17 definiții pentru mușteriu muștereu

Articole pe această temă:


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MUȘTERÍU, mușterii, s. m. (Pop.) Cumpărător, client. – Din tc. müșteri.

mușteriu sm [At: LET. III, 247/2 / V: (îrg) ~reu / Pl: ~ii / E: tc müșteri] 1 (Înv) Cumpărător la o licitație. 2-3 (Pex) Persoană care cumpără (în mod obișnuit) de la un magazin, de la un negustor etc. Si: cumpărător. 4 (Pex) Persoană care consumă ceva într-un local public Si: client.

MUȘTERÍU, mușterii, s. m. Cumpărător, client. – Din tc. müșteri.

MUȘTERÍU, mușterii, s. m. Cumpărător, client. Și-au stricat unul altuia prețurile, și-au furat mușteriii. GALAN, Z. R. 259. Eu i-am fost totdeauna cel dintîi mușteriu al lui. SADOVEANU, B. 97. Micul negustor își servește mușteriii cu o îndemînare care mă uimește. VLAHUȚĂ, O. A. II 84. – Variantă: (regional) mușteréu (CREANGĂ, A. 97, CONTEMPORANUL, I 509, NEGRUZZI, S. II 234) s. m.

MUȘTERÍU ~i m. pop. Persoană care cumpără mărfuri cu regularitate de la același magazin sau frecventează în permanență același local public; client. /<turc. müșteri

mușteriu m. cumpărător, client: bani să fie, mușterii nu lipsesc AL. [Turc. MUȘTERI].

mușteríŭ m. (turc. ar. mušteri, d. ar. šira, ištíra, cumpărătură; ngr. musteris, bg. sîrb. mušteríja). Vechĭ. Cel ce oferă maĭ mult la mezat. Azĭ. Client la prăvălie, la trăsură, la barcă ș. a. Fig. Iron. Hoț: ține-țĭ bine geamantanu, că’ndată se găsește un mușteriŭ. – Și -iríŭ, ĭar în nord -eréŭ.

muștereu sn vz mușteriu

MUȘTERÉU s. m. v. mușteriu.

MUȘTERÉU s. m. v. mușteriu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mușteríu (înv., fam.) s. m., art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii (-ri-ii)

mușteríu s. m., art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MUȘTERÍU s. 1. v. client. 2. (la pl.) v. clientelă.

MUȘTERIU s. client, cumpărător, (înv.) tîrguitor. (~ al unui magazin.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

mușteríu (mușteríi), s. m. – Client. – Mr. muștiri, megl. muștiriiă. Tc. (arab.) mușteri (Miklosich, Etym. Wb., 205; Loebel 67; Lokotsch 1522), cf. ngr. μουστερής, bg. mušterija.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

mușteriu, mușterii s. m. 1. cumpărător, client. 2. (intl.) victimă a unui infractor.

Intrare: mușteriu
substantiv masculin (M69)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mușteriu
  • mușteriul
  • mușteriu‑
plural
  • mușterii
  • mușteriii
genitiv-dativ singular
  • mușteriu
  • mușteriului
plural
  • mușterii
  • mușteriilor
vocativ singular
  • mușteriule
plural
  • mușteriilor
substantiv masculin (M69)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muștereu
  • muștereul
  • muștereu‑
plural
  • mușterei
  • muștereii
genitiv-dativ singular
  • muștereu
  • muștereului
plural
  • mușterei
  • muștereilor
vocativ singular
  • muștereule
plural
  • muștereilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mușteriu muștereu

  • exemple
    • Și-au stricat unul altuia prețurile, și-au furat mușteriii. GALAN, Z. R. 259.
      surse: DLRLC
    • Eu i-am fost totdeauna cel dintîi mușteriu al lui. SADOVEANU, B. 97.
      surse: DLRLC
    • Micul negustor își servește mușteriii cu o îndemînare care mă uimește. VLAHUȚĂ, O. A. II 84.
      surse: DLRLC

etimologie: