MUCUȘOR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor.

mucușor smn [At: BRĂESCU, A. 22 / V: mucșor / Pl: (1-6) ~i, (7-20) ~oare / E: muc + -ușor] 1-20 (Șhp) Muculeț (1-20).

MUCUȘOR, mucușori, s. m., mucușoare, s. n. Muculeț. – Muc + suf. -ușor.

mucșor sm, sn vz mucușor

mucușor² (secreție nazală) (rar) s. m., pl. mucușori

mucușor¹ (rest de țigară/de lumânare) (rar) s. n., pl. mucușoare

mucușor¹ (secreție nazală)(rar) s. m., pl. mucușori

mucușor² (rest de țigară / lumânare) (rar) s. n., pl. mucușoare

mucușor (anat.) s. m., pl. mucușori

mucușor (de lumânare, de țigară etc.) s. n., pl. mucușoare

MUCUȘOR s. muculeț.

MUCUȘOR s. muculeț.

MUCUȘOR s. m., s. n. Diminutiv al lui m u c; muculeț, (regional) mucuț. 1. S.m. Cf.m u c (I 1). 2. S.n. Cf.m u c (II. 1). Luminița slabă a candelei. . . pilpîia galbenă, în vîrful mucușorului de iască. BRĂESCU, A. 22. 3. S.n. Cf. muc (II 2). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Pl.: mucușoare. - Și: mucșór s. m., s. n. CHEST. II 363/253a. – Muc + suf. -ușor.