MĂTĂHĂI vb. IV. (Regional) 1. Intranz. A se mișca greoi, cu pași șovăitori; a se împletici, a se clătina; (regional) a mătăcăi (1), a mătăcăni, a mătăhăli. Vede un ostaș mătăhâind pe drum în toate părțile. CREANGĂ, P. 298, cf. F (1 885), 315. Se scoală și vine mătăhâind pînă la mal. . . E sfîrșit parcă de orice putere. SĂM. VI, 331, cf. I, 387. Bietul țigan tocmai atunci mătăhăni pe o lăture. D. ZAMFIRESCU, Î. 69. Omul păru că se dezmeticește, puse capul în pămînt și plecă deznădăjduit, trăgînd de funie văcșoara ce mătăhăia de slabă ce era. SANDU-ALDEA, D. N. 246, cf. id. U. P. 185. Adună apa de la strașina ce picură. Se duce apoi încetișor și o toarnă în urechile murdare ale purceilor, cari, sărind arși, fug mătăhâind și scuturînd din urechi. CIOCÎRLAN, P. P. 76, cf. 83. Morarul și-a luat dintr-un cotlon ghionderul, ca să se ducă în baltă pe întuneric. . . S-a dus mătăhăind. SADOVEANU, O. XIII, 837. 2. T r a n z. A mișca încoace și încolo, a clătina, a agita. [Sacagiul] mătăhăiește în dreapta și-n stînga un țurlui prin care se scurge apa din saca. ap. TDRG. ♦ I n t r a n z. Prisăcarul alergă după el, mătăhăind în sus cu o năframă. ap. TDRG. ♦ I n t r a n z. (Determinat prin „ din cap”) A moțăi. Sforăia, mătăhâind din cap. DDRF. - Prez. ind.: mătăhăiesc. – Și: mătăhí (ȘEZ. XX, 138), mătăhăní vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. măhăi, mătănăi, mătăni.