17 definiții pentru monolog


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

monolog sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~loage, ~uri / E: fr monologue] 1 (Rar) Vorbire prelungită a cuiva, neîntreruptă prin nici o replică a altcuiva. 2 (Rar) Vorbire cu sine însuși. 3 Lucrare dramatică de mici proporții, cu un singur personaj, de obicei cu caracter comic. 4 Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, rămas singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. 5 (Îs) ~ interior Analiză a propriilor stări sufletești ale unui personaj, specifică literaturii de analiză psihologică.

MONOLÓG, monologuri, s. n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care este reprodus fluxul gândirii personajului. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monoloage] – Din fr. monologue.

MONOLÓG, monoloage, s. n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care personajul supune introspecției propriile sentimente. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monologuri] – Din fr. monologue.

MONOLÓG, monoloage, s. n. Lucrare dramatică de proporții reduse, cu un singur personaj; scenă dintr-o lucrare dramatică, în care vorbește un singur personaj. Anca, într-un lung monolog, își exprimă nehotărîrea. GHEREA, ST. CR. II 161. Serghe ținea la monologul lui, decît nu știa boabă din rol, ca de obicei. CARAGIALE, N. S. 106. ♦ Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. Ivan îmi curmă monologul. NEGRUZZI, S. I 61.

MONOLÓG s.n. 1. Scenă dintr-o piesă de teatru în care vorbește un singur personaj. ♦ Mică piesă comică recitată de un singur personaj. ◊ Monolog interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. Vorbire cu sine însuși a cuiva. [Pl. -oage, -oguri. / cf. fr. monologue, gr. monologos < monos – singur, logos – vorbire].

MONOLÓG s. n. 1. scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj. ◊ mică piesă comică recitată de un singur personaj. ◊ ~ interior = modalitate specifică prozei de analiză psihologică, în care un personaj introspectează propriile stări sufletești. 2. vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da timp altora pentru replici; soliloc. (< fr. monologue)

MONOLÓG ~oáge n. 1) Scenă dintr-o lucrare dramatică în care vorbește un singur personaj. 2) Lucrare dramatică de mici proporții, pentru un singur actor. 3) Discurs lung al unei persoane, care nu permite intervenția interlocutorilor. /<fr. monologue

monolog n. scenă în care un personaj vorbește lui însuș.

*monológ n., pl. urĭ și oage (vgr. monológos, care vorbește singur, d. mónos, singur, și lógos, discurs, cuvînt. V. dia- și catalog). Scenă teatrală în care un personagiŭ vorbește singur. Mică pĭesă teatrală recitată de un singur actor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

monológ s. n., pl. monológuri

monológ s. n., pl. monoloáge/monológuri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MONOLÓG s. (livr.) soliloc.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

monológ (monológuri), s. n. – Soliloc. Fr. monologue.Der. monologa, vb. (a vorbi singur), din fr. monologuer; monologhist, s. m. (persoană care recită un monolog).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

MONOLOG (< fr. monologue < gr. monologos, vorbire de unul singur) Procedeu literar care constă în vorbirea cu sine însuși a unui personaj, procedeu folosit în tragedia clasică franceză din secolul XVII, cum și în drama romantică, dar apărînd și în proză (nuvele, romane etc.) sau în film. Monologul este folosit ca un procedeu artistic, în teatru. Prin el, personajul dezvăluie intențiile, sentimentele sale, de unde rezultă o mai bună înțelegere a acțiunii piesei. În același timp, el contribuie și la caracterizarea personajului dramatic. O altă formă a monologului este aceea a monologului interior ce apare îndeosebi în romanul modern. În tragedia antică, monologul uneori lipsește, corul, prin comentariile lui, făcînd inutilă folosirea acestuia. În teatrul modern, gustul pentru adevăr i-a restrîns tot mai mult folosirea, pentru a dispărea în teatrul realist și verist. Exemplu de monologuri în dramaturgia universală: acela al lui Hamlet, asupra morții; al lui Figaro, din piesa lui Beaumarchais; al lui Carol Quintul, în fața mormîntului lui Carol cel Mare, din Ernani de V. Hugo etc., iar în literatura noastră dramatică, monologul lui Despot Vodă, în închisoare, din drama Despot-vodă de V. Alecsandri. Ex. DESPOT (pe scaun lîngă masă): „O, soartă schimbătoare ce rîzi de omenire! Nebun cine se-ncrede în tine cu orbire! Nebun cine se urcă pe-al muntelui suiș. Prăpastia-l așteaptă, cu-adîncu-i prăvăliș! Așadar eu, sărmanul, a soartei jucărie, Ajuns, iubit de-un înger, aproape de domnie, Iată-mă-acum aice din raiul meu căzut Și din lumina lumii în umbră iar căzut!” Scurt text dramatic, de natură comică, rostit de un singur actor pe scenă (Clevetici, ultrademagogul, Sandu Napoilă, ultraretrogradul de V. Alecsandri).

Intrare: monolog
monolog1 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monolog
  • monologul
  • monologu‑
plural
  • monologuri
  • monologurile
genitiv-dativ singular
  • monolog
  • monologului
plural
  • monologuri
  • monologurilor
vocativ singular
plural
monolog2 (pl. -oage) substantiv neutru
substantiv neutru (N21)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • monolog
  • monologul
  • monologu‑
plural
  • monoloage
  • monoloagele
genitiv-dativ singular
  • monolog
  • monologului
plural
  • monoloage
  • monoloagelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)