MÓLIMĂ, molime, s. f. (Pop.) Boală cu caracter epidemic; (la oameni) epidemie; (la animale) epizootie; p. ext. boală care atacă un număr mare de plante. – Din ngr. mólema.

MÓLIMĂ, molime, s. f. (Pop.) Boală cu caracter epidemic; (la oameni) epidemie; (la animale) epizootie; p. ext. boală care atacă un număr mare de plante. – Din ngr. mólema.

MÓLIMĂ, molime, s. f. Boală contagioasă la oameni sau la animale; epidemie, epizootie, boliște. Nu era lucru să nu fie întors, bătut, sucit, șlefuit ca și cum ar fi trecut vreo molimă prin casă. ANGHEL, PR. 5. ◊ (La plante) Molima, care a mîncat viile oamenilor, a ros și via... lui Miliarezi. STANCU, D. 53. Acolo, la Cotnari, am fost de mult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VII 233. ◊ Fig. Și a început, în silele cele mai întunecoase... molima fugilor. DUMITRIU, V. L. 57.

mólimă s. f., g.-d. art. mólimei; pl. mólime

mólimă s. f., g.-d. art. mólimei; pl. mólime

MÓLIMĂ s. 1. v. epidemie. 2. v. epizootie.

mólimă (mólime), s. f. – Epidemie, contagiune. – Mr. molimă. Ngr. μόλεμμα (Tiktin; Gáldi 211). – Der. molimos, adj. (contagios); molipsi, vb. (a contamina), din ngr. μολεύω, aorist μολέψω, cf. bg. molepsa (Conev 93), mr. mulipsire; molipseală, s. f. (comtaminare); molipsitor, adj. (contagios).

MÓLIMĂ ~e f. Boală contagioasă cu tendință de extindere rapidă. /<ngr. mólema

mòlimă f. boală contagioasă, epidemie. [Gr. mod. MÓLEMA].

mólimă f., pl. ĭ și e (ngr. mólemma, vgr. mólymma și mólysma, pată, spurcăcĭune, d. molýno, spurc). Epidemie, boleșniță. – Și mólevmă și mólivmă (după ngr. molévo, molipsesc).

MÓLIMĂ s. 1. (MED.) epidemie, (pop.) boleáznă, boléșniță, (înv. și reg.) moárte, (reg.) bóliște, (înv.) contagiúne. (~ printre copii.) 2. (MED. VET.) epizootie, (pop.) boleáznă, boléșniță, (reg.) bóliște. (~ printre cornute.)