MOLIBDEN s. n. Metal de culoare albă-argintie, lucios și maleabil, inoxidabil la temperatura obișnuită, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [Acc. și: molibden] – Din fr. molybdène.

!molibden s. n.; simb. Mo

molibden sm [At: I. NAT. 41 / V: (înv) ~ă sf, -ivd~ / E: fr molybdène] (Chm) Metal alb-cenușiu, lucios, maleabil, asemănător cu fierul, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale.

MOLIBDEN s. m. Metal alb-cenușiu, lucios, maleabil, asemănător cu fierul, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. Molibdénă din care se fac țeruzele sau plaivazele. i. NAT. 41, cf. J. CIHAC, I. N. 404/11. Pentru fabricarea metalelor aliate, în special ale oțelurilor, servesc și următoarele metale: cromul, nichelul. . . molibdenul. IOANOVICI, TEHN. 30. Pentru a îmbunătăți calitățile oțelului carbon. . . se introduc în compoziția lui anumite metale și metaloide, ca:.. . crom, vanadiu, molibden. ORBONAȘ, MEC. 64. Molibdenul metalic se întrebuințează pentru obținerea oțelurilor speciale. MACAROVICI, CH. 405, Firele de molibden se utilizează la lămpile cu incandescență. LTR². Molibdenul se mai întrebuințează în tehnica radiațiilor x. ib., cf. DER. – Și: (învechit) molibdénă s. f., molivdén (J. CIHAC, I. N; 404/11) s. m. – Din fr. molybdène.

Mo, simbol chimic pentru molibden.

molibden s. n., simb. Mo

!molibden/ molibden s. n.; simb. Mo

MOLÍBDEN (< fr. {i}; {s} lat. molybdaenum „bucată de plumb”) s. n. Element chimic (Mo; nr. at. 42, m. at. 95,94, gr. sp. 10,2, p. t. 2.620°C); metal alb-cenușiu, lucios. Se găsește în natură sub formă de sulfură (molibdenit) și de molibdați. Formează combinații stabile în treapta de valență 6. Se obține în cuptorul electric, prin prăjirea sulfurii și reducerea oxidului format. Este întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale. A fost descoperit (1778) de C.W. Schelle și izolat (1782) de P.J. Hjelm, iar metalul pur a fost obținut de J.J. Berzelius.

molivden sm vz molibden

MOLIBDEN s. n. Metal de culoare albă-argintie, lucios și maleabil, inoxidabil la temperatura obișnuită, întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale. – Din fr. molybdène.

*molibdén n. (fr. molybdène, d. vgr. molýbdaina, vînă de argint amestecată cu plumb, d. mólybdos, plumb, nume aplicat molibdenuluĭ de Hielm, care l-a descoperit la 1782). Chim. Metal tetravalent alb ca argintu, sfărămicĭos și aproape infuzibil. Are o greutate atomică de 96.

MOLIBDEN n. Metal dur, de culoare albă-cenușie lucioasă, rezistent la coroziune, folosit la fabricarea oțelurilor speciale. /<fr. molybdene

MOLIBDEN s. n. metal foarte dur, alb-argintiu, asemănător cu fierul, la elaborarea oțelurilor speciale și a altor aliaje. (< fr. molybdène)

MOLIBDEN s.n. Metal foarte dur alb-argintiu, asemănător cu fierul, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [< fr. molybdène, cf. gr. molybdos – plumb].

MOLIBDEN s. n. Element chimic avînd caracter metalic, dur, de culoare alb-argintie, inoxidabil la temperatura obișnuită și neatacabil de apă, întrebuințat în industrie, îndeosebi pentru fabricarea oțelurilor speciale și a filamentelor unor becuri electrice, iar în laboratoare pentru prepararea unor reactive.

molibdenă sf vz molibden