MORFOLOGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

morfologic, ~ă a [At: BUL. COM. IST. I, 135 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr morphologique] 1 Care se referă la forma și structura organismelor animale și vegetale sau a materiei organice, la corelațiile dintre ele, modificările lor etc. 2 (Rar) Care se referă la alcătuirea, structura societății. 3 (Lin) Care aparține morfologiei (5). 4 Referitor la morfologie (5). 5 (Lin) Specific morfologiei (5). 6 (Lin) Care provine din morfologie (5).

MORFOLOGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. (Biol.) Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

MORFOLOGIC, -Ă, morfologici, -e, adj. 1. (Biol.) Care se referă la structura organismelor plantelor și animalelor. Studiul morfologic al plantelor. Evoluția morfologică a corpului. 2. (Lingv.) Care se referă la studiul părților de vorbire și al flexiunii; care ține de morfologie (2). Analiza morfologică a unei fraze. ▭ Mijlocul morfologic cel mai des folosit în limba noastră este modificarea aspectului formal al cuvintelor. IORDAN, L. R. 258.

MORFOLOGIC, -Ă adj. 1. Referitor la morfologia vegetalelor și animalelor. 2. Referitor la studiul formelor cuvintelor; de morfologie (2). [Cf. fr. morphologique].

MORFOLOGIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de morfologie; propriu morfologiei. Structură ~că a plantelor. /<fr. morphologique

morfológic, -ă adj. (d. morfologie). Relativ la morfologie: studiĭ morfologice. Adv. Din punct de vedere morfologic.

morfologic adj. m., pl. morfologici; f. morfologică, pl. morfologice

morfologic adj. m., pl. morfologici; f. morfologică, pl. morfologice

morfologic adj. → logic

MORFOLOGIC, -Ă adj. (cf. fr. morphologique): în sintagmele analiză morfologică, modificare morfologică, principiu morfologic, sistem morfologic și structură morfologică (v.).

jonctură morfologică (falsă), procedeu fonologico-lexical de care se poate servi scriitorul pentru a realiza, grație contextului, echivocul lexical de natură să genereze o figură specific umoristică, așa cum ar fi: butada, calamburul, epigrama (A): „Nobil metal nu e oțelul, Dar scump destul, destul de greu – Ca rol fu mare mititelul! Hai, gogomani, la jubileu.” (Caragiale) în catrenul de mai sus, pe lângă echivocul lexical Ca rol / Carol, scriitorul a folosit încă două figuri: anadiploza (destul / destul) și oximoronul (fu mare mititelul). J. m., se numește limita care separă rădăcina și morfemele din care e alcătuit un cuvânt simplu: stră-bun-ic. Uneori j. m. este aparent implicată în omofonia parțială a unor cuvinte mai lungi cu altele mai scurte: zbucium / bucium; străpungă / pungă; topește / pește; Carol / rol, astfel încât, într-un anumit context, putem avea impresia că cuvântul mai scurt este cuprins în cel mai lung. Această „iluzie” fonologico-lexicală o exploatează scriitorii umoriști. Caragiale, care ironiza rimele ingenioase, realizate tot prin echivocul j. m. între un cuvânt simplu în pereche cu două sau trei cuvinte (monosilabice) din versul celălalt, numindu-le ironic „rime de lux”, „căutate cu lumânarea” sau „terzine acrobatiste-simboliste” (aluzie la Macedonski), se pasiona totuși după calamburul epigramatic folosind chiar același procedeu: „Dar Orăscu ca Orăscu: Ce te faci cu mai-Orăscu?” Savoarea rimei, în exemplul de mai sus, nu stă numai în impresia că Orăscu ar fi cuprins în Maiorescu, ci și în faptul că și primului segment al cuvântului mai lung (Mai-orăscu) îi dă valoarea unui morfem, al comparativului: „o fi cum o fi Orăscu, dar criticul Maiorescu este și mai și decât... Orăscu!”.

MORFOLÓGIC, -Ă adj. 1. Care se referă la forma și structura organismelor animale și vegetale sau a materiei anorganice, la corelațiile dintre ele, la modificările lor etc. Organele . . . de reproducție în sensul morfologic sînt membre foliare modificate și dispuse așa, ca să poarte elementele reproducției: gametele. GRECESCU, FL. 3. Presupuneam, pe baza caracterelor morfologice, că cea mai mică [acvilă] ar fi mascul. LINȚIA, P. II, 168. Funcțiunea hematopoetică a măduvei osoase poate asigura o compoziție morfologică normală a sîngelui. PARHON, B. 38. Clasificarea norilor. . . pe bază morfologică, adică după forma lor. CIȘMAN, FIZ. I, 556. Din punct de vedere morfologic, acest proces tectonic. . . prezintă cea mai mare importanță. MG I, 151. ♦ (Rar) Care se referă la alcătuirea, la structura societății. Avînd în vedere că această clasificare trebuie să corespundă în totul realității lucrurilor. . . nu rămânea decît ca această operațiune să se facă în mod morfologic, studiindu-se cu amănunțime caracterele și dezvoltarea fiecărei forme șociale, oricît de neînsemnată ar părea. PETICĂ, O. 468. 2. (Lingv.) Care aparține morfologiei (2), privitor la morfologie. În toate aceste abateri nu e vorba de cine știe ce schimbări fonetice sau particularități morfologice introduse sub influența vreunui dialect local. BUL. COM. IST. I, 135. Mijlocul morfologic cel mai des folosit în limba noastră este modificarea aspectului formal al cuvintelor. IORDAN, L. R. 247, cf. id. STIL. 144. Cu cît o limbă este mai săracă din punct de vedere morfologic, cu atît mai mare este dependența cuvintelor ei de context. SCL 1954, 226. Avem a face cu adoptarea toponimicelor la sistemul morfologic al limbii sau al graiului. ib. 1958, 341. Nici în celelalte limbi romanice nu există o corespondență morfologică perfectă între toate formele de singular și toate formele de plural.. LL I, 104. Dacă e relativ ușor să reconstruim cuvintele și formele morfologice, faptele de sintaxă sînt mult mai greu de reconstruit. GRAUR, L. 19, cf. id. ib. 193. Normele morfologice și sintactice ale limbii literare actuale. L. ROM.. 1959, nr. 1, 6. – Pl.: morfologici, -ce. – Din fr. morphologique.