MĂRAR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

mărar ssg [At: BIBLIA (1688), 768 716 / V: (înv) ~iu, (reg) mor~, morareu / E: cf ngr μαράθριον, μάραθρον, alb mëraj] 1 Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). 2 (Pfm; îe) A se băga în vorbă ca ~u-n ciorbă sau (rar) a se amesteca ca ~ul în bucate A interveni nepoftit în treburile cuiva. 3 (Îae) A participa nepoftit la o discuție. 4 (Reg; îc) ~iu-păsăresc Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene și cu fructe lungi, colorate în galben și brun (Ferulago silvaltica). 5 (Reg; îc) ~u-porcului Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene-deschis reunite în umbele mici (Peucedanum alsaticum). 6 (Reg; îc) ~u-ursului Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe, situate la vârful tulpinii, cu fructe negricioase, aripate, ce crește pe stânci sau în regiunile de munte (Ligusticum simplex). 7 (Îae) Plantă erbacee umbeliformă, cu flori albe, dispuse în umbele mari, care crește prin locuri pietroase și în regiunile de munte (Peucedanum intermedium). 8 (Bot; reg; îae) Brioală (Meum mutellina). 9 (Bot; reg; îc) ~iul-cânelui Romaniță-puturoasă (Anthemis cotula). 10 (Bot; reg; îc) ~ul-câmpului Nemțișori-de-câmp (Delphinium consolida). 11 (Bot; reg; îc) ~iu-bălților Mărăraș (Oenanthe phellandrium). 12 (Bot; reg; îc) ~u-muntelui Asmățui sălbatic (Chaerophyllum hirsutum). 13 (Bot; reg; îc) ~iul-cel-tare Anason (Pimpinella anisum). 14 (Bot; reg; îc) ~iu-calului Odagaci (Saponaria officinalis). corectat(ă)

mărariu ssg vz mărar corectat(ă)

morar¹ sm [At: (a. 1702) ȘTEFANELLI, D. C. 21 /V: (îrg) mur~ / Pl: ~i / E: moară + -ar, sau ml molarius] 1 Proprietar sau conducător al unei mori (1) Si: măcinar (1). 2 Muncitor într-o moară (1) Si: măcinar (2). 3 (Pop; îe) Crapă ~ul de sete Se zice despre cei care nu știu să se folosească de ceea ce au cu prisosință. 4 (Pop) Piuar. 5 Muncitor într-o moară (45). 6 Gândac cu aripile brune sau negre, lucitoare, care trăiește prin mori (1) / Si: gândac de făină (Tenebrio molitor). 7 (Pop; art.) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 8 (Pop; art.) Melodie după care se dansează morarul (7). 9 (Reg) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

morar² s vz mărar

morareu s vz mărar

morări [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~resc / E: morar¹] 1 vi (Rar) A practica meseria de morar¹ (1). 2 vt (Reg) A bate foarte tare pe cineva. 3 vt (Fig) A plictisi pe cineva făcându-i mereu aceeași rugăminte.

murar³ sm vz morar¹

MĂRAR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, întrebuințată drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

MĂRAR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, ale cărei frunze se întrebuințează drept condiment (Anethum graveolens).

MORAR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori. Din întunerec, coborînd greoi treptele, ne-a ieșit în cale Sava, morarul cel nou. C. PETRESCU, S. 29. Un morar făina abia a scuturat. Ș-acum din ochi închide, se supără, cîrtește Că muștele ce zboară rădică colb prin casă. NEGRUZZI, S. II 220. După morar nu m-oi duce Că somnul cînd e mai dulce, El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ♦ Muncitor care lucrează într-o întreprindere în care se macină diferite materii. Morar la fabrica de cicoare. 2. Gîndac cu aripile brune sau negre, lucitoare, care trăiește prin mori (Tenebrio molitor).

MORĂRI, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar.

MĂRAR m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată, cu frunze mărunte și cu flori galbene-verzui, folosită drept condiment. /Cuv. autoht.

MORAR¹ ~i m. 1) Persoană care ține sau administrează o moară. 2) Lucrător care muncește la o moară. /moară + suf. ~ar

MORAR² ~i m. Insectă cu aripile întunecate și lucioase, care trăiește prin mori; gândac de făină. /moară + suf. ~ar

A MORĂRI ~esc intranz. rar A practica ocupația de morar. /Din morar

mărar m. plantă cu miros aromatic (Anethum graveolens). [Cf. lat. MARATHRUM].

morar m. 1. cel ce are o moară; 2. numele bucovinean al gândacului de făină, care trăiește în grânare, mori și brutării (Tenebrio molitor). [Lat. MOLARIUS].

mărár (vest) și marár (est) m. ca plantă și n. ca marfă (ngr. maráthrion, dim. d. márathron și málathron, d. vgr. marathron și márathon, de unde și lat. marathrum; alb. maráĭ, măraĭă, vsl. molotrŭ. V. molotru). O plantă umbeliferă aromatică culinară (anéthum [saŭ peucédanum] gravéolens).

morár m. (d. moară saŭ lat. molarius). Stăpînu uneĭ morĭ saŭ conducătoru eĭ. – În nord și vrom. dial. murar. Cp. cu purcar.

