mătăhâind din cap. DDRF. - Prez. ind.: mătăhăiesc. – Și: mătăhí (ȘEZ. XX, 138), mătăhăní vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. măhăi, mătănăi, mătăni.

MĂTĂHĂNÍ vb. IV v. mătăhăi.

MĂTĂHÍ vb. IV v. mătăhăi.