19 definiții pentru mozaic (- '- -), mozaica   conjugări / declinări

MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri1; a face să aibă aspect de mozaic1. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic1.

MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi cu mozaicuri1; a face să aibă aspect de mozaic1. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic1.

mozaicá vb. (sil. -za-i-), ind. prez. 1 sg. mozaichéz, 3 sg. și pl. mozaicheáză

MOZAICÁ vb. I. tr. A împodobi cu mozaicuri. [Pron. -za-i-. / < fr. mosaïquer].

MOZAICÁ vb. tr. a împodobi cu mozaicuri. (< fr. mosaïquer)

MOZÁIC2, -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

MOZÁIC2, -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

MOZAÍC l, mozaicuri, s. n. Lucrare (de artă) decorativă în care plăci sau. bucăți mici de diferite materiale, de forme și culori variate, sînt lipite între ele cu mortar sau cu mastic alcătuind un desen ornamental sau figurativ. Alături de palatul alb și cărămiziu se înălța o clădire mult mai mare: coloane sculptate, statui, mozaicuri o împodobeau cu o bogăție de piatră, granit și marmură. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2806. ◊ Loc. adv. În mozaic = ca un mozaic, în multe culori; pestriț, colorat. Un covor de petice, împletit de dumneaei, în mozaic de culori. BASSARABESCU, S. N. 17. ♦ Fig. Amestec de elemente, culori, lucruri, ființe diferite. Luna... pardosea cerdacul cu un mozaic fantastic de puncte albe. ANGHEL-IOSIF, C. L. 18. Strofa lui [Coșbuc] e variată, capricioasă, citeodată un adevărat mozaic. GHEREA, ST. CR. III 378. Un mozaic curios de tot soiul de neamuri, afară de romîni. ALECSANDRI, la CADE.

MOZÁIC 2, -Ă, mozaici, -e, adj. Legat de învățătura religioasă a lui Moise, bazat pe această învățătură. Religie mozaică. ♦ (Substantivat) Adept al cultului propovăduit de Moise.

mozáic1 (-za-ic) adj. m., s. m., pl. mozáici; adj. f., s. f. mozáică, pl. mozáice

mozaíc2 s. n., pl. mozaícuri

mozáic adj. m., s. m. (sil. -za-ic), pl. mozáici, f. sg. mozáică, pl. mozáice

MOZÁIC adj., s. (BIS.) iudaic.

MOZÁIC, -Ă adj. Privitor la mozaism. // s.m. și f. Adept al mozaismului. [Pron. -za-ic. / < fr. mosaïque].

MOZÁIC2, -Ă adj., s. m. f. (adept) al mozaismului. (< fr. mosaïque)

MOZÁIC1 ~că (~ci, ~ce) Care ține de mozaism; propriu mozaismului. [Sil. -za-ic] /<fr. mosaïque

MOZÁIC2 ~că (~ci, ~ce) m. și f. Adept al mozaismului. /<fr. mosaïque

mozàic a. ce vine dela Moise: legea mozaică.

2) *mozáic, -ă adj. (d. Móses, forma latină a luĭ Moĭse, legĭuitoru Jidanilor). Judaic, jidănesc. Adv. Jidănește: a se închina mozaic.