moloși v vz moleși

molăci v vz moleși

moleși vtr [At: HELIADE, O. I, 449 / V: (îvr) ~loși, (cscj) ~loșa, ~lișa, (reg) ~lăci v / Pzi: ~șesc / E: cf moale¹] 1-2 (A pierde sau) a face să piardă din puteri, din vlagă Si: a se muia, a se vlăgui. 3-4 (A face să fie cuprins sau) a fi cuprins de toropeală. 5-6 (îvr; îf moloșa, moloși) (A face să devină sau) a deveni moale¹ Si: a se muia.

molișa v vz moleși

molos¹ sm, a [At: LM / Pl: ~oși / E: fr molosse] 1 Specie de câini originară din Asia, de talie foarte mare, cu corpul acoperit cu păr lung și moale Si: dog de Tibet.

moloșa v vz moleși

MOLEȘI, moleșesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de toropeală, de slăbiciune, a pierde din puteri; a-și pierde vlaga, a slăbi, a se muia. Tînărul se moleșește din toate-ncheieturile și se prăbușește pe prispă. CARAGIALE, O. I 371. ◊ Tranz. Ca un abur greu și înfierbîntat [căldura] îi îneca răsuflarea și-i moleșea trupul, fără să-l adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. 106.

MOLOS, moloși, s. m. Soi de cîine (originar din platourile Asiei) de talie foarte mare, cu părul lung și moale. Colibe... păzite de cînii moloși carii sperie fiarele prin groaznicile lor lătrături. La ODOBESCU, S. I 229.

MOLEȘI, moleșesc vb. IV. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face să fie cuprins de toropeală; a-și pierde sau a face sa-și piardă vlaga; a se muia, a slăbi. – Din moale.

MOLOS s.n. Soi de cîine cu părul lung și moale. [< fr. molosse, cf. lat. molossus].

MOLOS s. m. câine de pază, mare, cu părul lung și moale. (< fr. molosse)

A SE MOLEȘI mă ~esc intranz. A pierde vigoarea, căzând într-o stare de somnolență; a fi cuprins de moleșeală; a se înmuia. /cf. moale

A MOLEȘI ~esc tranz. A face să se moleșească. /cf. moale

MOLOS ~și m. Câine de talie mare, cu părul lung și moale. /<fr. molosse

moleșì v. 1. a (se) face moale; 2. fig. a efeminà, a ramoli.

moleșésc v. tr. (d. moale). Fac moale: a moleși cînepa. Fig. Răpesc energia, ramolesc: beția-l moleșește pe om. V. refl. Perd energia, mă ramolesc: s’a moleșit de beție. – Și moloșesc și moloșez.

moloșésc și -éz, V. moleșesc.

moleși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșesc, 3 sg. moleșește, imperf. 1 moleșeam; conj. prez. 1 sg. să moleșesc, 3 să moleșească

molos s. m., pl. moloși

moleși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșesc, imperf. 3 sg. moleșea; conj. prez. 3 să moleșească

molos s. m., pl. moloși

moleși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșesc, imperf. 3 sg. moleșea; conj. prez. 3 sg. și pl. moleșească

molos s. m., pl. moloși

moleși (conj. moleșească)

moleșesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

molos (< gr. μολοσσός, după numele unei populații tracice), în metrica antică, picior (1) format din trei silabe lungi: – - -.

Molos = Molossus.

MOLEȘI vb. 1. v. blegi. 2. a (se) muia, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.) 3. v. toropi.

MOLEȘI vb. 1. a se blegi, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (S-a ~ de tot din cauza febrei.) 2. a (se) muia, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.) 3. a toropi. (Canicula îl ~.)

A se moleși ≠ a se împuternici, a se întări, a se învoinici

MOLOȘI vb. IV v. moleși.

MOLEȘÍ vb. IV. R e f l. 1. A pierde din puteri, din vlagă, a se muia (6); a fi cuprins de toropeală, de slăbiciune, de sfîrșeală. Simț că genunchii de tot mi se moleșesc. HELIADE, O. I, 449, cf. POLIZU. Tînărul se moleșește din toate-ncheieturile și se prăbușește pe prispă. CARAGIALE, O. I, 223, cf. ALEXI, W. [Sitarul] se moleșește, pîlpîirea aripilor contenește și moare întinzîndu-se ca pentru o odihnă lungă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 210. Picioarele i se tăiară în genunchi și tot corpul i se moleși de o toropeală grea, apăsătoare. REBREANU, NUV. 230. Slujnica să moleșește și adoarme ca moartă. MERA, L. B. 23, cf. MAT. FOLK. 645. ◊ T r a n z. f a c t. Mulțumirea ei adîncă o slăbea, o moleșea, o făcea să tremure. DELAVRANCEA, T. 223. Căldura. . . îi îneca răsuflarea și-i moleșea trupul fără să-l adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. I, 101. El ca șarpele se făcea, In cap se suia, Inima i-o coleșea, Corpul i-l moleșea. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 97. ♦ I n t r a n z. F i g. A nu moleși în buna stare de care se bucură. ap. IORDAN, L. R. A. 343. 2. (Învechit și regional, în formele moloșa, moloși) A deveni moale ¹ (I 1); a se muia (3). Stă inul sau cînepă răvilate două sau trei zile, ca să se mai moloșeză. I. IONESCU, c. 156/9, cf. LEXIC REG. 55. ◊ R e f l. p a s. Fig. Cu blîndețele ca bumbacul se moloșează și se îmblînzescu inimile domnilor. N. COSTIN, LET. II, 92/27. – Prez. ind.: moleșesc. – Și: (învechit și regional) moloși (SCRIBAN, D., LEXIC REG. 55) vb. IV, moloșá, molișá (JAHRESBER. XIX-XX, 164) vb. I, (regional) molăci (DENSUSIANU, Ț. H. 325) vb. IV. – Cf. m o a l e¹.

MOLOS¹ s. m. Specie de cîini originară din Asia, de talie foarte mare, cu corpul acoperit cu păr lung și moale; dog de Tibet. Moloșii pot lupta cu lupii cei mai mari. LM. ◊ (Adjectival) Colibe luminate de focuri și păzite de cîni moloși cari sperie fiarele prin groaznicele lor lătrături. ODOBESCU, S. I, 229. – Pl.: moloși. – Din fr. molosse.

MOLOS², -OÁSĂ adj. v. mîlos.