musai [At: CREANGĂ, A. 40 / E: mg muszáj] 1 av (Pop; predicativ) E absolut necesar Si: trebuie. 2 av (Pop) Negreșit. 3 s (Reg; îlav) Cu ~ sau de(a) ~ În mod silit. 4 av (Reg) Măcar. 5 av (Reg) Chiar. 6 av Cu insistență. 7 av Cu încăpățânare Si: morțiș.

MUSAI adv. (Regional) 1. Neapărat, negreșit, în mod necesar, fără discuție. Să-ți aduci de la tîrg musai o ladă de fier. C. PETRESCU, R. DR. 260. Era nevoită biata mama să ne facă musai cîte un șurub, două prin cap. CREANGĂ, A. 40. ♦ Cu insistență, cu încăpățînare, morțiș. Fug de tine, Și tu musai după mine (Umbra). SADOVEANU, P. C. 13. 2. (De obicei în construcție cu verbul «a fi») E necesar, e nevoie; trebuie. Și-i musai să le dăm peste bot. DAVIDOGLU, M. 56. Mai ales este o casă la Păuna pe care musai s-o dezgropăm. SADOVEANU, P. M. 175. Nu ne-am luat soldele și e musai să le luăm. CAMIL PETRESCU, U. N. 380.

MUSAI adv. 1) În mod obligatoriu; numaidecât; neapărat; negreșit. 2) Cu multă îndărătnicie; morțiș. /<ung. muszáj

mùsai adv. Mold. neapărat, fără doar și poate: la iarnă musai plecăm. [Ung. MUSZÁJ].

músaĭ adv. (ung. muszáj, d. germ. muss sein, trebuĭe [să fie], de unde și pol. sîrb. musĭ, trebuĭe, rut. músiti, a trebui). Trans. Fam. (În Munt. Mold. iron.). Numaĭ de cît, cu orĭ-ce preț, în orĭ-ce caz, neapărat: trebuĭe musaĭ să plec, a zis să viĭ musaĭ.

musai (pop., fam.) adv.

musai (pop.) adv.

musai adv.

musai adv. – Obligatoriu, necesar. Mag. muszáj, din germ. müssen „a trebui” (Cihac, II, 517; Tiktin; REW 5766a). În Trans.

MUSAI adv. v. morțiș.

MUSAI adv. v. trebuie.

MUSAI adv. morțiș, neapărat, negreșit, numaidecît, obligatoriu, (rar) necesarmente, (înv. și reg.) nepristan, nesmintit, numai, (înv.) nelipsit. (Ține ~ să...)

musai adv. v. TREBUIE.

músai, adv. (reg.) Neapărat, negreșit, obligatoriu: „De m-ar băga în pământ / Și-acolo-i musai să cânt” (Calendar, 1980: 52). – „E un germanism care prin vieața militară sa introdus în limbile tuturor popoarelor din Ungaria și înseamnă necesitate și silă supremă” (Țiplea, 1906); din magh. muszáj „neapărat” (DEX, MDA) (< germ. müssen „a trebui, a fi constrâns, a fi necesar”).

musai, adv. – (reg.) Neapărat, negreșit, obligatoriu: „De m-ar băga în pământ / Și-acolo-i musai să cânt” (Calendar, 1980: 52). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – „E un germanism care prin vieața militară s’a introdus în limbile tuturor popoarelor din Ungaria și înseamnă necesitate și silă supremă” (Țiplea, 1906); din germ. muss sein „trebuie să fie” (Țurcanu, 2005); din magh. muszáj „neapărat” (DEX, MDA) < germ. müssen „a trebui, a fi constrâns, a fi necesar” (Șăineanu, Scriban; Cihac, Tiktin, cf. DER).

musai, adv. – Neapărat, negreșit, obligatoriu: „De m-ar băga în pământ / Și-acolo-i musai să cânt” (Calendar 1980: 52). – „E un germanism care prin vieața militară s’a introdus în limbile tuturor popoarelor din Ungaria și înseamnă necesitate și silă supremă” (Țiplea 1906); Din germ. müssen „a trebui, a fi constrâns, a fi necesar”, prin intermendiul magh. muszáj „neapărat” (Cihac, Tiktin cf. DER); Din germ. muss sein „trebuie să fie” (Țurcanu 2005).

