MONOTEÍSM (< fr. {i}; {s} mono- + gr. theos „zeu”) s. n. (REL.) Credința într-o divinitate unică, excluzând, în opoziție cu politeismul, existența altor divinități și, distinctă de lume, în opoziție cu panteismul. Din iudaism, m. a fost preluat de creștinism, iar de la acestea două, de islamism.