mucări¹ [At: I. IONESCU, M. 529 b/b / V: ~curi / Pzi: ~resc / E: muc + -ări] (Reg) 1 vz (D.oi) A avea scurgeri din nas. 2 vt (D. lumânări) A tăia partea carbonizată a mucului pentru a face să ardă mai bine. 3 vt A tăia vârful unor tulpini sau al unor inflorescențe, în scopul obținerii unei mai bune dezvoltări a părților utile.

MUCĂRI², mucăresc, vb. IV. Tranz. 1. A reteza mucul unei lumînări care fumegă. 2 A reteza vîrful unor plante (ca tutunul, porumbul etc.). Sătenii obicinuiesc a mucări porumbul, adică a culege vîrfurile lui tăindu-le de deasupra, I. IONESCU, M. 529.

MUCĂRI¹ s. f. pl. (Învechit) Un fel de foarfece cu care se tăia capătul ars al mucului, pentru a înviora flacăra lumînării sau a candelei. Sfeșnice de aramă cu mucările lor. ODOBESCU, S. I 422. O pereche de mucări de alamă cu care o țigancă frumușică lua din cînd în cînd mucul lumînărilor, ca să dea mai multă lumină. FILIMON, C. 151. Șase sfeșnice cu tăblițe și mucări. I. IONESCU, D. 111.

A MUCĂRI ~esc tranz. 1) pop. (lumânări fumegând) A tăia mucul scurtându-l. 2) (tulpinile, inflorescențele unor plante etc.) A scurta la vârfuri (pentru a favoriza maturizarea mai grăbită a părților purtătoare de rod). /muc + suf. ~ări

mucări f. pl. unealtă cu care se curăță mucul lumânării.

mucărĭ f. pl. (d. muc). Foarfece de tăĭat mucu lumînărilor arse pe cînd eraŭ lumînărĭ de seŭ.

mucar [At: BIBLIA (1688), 91¹/30 / V: (reg) ~e sf / Pl: (1-2, 4-5) ~cări, (3) ~i / E: muc + -ar] 1 snp Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al candelei pentru a înviora flacăra Si: mucarniță (1), (reg) mucariță¹. 2 sn (Mol) Sfeșnic sau mic dispozitiv adaptat la un sfeșnic, care susține lumânarea în așa fel încât aceasta să poată arde până la capăt. 3 sm (Reg) Persoană în serviciul bisericii, care are datoria să taie mucurile lumânărilor. 4 snp (Reg) Mucuri de lumânări. 5 sf (Reg; îf mucare) Feștilă a candelei, a lumânării, a opaițului etc.

mucare¹ sf vz mucar

mucuri² v vz mucări¹

MUCAR ~e n. înv. 1) Unealtă folosită pentru stingerea lumânărilor (a felinarelor) sau pentru retezarea mucurilor acestora; mucarniță. 2) Sfeșnic sau suport de sfeșnic pentru lumânări. /muc + suf. ~ar

mucărésc v. tr. Taĭ saŭ rup mucu lumînărilor.

mucări¹ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucăresc, 3 sg. mucărește, imperf. 1 mucăream; conj. prez. 1 sg. să mucăresc, 3 să mucărească

!mucări² (înv., reg.) s. n. pl.

mucări¹ (înv., reg.) s. f. pl.

mucări² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucăresc, imperf. 3 sg. mucărea; conj. prez. 3 să mucărească

mucări s. f. pl.

mucări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucăresc, imperf. 3 sg. mucărea; conj. prez. 3 sg. și pl. mucărească

mucări s. m. pl. (Reg.) Nume dat în sudul Transilvaniei și în Moldova adepților unei secte protestante, întemeiată de predicatorul Froelich în Elveția. Secta nu recunoaște decât botezul adulților, nu admite jurământul, refuză serviciul militar și serbează sâmbăta în locul duminicii. – Din germ. Mucker.

mucar², mucări subst. 1. S. n. pl. Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al fitilului candelei pentru a înviora flacăra; mucarniță, mucariță. 2. S. n. (Reg.) Sfeșnic sau mic dispozitiv adaptat la un sfeșnic, care susține lumânarea astfel încât aceasta să poată arde până la capăt. 2. S. n. pl. (Reg.) Mucuri de lumânări. 3. S. f. (Reg.; în forma mucare) Feștila lumânării; fitilul opaițului, al candelei etc. [Var.: mucare s. f.] – Din muc + suf. -ar.

mucar¹, mucari s. m. (Reg.) Persoană în serviciul bisericii, care are datoria să taie mucurile lumânărilor. – Din muc + suf. -ar.

