MUCENIC², -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ.

mocenic, ~ă smf vz mucenic²

mocinic, ~ă smf vz mucenic²

MUCENIC², -Ă, mucenici, -ce, subst. 1. S. m. și f. Martir din primele timpuri ale creștinismului; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ.

MUCENIC, -Ă, mucenici, -e, s. m. și f. (În religia creștină) 1. Martir din primele timpuri ale creștinismului. Oștean a fost și sfîntul Gheorghe și sfîntul Dimitrie și alți sfinți mucenici. CREANGĂ, A. 9. ◊ (În comparații) Văd și pe Maria, sora lui Andrei, cu aeru-i de mucenică. SADOVEANU, O. VI 430. Și răbda Șandru, răbda ca un mucenic și bătaie și foame îndelungată. MIRONESCU, S. A. 60. 2. (La m,. pl.) Sărbătoare creștină pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. ♦ Un fel de colăcei (preparați cu nuci sau cu miere) care se mănîncă în această zi; sfințișori. Ceasuri întregi, uneori toți ai casei răsucesc și împletesc de zor mucenicii, care sînt puși apoi unul lîngă altul pe tablale de lemn. CAMIL PETRESCU, O. I 183.

mucenică s. f., g.-d. art. mucenicei; pl. mucenice

mucenică s. f., g.-d. art. mucenicei; pl. mucenice

mucenică s. f., g.-d. art. mucenicei; pl. mucenice

mucenic În afară de înțelesul de „martir”, mucenic mai are și pe acela de „,colăcel cu nuci” (modul de preparare diferă în diversele regiuni ale țării). La 9 martie este sărbătoarea mucenicilor și cu această ocazie oamenii religioși mănîncă mucenici. Există și varianta măcinic, folosită, după cât; se pare, numai în Muntenia pentru ambele înțelesuri. Această variantă ne îndreaptă, evident, spre bulgară. Dar în dicționarele bulgare apare numai мъченик „martir”. Acad. VI. Georgiev îmi sugerează ideea că, în sensul de „colăcel”, cuvîntul ar putea veni de la мѫка „făină”, nu de la мѫка „chin”. Într-adevăr Dahl inserează în dicționarul său rusesc un derivat de la мука „făină”, мучник, care printre alte înțelesuri, are și pe acela de „plăcintă de secară, sau lipie de grîu în formă de brînzoaică, umplută cu aluat de orz, garnisită cu mazăre sau pur și simplu sărată”. Existența acestui cuvînt dovedește că derivatul mucenic a putut fi format de la мѫка „făină”. Dacă lucrul e adevărat, ar însemna că numai ulterior și din cauza asemănării formale mîncarea a ajuns să fie pusă în legătură cu sărbătoarea. Ar fi deci un exemplu în plus de influență a limbii asupra realității (vezi holeră și trimiterile făcute acolo). Faptul că numele mîncării apare și sub forma măcinic, deși el nu e cunoscut în Bulgaria, nu este o piedică pentru această explicație : fie că a existat în bulgărește și s-a pierdut, fie că a intervenit celălalt cuvînt mucenic, care avea și forma măcinic.

MUCENICĂ s. (BIS.) martiră, (rar) muceniță.

MUCENICĂ s. (BIS.) martiră, (rar) muceniță.