MUSAIP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnului. – Din tc. musahip.

musaip sm [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 277/5 / V: (înv) ~ahib, ~it, ~alip / Pl: ~i / E: tc musahip] (Ist) 1 Înalt demnitar la curtea sultanului. 2 Favorit al sultanului. 3 Consilier intim al domnitorului.

MUSAIP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnitorului. – Din tc. musahip.

MUSAIP s.m. (Mold., ȚR) Demnitar la curtea sultanului. A: Era la împărățiia lui sultan Murat pre acele vremi toate trebile și lucrurile împărăției pre doi oameni carii era musaipi lui Sultan Murat. M. COSTIN. Avea un priietin musaip împărătescu. NECULCE. Mergînd ghenicear-aga și alți musahibi, la veziriul, s-au rugat. IM 1754, 76^v. B: Îndată ce au văzut pe musaipul împăratului, ... nimic alt n-au mai căutat. IST. ȚR; cf. IM 1730, 107^v. Variante: musahib (IM 1730, 107^v; IM 1754, 76^v). Etimologie: tc. musahip.

musaíp m. (turc. [d. ar.] mûsahib și musahib). Vechĭ. Credincĭos intim al sultanuluĭ, curtean saŭ consilier intim. – Și musahíb și musaít.

musahib sm vz musaip

musait sm vz musaip

musalip sm vz musaip

MUSAHIB s. m. v. musaip.

musaip s. m., pl. musaipi

musaip s. m., pl. musaipi

musaip s. m., pl. musaipi

musaip (musaipi), s. m. – Consilier personal al sultanului. Tc. (arab.) musahib (Șeineanu, III, 87). Sec. XVIII, înv.