11 definiții pentru montură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONTÚRĂ, monturi, s. f. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.

MONTÚRĂ, monturi, s. f. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.

montu sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 145 / V: (înv) mundur sn, mundu, mun~ / Pl: ~ri / E: ger montur, fr monture] 1 (Înv; Trs) Echipament militar. 2 (Trs; îf mundur) Calabalâc. 3 (Frî) Animal de călărie. 4 Parte a unui sistem tehnic, a unui obicet etc. în care se montează una sau mai multe piese. 5 (Spc) Garnitură de metal în care se fixează o piatră prețioasă sau o bijuterie.

MONTÚRĂ, monturi, s. f. Parte accesorie a unui sistem tehnic (mașină, aparat, instrument etc.) în care se montează o piesă și care o menține la locul ei; mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; piesă de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie (inel, cercei, broșă) sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. Montura era după moda anilor 1840-1850, copiată de altfel după exemplare autentice. C. PETRESCU, A. 325.

MONTÚRĂ s.f. Parte dintr-un dispozitiv tehnic în care se montează o piesă. ♦ Felul în care sunt fixate pietrele prețioase ale unei bijuterii. [< fr. monture].

MONTÚRĂ s. f. parte dintr-un dispozitiv tehnic în care se montează o piesă. ◊ piesă de metal în care sunt fixate pietrele prețioase ale unei bijuterii. (< fr. monture, germ. Montur)

MONTÚRĂ ~i f. 1) Parte dintr-un sistem tehnic în care se montează o piesă. 2) Garnitură prețioasă a unei bijuterii. [G.-D. monturii] /<germ. Montur, fr. monture

*montúră f., pl. ĭ (fr. monture, it. montura. V. mondir, montez). Ceĭa ce servește la suportat partea principală: montura unuĭ feresteŭ (toată partea afară de pînza care roade lemnu), montura uneĭ ochene (tot afară de lințĭ). Munca montatoruluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

montúră s. m., g.-d. art. montúrii; pl. montúri

montúră s. f., g.-d. art. montúrii; pl. montúri

Intrare: montură
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • montu
  • montura
plural
  • monturi
  • monturile
genitiv-dativ singular
  • monturi
  • monturii
plural
  • monturi
  • monturilor
vocativ singular
plural

montură

  • 1. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 1.1. prin specializare Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN attach_file un exemplu
      exemple
      • Montura era după moda anilor 1840-1850, copiată de altfel după exemplare autentice. C. PETRESCU, A. 325.
        surse: DLRLC

etimologie: