MUSAIP s.m. (Mold., ȚR) Demnitar la curtea sultanului. A: Era la împărățiia lui sultan Murat pre acele vremi toate trebile și lucrurile împărăției pre doi oameni carii era musaipi lui Sultan Murat. M. COSTIN. Avea un priietin musaip împărătescu. NECULCE. Mergînd ghenicear-aga și alți musahibi, la veziriul, s-au rugat. IM 1754, 76^v. B: Îndată ce au văzut pe musaipul împăratului, ... nimic alt n-au mai căutat. IST. ȚR; cf. IM 1730, 107^v. Variante: musahib (IM 1730, 107^v; IM 1754, 76^v). Etimologie: tc. musahip.