9 definiții pentru mucenică


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ.

MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, subst. 1. S. m. și f. Martir din primele timpuri ale creștinismului; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ.

MUCENÍC, -Ă, mucenici, -e, s. m. și f. (În religia creștină) 1. Martir din primele timpuri ale creștinismului. Oștean a fost și sfîntul Gheorghe și sfîntul Dimitrie și alți sfinți mucenici. CREANGĂ, A. 9. ◊ (În comparații) Văd și pe Maria, sora lui Andrei, cu aeru-i de mucenică. SADOVEANU, O. VI 430. Și răbda Șandru, răbda ca un mucenic și bătaie și foame îndelungată. MIRONESCU, S. A. 60. 2. (La m,. pl.) Sărbătoare creștină pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. ♦ Un fel de colăcei (preparați cu nuci sau cu miere) care se mănîncă în această zi; sfințișori. Ceasuri întregi, uneori toți ai casei răsucesc și împletesc de zor mucenicii, care sînt puși apoi unul lîngă altul pe tablale de lemn. CAMIL PETRESCU, O. I 183.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce

mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUCENÍCĂ s. (BIS.) martiră, (rar) muceniță.

MUCENI s. (BIS.) martiră, (rar) muceniță.

Intrare: mucenică
mucenică substantiv feminin
substantiv feminin (F4)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muceni
  • mucenica
plural
  • mucenice
  • mucenicele
genitiv-dativ singular
  • mucenice
  • mucenicei
plural
  • mucenice
  • mucenicelor
vocativ singular
plural

mucenic, ă (martir) mucenică

  • 1. Martir creștin din primele secole după Hristos.
    exemple
    • Oștean a fost și sfîntul Gheorghe și sfîntul Dimitrie și alți sfinți mucenici. CREANGĂ, A. 9.
      surse: DLRLC
    • în comparații Văd și pe Maria, sora lui Andrei, cu aeru-i de mucenică. SADOVEANU, O. VI 430.
      surse: DLRLC
    • 1.1. prin generalizare Persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale.
      exemple
      • Și răbda Șandru, răbda ca un mucenic și bătaie și foame îndelungată. MIRONESCU, S. A. 60.
        surse: DLRLC
  • 2. masculin (la) plural Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie.
    surse: DEX '09 DLRLC

etimologie: