MUCUȘOR s. m., s. n. Diminutiv al lui m u c; muculeț, (regional) mucuț. 1. S.m. Cf.m u c (I 1). 2. S.n. Cf.m u c (II. 1). Luminița slabă a candelei. . . pilpîia galbenă, în vîrful mucușorului de iască. BRĂESCU, A. 22. 3. S.n. Cf. muc (II 2). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Pl.: mucușoare. - Și: mucșór s. m., s. n. CHEST. II 363/253a. – Muc + suf. -ușor.