2) morărésc v. intr. Funcționez ca morar.

murár, V. morar.

mărar s. m.

morar s. m., pl. morari

morări (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morăresc, 3 sg. morărește, imperf. 1 morăream; conj. prez. 1 sg. să morăresc, 3 să morărească

mărar s. m.

morar s. m., pl. morari

morări (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morăresc, imperf. 3 sg. morărea; conj. prez. 3 să morărească

mărar s. m.

morar s. m., pl. morari

morări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morăresc, imperf. 3 sg. morărea; conj. prez. 3 sg. și pl. morărească

mărar

mărar s. m. – Plantă (Anethum graveolens). Legat. de gr. μάραθρον, dar der. e obscură. Der. directă din gr. (Thumb 15; Philippide, Principii, 107; Philippide, II, 744; Pascu, II, 60; Diculescu, Elementele, 460) e puțin probabilă. Poate din ngr. μαράθριον (Berneker, II, 73; Philippide, II, 647), cf. alb. marai, mërajë, sb., cr. morac. Cf. molotru. – Der. mărăraș, s. m. (plantă, Phellandrium aquaticum).

mărar (pe șanuri) expr. (vulg.) părul de pe picioare.

morar, morari s. m. distribuitor de droguri.

MORAR s. v. piuar.

MORAR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gândac-de-făină.

morar s. v. PIUAR.

MORAR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gîndac-de-făină.

morár, (morariu), s.m. (dial.) Plantă erbacee aromatic; mărar (Anethum graveolens). ■ Leac de tusă: „Morariu pisează cu sămînțe de ciapă și orz, fierbe cu oțet și vin, bei zama” (Bârlea, 1909: 77). – Var. a lui mărar, cf. alb. mëraj (DEX).

MĂRAR subst. sg. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). Și-i scot bărdanul de-l înplă cu chiperi, tămiie, sămînță de selină și de mărariu și, așa, íl pun înlăuntrul. HERODOT (1 645), 229. Zeciuiți izma și mărariul și chimenul. BIBLIA (1 688), 768¹/16. Turtă de său făcută întru asămănare de om cu dafin și cu mărariu încununînd, au aruncat-o în groapă,. AETHIOPICA, 11^v/3. Băiatul. . . era dus în grădină ca să culeagă cimbru și mărariu. MARIAN, O. II, 136, cf. N. LEON, MED. 49, BIANU, D. S. Trunchiurile întregi de mărar se pun deasupra murăturilor, sub teasc. PAMFILE, A. R. 197. Copiii, în diferite timpuri ale anului, mănîncă: . . . cotor de mărar tînăr. id. J. II, 88. Sub o tufă de mărar. JARNIK-BÎRSEANU, D. 102, cf. 388, 446. I-au poroncit. . . să păzască zama din oală să fiarbă la foc și să puie într-însa cîte o coadă de mărariu, de cimbru și de pintrejel. SBIERA, P. 14. Frunzuliță de mărar, S-au ivit un ghenerar, Cu cinci sute de sortări. SEVASTOS, C. 276, cf. ȘEZ. I, 141. Un borș făcut numai cu sare, leuștean, marariu, pătrunjel și ceapă se zice borș holtei. ȘEZ . XV, 68, cf. V, 133, RĂDULESCU-CODIN, Î. 250, VASILIU, C. 54. ◊ E x p r. A se băga în vorbă ca măraru-n ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a interveni nepoftit în treburile cuiva, a participa nepoftit la o discuție. Cf. BARONZIi, L. 59, ZANNE, P. III, 645. ♦ Compuse: (regional) mărariu-păsăresc = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene și fructe lungi, colorate în galben și brun (Ferulago silvatica). PANȚU, PL. ; măraru-porcului = plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori galbene- descbis reunite în umbele mici (Peucedanum alsaticum). Cf. DDRF, PANȚU, PL., H IX 436 ; măraru-ursului = a) plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori mici, albe, situate la vîrful tulpinii, cu fructe negricioase, aripate ; crește pe stînci sau în regiunile de munte (Ligusticum simplex). PANȚU, PL. ; b) plantă erbacee umbeliferă, cu flori albe, dispuse în umbele mari ; crește prin locuri pietroase și în regiunile de munte (Peucedanum intermedium). id. ib. ; c) brioală (Meum mutellina). id. ib. ; mărariul-cîneIui = romoniță-puturoasă (Anthemis cotula. COTEANU, PL. 30, cf. LB., BRANDZA, FL. 283, DAMÉ, T. 39, 188, PANȚU, PL. ; mărarul-cîmpului = nemțișori-de-cîmp (Delphinium consolida). BRANDZA, FL. 519, cf. GRECESCU, FL. 39, BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; mărariu-bălților = mărăraș (Oenanthe phellandrium). BRANDZA, FL. 225, cf. BIANU, D. S., PANȚU, PL. ; măraru-muntelui = asmățui sălbatic (Chaerophyllum hirsutum). PANȚU, PL. ; mărariul-cel-tare = anason (Pimpinellaanisum). ECONOMIA, 124/10 ; mărariu-calului = odagaci (Saponaria officinalis). Cf. ALR I 1 911/530. - Și: (învechit) măráriu subst. sg.; (regional) morár (ALR I 844, MAT. DIALECT. I, 81), moraréu (ALR I 844/295, 298, 302, 305) subst. sg. – Cf. ngr. μαρáθριον (diminutiv al lui μáραθρον), alb. m ë r a j.

