13 definiții pentru monoteism


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MONOTEÍSM s. n. (Bis.) Credința într-o divinitate unică și distinctă de lume. – Din fr. monothéisme.

monoteism sn [At: COSTINESCU / Pl: (rar) ~e / E: fr monothéisme] Credință într-o singură divinitate, caracteristică mai multor religii.

MONOTEÍSM s. n. Sistem religios care recunoaște o singură divinitate. – Din fr. monothéisme.

MONOTEÍSM s. n. Sistem religios care recunoaște o singură divinitate.

MONOTEÍSM s.n. Religie care recunoaște existența unei singure divinități. [Pron. -te-ism. / < fr. monothéisme, cf. gr. monos – unic, theos – zeu].

MONOTEÍSM s. n. formă de religie care recunoaște existența unei singure divinități. (< fr. monothéisme)

MONOTEÍSM n. (în opoziție cu politeism) Credință religioasă în existența unei singure zeități. /<fr. monothéisme

monoteism n. adorațiunea unui singur D-zeu.

*monoteízm n. (mono- și teizm). Credința într’un singur Dumnezeŭ. V. politeizm, idolatrie, păgînizm.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MONOTEÍSM (< fr. {i}; {s} mono- + gr. theos „zeu”) s. n. (REL.) Credința într-o divinitate unică, excluzând, în opoziție cu politeismul, existența altor divinități și, distinctă de lume, în opoziție cu panteismul. Din iudaism, m. a fost preluat de creștinism, iar de la acestea două, de islamism.

Intrare: monoteism
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monoteism
  • monoteismul
  • monoteismu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • monoteism
  • monoteismului
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

monoteism

  • 1. (termen) bisericesc Credința într-o divinitate unică și distinctă de lume.
    surse: DEX '09 DLRLC DN

etimologie: