16 definiții pentru morar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor).Moară + suf. -ar.

MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor).Moară + suf. -ar.

MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori. Din întunerec, coborînd greoi treptele, ne-a ieșit în cale Sava, morarul cel nou. C. PETRESCU, S. 29. Un morar făina abia a scuturat. Ș-acum din ochi închide, se supără, cîrtește Că muștele ce zboară rădică colb prin casă. NEGRUZZI, S. II 220. După morar nu m-oi duce Că somnul cînd e mai dulce, El moara că și-o pornește Și pe mine mă trezește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 75. ♦ Muncitor care lucrează într-o întreprindere în care se macină diferite materii. Morar la fabrica de cicoare. 2. Gîndac cu aripile brune sau negre, lucitoare, care trăiește prin mori (Tenebrio molitor).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MORÁR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gândac-de-făină.

MORÁR1 ~i m. 1) Persoană care ține sau administrează o moară. 2) Lucrător care muncește la o moară. /moară + suf. ~ar

MORÁR2 ~i m. Insectă cu aripile întunecate și lucioase, care trăiește prin mori; gândac de făină. /moară + suf. ~ar

morar m. 1. cel ce are o moară; 2. numele bucovinean al gândacului de făină, care trăiește în grânare, mori și brutării (Tenebrio molitor). [Lat. MOLARIUS].

morár m. (d. moară saŭ lat. molarius). Stăpînu uneĭ morĭ saŭ conducătoru eĭ. – În nord și vrom. dial. murar. Cp. cu purcar.

MORAR s. 1. (reg.) măcinar. (E ~ de profesie.) 2. (ENTOM.; Tenebrio molitor) gîndac-de-făină.

morăriță s. v. CHICA-VOINICULUI.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

morar, morari s. m. distribuitor de droguri.

Intrare: morar
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • morar
  • morarul
  • moraru‑
plural
  • morari
  • morarii
genitiv-dativ singular
  • morar
  • morarului
plural
  • morari
  • morarilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)