MUCAR s. mucarniță, (reg.) mucariță. (~ pentru tăiat mucul lumânării.)

MUCAR s. mucarniță, (reg.) mucariță. (~ pentru tăiat mucul lumînării.)

MUCĂRI¹ vb. IV. (Regional) 1. I n t r a n z. (Despre oi) A avea scurgeri din nas (Tîrgu Neamț). Cf. A VI 9. 2. T r a n z. (Cu complementul „luminare”) A tăia partea carbonizată a mucului (II 1) (pentru a face să ardă mai bine). Cf. A III 12, V 15. 3. T r a n z. A tăia vîrful unor tulpini sau al unor inflorescențe (în scopul obținerii unei mai bune dezvoltări a părților utile). Aici sătenii obicinuiesc a mucări porumbul, adecă a culege vîrfurile lui, tâindu-le de deasupra drugilor. I. IONESCU, M. 529. El a străpuns hlugenul [de tutun] și l-a mucărit. id. D. 211, cf. I. CR. V, 280, ALR II/872. ◊ A b s o l. Pe aiure să obicinuiește la legatul bobului și a popușoilor a mucări. I. IONESCU, C. 102/15. – Prez. ind.: mucâresc. - Și: mucuri vb. IV, PAMFILE, A. R. 86, ALR II/872. – Muc + suf. -ări.

MUCĂRI² vb. IV v. mucuri¹.

MUCÁR subst. 1. S. n. pl. Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului luminării sau candelei pentru a înviora flacăra; mucarniță (1), (regional) mucariță¹. Vor acoperi sfeașnicul ce luminează și lumînările lui și lingurile lui și mucârile lui. BIBLIA (1688), 96¹/30. Pentru doao făclii mari de ciară albă, cu zugrăvit și cu fufeazele lor deasupra și cu zugrăvitura sfeșnicilor celor de lemn și mucârile (a. 1765). IORGA, S. D. XIII, 256, cf. XII, 227. Una pereche sfeșnice alamă cu mucârile lor (a. 1813). URICARIUL, XIV, 235, cf. XVI, 276. O păreche de mucâri de alamă, cu care o țigancă frumușică lua din cînd în cînd mucul lumînărilor. FILIMON, O. I, 178. 6 sfeșnice cu tăblițe și mucări. I. IONESCU, D. 111. Pentru a face neuitat în istorie acest pas însemnat pe calea progresului – suprimarea mucărilor . . . -, vodă dăduse la palat o serată. CARAGIALE, O. III, 123. În antracte, intrau slujitori cu mucări lungi, ca să taie feștilele. SADOVEANU, E. 65. 2. S. n. (Prin Mold.) Sfeșnic sau mic dispozitiv adaptat la un sfeșnic, care susține lumînarea în așa fel încit aceasta să poată arde pînă la capăt. Cf. DDRF. 3. S. m. (Regional; Persoană în serviciul bisericii, care are datoria să taie mucurile lumînărilor (Drăgușeni-Tîrgu Neamț). GLOSAR REG. 4. S. n. pl. (Regional; la pl.) Mucuri (de lumînări). V. m u c (II 2). Au rămas numai mucările. L. COSTIN, GR. BĂN.141. Babele. . . recomandă să se dea copilului muc de lumînare de seu din mucări. N. LEON, MED. 147. 5. S. f. (Regional; în forma mucare) Feștila lumînării, a opaițului, a candelei etc. (Baia- Lipova). CHEST. II 363/403. – Pl.: (1, 2, 4, 5) mucâri și (3) mucari. – Și: (regional) mucáre s. f. LM. – Muc + suf. -ar.