MUSAI adv. I. (Popular) 1. (Cu funcție predicativă) E (neapărată) nevoie, e (absolut) necesar, trebuie. Mă duc, ce să fac ? Musai să-l caut, că numai unul am. SADOVEANU, O. X, 616, cf. id. A. I. 6. Pe oamenii ăștia musai să-i scoatem din colectivă ? V. ROM. martie 1956, 128. Ea îmi zice: fă ce știi, Cu mine musai să vii. MARIAN, Î. 548, cf. MÎNDRESCU, UNG. 174. Musai să plec. ȘEZ. V, 107. Tătuș musai să vă scot din rai. ALEXICI, L. P. 239, cf. BUD, P. P. 80, ȘEZ XX, 137- Musai să dau canon eu. BÎRLEA, B. 15, cf. id. C. P. 50, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR II 4 695/172. ◊ (Precedat de verbul „a fi”, în expresii impersonale) Nu ne-am luat soldele și e musai să le luăm. CAMIL PETRESCU, U. N. 380, cf. id. O. III, 160. Nu-i musai să intru astăzi. DAVIDOGLU, M. 9. O fost musai să avem în casă pe cineva care să vorbească domnește. T. POPOVICI, SE. 249. Da-i musai să suferim Ca noi să ne despărțim. ȘEZ. III, 155. Mîndrele l-o otrăit . . . Ș-o fost musai de murit. ȚIPLEA, P. P. 28. Deci a fost musai că în loc de coghile să-și facă căroaie. BREBENEL, GR. P. Penele mi s-o rărit, Fața mi-i s-o schimbosit . . . Că mi-i musai de murit. BÎRLEA, C. P. 155, cf. id. B. 94. Hai, cu-acelea fă ce știi, Cu mine-i musai să fii. T. PAPAHAGI, M. 21, cf. 67. Îi musai să vrei. ALR II 4 697/64, cf. ib. 3 541/365, ALR II/I h 42. Aș mai sta, da-i musai să plec. A II 8. 2. Neapărat, numaidecît, negreșit. Era nevoită biata mamă să ne facă musai cîte-un șurub, două prin cap și să ne dea cîteva tapangele la spinare. CREANGĂ, A. 40. Gura cere musai de mîncat. CONTEMPORANUL, V₁, 41. Dacă te hărățește, musai trebuie să muști, măcar de băț. ib. VI₁, 491. Tipicul sfînt, după care musai trebuie să se închine și să se roage. VLAHUȚĂ, O. A. I, 186. Acum, musai părăsesc postul. CONV. LIT. XLIII, 928. Să-ți aduci de la tîrg musai o ladă de fier. C. PETRESCU, R. DR. 260. Și mai poftiseși d-ta să fii musai bursier al statului. KLOPȘTOCK, F. 214. Ucenicul mi-a spus să vin musai. SADOVEANU, O. IX, 71, cf. X, 519. Norma de ieri, musai trebă-ntrecută ! DEȘLIU, G. 47. Musai va face nuntă. ȘEZ. I, 145. Cum, doamne-oi putea trăi Cu dușmanii-acești tri Fără-i musai a-i pocni Cu lemnul stejarului. BUD, P. P. 40. Porni cu „ispresul” pe marginea drumului – în clasa patra – hai – hai ! . . . În trei zile și trei nopți fu musai la fiu-său. I. CR. III, 285, cf. I, 71, A V 15, 17, VI 16, 26, VIII 6. ◊ (Regional; substantivat ; în loc. adv.) Cu musai sau de-(a) musai = în mod silit, cu sila. Cf. ALR II 3 132/ 157, 235. II. (Regional) Măcar (I 1, 2) (PAMFILE, J. III, 91, A V 16); chiar (A V 16). – Din magh. muszáj.