MĂRÁRIU subst. sg. v. mărar.

MORAR² subst. sg. v. mărar.

MORÁR¹ s. m. I. 1. Proprietar sau conducător al unei mori (1); muncitor într-o moară (1); (regional) măcinar. Făcut-am adevărat zapisul mieu la mîna lui íon Ungurianului, carele iaste murar lui Pântilii Șandru (a. 1702). ȘTEFANELLI, D. C. 21. 3 lei pol au dat unui murar de făcut rotele morii ot Tîmpești (a. 1742). BUL. COM. IST. I, 245, cf. 266. Să cumpă[n]iască apa cu murari și cîte vaduri or găsi, la toate. . . să-și facă moară (a. 1745). IORGA, S. D. XXII, 390, cf. XIII, 156. Băietul morariului îndată ț-au adus-o. DRĂGHICI, R. 8/22. Un morar făina. . . a scuturat. NEGRUZZI, S. II, 220. Eu . . . sînt un biet morar, Fără nici un pic de carte. ALECSANDRI, POEZII, 121. Moara este încredințată unui morar. PAMFILE, I. C. 180. Din întunerec, coborînd greoi treptele, ne-a ieșit în cale Sava, morarul cel nou. C. PETRESCU, S. 29. Prin întuneric, morarul căuta să deslușească cine vorbise. SADOVEANU, M. C. 138. Albă-i țara, alb îi omul. . . Moară, roată și morar Potmoliți-s în cleștar. ARGHEZI, S. P. 122. Nu sîntem. . . nescaiva morari beți Să descălicăm în scaieți. TEODORESCU, P. P. 175. Iar morarii, Meșteri mari, Cu brîu de lînă, Cu ciocanul în mînă. POP., ap. GCR II, 333. După morar nu m-oi duce, Că somnul cînd e mai dulce El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNIK-BÎRSEANU, D. 75, cf. 413. Face mare păcat acel ce înșală pe murar și nu-i dă vama. ȘEZ. V, 3, cf. 22. Cum trag. . . Murarii la vermenițele lor. . . Așa să tragă. . . Toți tinerii. . . La sfatul meu. MAT. FOLK. 1 560. Da muraru, meșter mare, De meșter ce era Nici o coșarcă nu putea-nfunda. CR. III, 306. Grija morarului, de vamă, se zice despre acela care știe să profite de pe urma unei situații. ZANNE, P. V, 429. Își cunoaște morarul piatra, se zice celui care caută să învețe pe altul, mai priceput decît el. PAMFILE, J. II, 403. ◊ E x p r. Crapă morarul de sete, se zice despre cei care nu știu să se folosească de ceea ce au cu prisosință. ZANNE, P. V, 429. ♦ (Popular) Piuar. ALR I 1 729/87, cf. 1 729/351, 571, 922. 2. Muncitor într-o moară (2). Morar de pastă de lemn. NOM. PROF. 51. Echipele morarilor . . . au dat în ziua de 20 ianuarie 28 tone de ciment peste plan. SCÎNTEIA, 1951, nr. 1 946. II. Gîndac cu aripile brune sau negre, lucitoare, care trăiește prin mori (1); gîndac de făină (Tenebrio molitor). DM. III. 1. (Sg. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. Cf. VARONE, D. 116. 2. (Regional) Numele unui joc de copii (Secășeni-Oravița). ALR II 4 353/29. – Pl.: morari. - Și: (învechit și regional) murár s. m. – Din moară + suf. -ar. Cf. lat. m o l a r i u s.

MORĂRÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. (Rar) A practica meseria de morar¹ (I 1). Cf, SCRIBAN, D., GM. 2. T r a n z. (Regional) A bate foarte tare (pe cineva). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ F i g. A plictisi, a zăpăci (pe cineva) făcîndu-i mereu aceeași rugăminte, a bate la cap (Sîngeorz Băi-Năsăud). Cf. PAȘCA, GL. Atîta m-o morărit, pînă m-am învoit cum o vrut el. id. ib. – Prez. ind.: morăresc. – V. morar¹.