musai [At: CREANGĂ, A. 40 / E: mg muszáj] 1 av (Pop; predicativ) E absolut necesar Si: trebuie. 2 av (Pop) Negreșit. 3 s (Reg; îlav) Cu ~ sau de(a) ~ În mod silit. 4 av (Reg) Măcar. 5 av (Reg) Chiar. 6 av Cu insistență. 7 av Cu încăpățânare Si: morțiș.

MUSAI adv. (Regional) 1. Neapărat, negreșit, în mod necesar, fără discuție. Să-ți aduci de la tîrg musai o ladă de fier. C. PETRESCU, R. DR. 260. Era nevoită biata mama să ne facă musai cîte un șurub, două prin cap. CREANGĂ, A. 40. ♦ Cu insistență, cu încăpățînare, morțiș. Fug de tine, Și tu musai după mine (Umbra). SADOVEANU, P. C. 13. 2. (De obicei în construcție cu verbul «a fi») E necesar, e nevoie; trebuie. Și-i musai să le dăm peste bot. DAVIDOGLU, M. 56. Mai ales este o casă la Păuna pe care musai s-o dezgropăm. SADOVEANU, P. M. 175. Nu ne-am luat soldele și e musai să le luăm. CAMIL PETRESCU, U. N. 380.

MUSAI adv. 1) În mod obligatoriu; numaidecât; neapărat; negreșit. 2) Cu multă îndărătnicie; morțiș. /<ung. muszáj

mùsai adv. Mold. neapărat, fără doar și poate: la iarnă musai plecăm. [Ung. MUSZÁJ].

músaĭ adv. (ung. muszáj, d. germ. muss sein, trebuĭe [să fie], de unde și pol. sîrb. musĭ, trebuĭe, rut. músiti, a trebui). Trans. Fam. (În Munt. Mold. iron.). Numaĭ de cît, cu orĭ-ce preț, în orĭ-ce caz, neapărat: trebuĭe musaĭ să plec, a zis să viĭ musaĭ.

musai (pop., fam.) adv.

musai (pop.) adv.

musai adv.

MUSAI adv. v. trebuie.

MUSAI adv. v. morțiș.

MUSAI adv. morțiș, neapărat, negreșit, numaidecît, obligatoriu, (rar) necesarmente, (înv. și reg.) nepristan, nesmintit, numai, (înv.) nelipsit. (Ține ~ să...)

musai adv. v. TREBUIE.

musai adv. – Obligatoriu, necesar. Mag. muszáj, din germ. müssen „a trebui” (Cihac, II, 517; Tiktin; REW 5766a). În Trans.

musai, adv. – (reg.) Neapărat, negreșit, obligatoriu: „De m-ar băga în pământ / Și-acolo-i musai să cânt” (Calendar, 1980: 52). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – „E un germanism care prin vieața militară s’a introdus în limbile tuturor popoarelor din Ungaria și înseamnă necesitate și silă supremă” (Țiplea, 1906); din germ. muss sein „trebuie să fie” (Țurcanu, 2005); din magh. muszáj „neapărat” (DEX, MDA) < germ. müssen „a trebui, a fi constrâns, a fi necesar” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, cf. DER).

musai, adv. – Neapărat, negreșit, obligatoriu: „De m-ar băga în pământ / Și-acolo-i musai să cânt” (Calendar 1980: 52). – „E un germanism care prin vieața militară s’a introdus în limbile tuturor popoarelor din Ungaria și înseamnă necesitate și silă supremă” (Țiplea 1906); Din germ. müssen „a trebui, a fi constrâns, a fi necesar”, prin intermendiul magh. muszáj „neapărat” (Cihac, Tiktin cf. DER); Din germ. muss sein „trebuie să fie” (Țurcanu 2005).