MUCĂRI¹ vb. IV. (Regional) 1. I n t r a n z. (Despre oi) A avea scurgeri din nas (Tîrgu Neamț). Cf. A VI 9. 2. T r a n z. (Cu complementul „luminare”) A tăia partea carbonizată a mucului (II 1) (pentru a face să ardă mai bine). Cf. A III 12, V 15. 3. T r a n z. A tăia vîrful unor tulpini sau al unor inflorescențe (în scopul obținerii unei mai bune dezvoltări a părților utile). Aici sătenii obicinuiesc a mucări porumbul, adecă a culege vîrfurile lui, tâindu-le de deasupra drugilor. I. IONESCU, M. 529. El a străpuns hlugenul [de tutun] și l-a mucărit. id. D. 211, cf. I. CR. V, 280, ALR II/872. ◊ A b s o l. Pe aiure să obicinuiește la legatul bobului și a popușoilor a mucări. I. IONESCU, C. 102/15. – Prez. ind.: mucâresc. - Și: mucuri vb. IV, PAMFILE, A. R. 86, ALR II/872. – Muc + suf. -ări.