MOLÍBDEN (< fr. {i}; {s} lat. molybdaenum „bucată de plumb”) s. n. Element chimic (Mo; nr. at. 42, m. at. 95,94, gr. sp. 10,2, p. t. 2.620°C); metal alb-cenușiu, lucios. Se găsește în natură sub formă de sulfură (molibdenit) și de molibdați. Formează combinații stabile în treapta de valență 6. Se obține în cuptorul electric, prin prăjirea sulfurii și reducerea oxidului format. Este întrebuințat la fabricarea unor oțeluri speciale. A fost descoperit (1778) de C.W. Schelle și izolat (1782) de P.J. Hjelm, iar metalul pur a fost obținut de J.J. Berzelius.