13 definiții pentru monolog

MONOLÓG, monologuri, s. n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care este reprodus fluxul gândirii personajului. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monoloage] – Din fr. monologue.

MONOLÓG, monoloage, s. n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care personajul supune introspecției propriile sentimente. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monologuri] – Din fr. monologue.

MONOLÓG, monoloage, s. n. Lucrare dramatică de proporții reduse, cu un singur personaj; scenă dintr-o lucrare dramatică, în care vorbește un singur personaj. Anca, într-un lung monolog, își exprimă nehotărîrea. GHEREA, ST. CR. II 161. Serghe ținea la monologul lui, decît nu știa boabă din rol, ca de obicei. CARAGIALE, N. S. 106. ♦ Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. Ivan îmi curmă monologul. NEGRUZZI, S. I 61.

monológ s. n., pl. monológuri

monológ s. n., pl. monoloáge/monológuri

MONOLÓG s. (livr.) soliloc.[1]

  1. și solilocviu. cata

MONOLÓG s.n. 1. Scenă dintr-o piesă de teatru în care vorbește un singur personaj. ♦ Mică piesă comică recitată de un singur personaj. ◊ Monolog interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. Vorbire cu sine însuși a cuiva. [Pl. -oage, -oguri. / cf. fr. monologue, gr. monologos < monos – singur, logos – vorbire].

MONOLÓG s. n. 1. scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj. ◊ mică piesă comică recitată de un singur personaj. ◊ ~ interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da timp altora pentru replici; soliloc. (< fr. monologue)

monológ (monológuri), s. n. – Soliloc. Fr. monologue.Der. monologa, vb. (a vorbi singur), din fr. monologuer; monologhist, s. m. (persoană care recită un monolog).

MONOLÓG ~oáge n. 1) Scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj. 2) Lucrare dramatică de mici proporții, pentru un singur actor. 3) Discurs lung al unei persoane, care nu permite intervenția interlocutorilor. /<fr. monologue

monolog n. scenă în care un personaj vorbește lui însuș.

*monológ n., pl. urĭ și oage (vgr. monológos, care vorbește singur, d. mónos, singur, și lógos, discurs, cuvînt. V. dia- și catalog). Scenă teatrală în care un personagiŭ vorbește singur. Mică pĭesă teatrală recitată de un singur actor.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Intrare: monolog
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular monolog monologul
plural monologuri monologurile
genitiv-dativ singular monolog monologului
plural monologuri monologurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N21)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular monolog monologul
plural monoloage monoloagele
genitiv-dativ singular monolog monologului
plural monoloage monoloagelor
vocativ singular
plural