MOLA², molale, s. f. (Înv.) Preot musulman; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe. [Var.: mula s. f.] – Din tc. molla.

mola⁴ vi [At: AN. DOBR. IV, nr. 1, 122 / Pzi: ~lez / E: mola¹] (Mrn) A da drumul unei parâme, unui lanț etc.

mola² sf [At: NECULCE, L. 167 / V: mula (A și: mula, Pl: mulale) sf, molah sm / Art.: molaua / E: tc molla, mollah] 1 (Tcî) Titlu dat preoților musulmani. 2 (Tcî) Judecător turc, superior cadiului, în marile orașe Si: hoge.

mola¹ i [At: BART, E. 235 / E: tc mola] (Mrn) Lasă! Dă-i drumul!

MOLA² s. f. (Turcism înv.) Preot musulman; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe. [Var.: mula s. f.] – Din tc. molla.

MOLA¹ vb. tr. (mar.) a elibera complet o parâmă din locul unde a fost legată. (< fr. moler)

MOLA² s. m. „peștele lună”, lung până la 2 m și greu până la 1000 kg, din mările Europei occidentale. (< fr. môle)

molà m. judecător mahomedan (în orașele mari). [Turc. MOLLA].

molá f. (turc. ar. mollá). În țările musulmane, titlu dat funcționarilor politicĭ și religioșĭ, marilor negustorĭ și altora (fr. mollah).

móla, interj. care, în marină, înseamnă „dă-ĭ drumu, lasă liber” (turc. mola, d. it. molla, imper. d. mollare, a da drumu). V. maĭna, vira.

mol¹ sm [At: MARIAN – ȚIȚEICA, FIZ. I, 130 / Pl: ~i / E: fr mole, ger Mol] (Chm) Moleculă-gram.

mol³ sn [At: FILIMON, O. I, 331 / Pl: ~uri / E: it molo, fr môle] Construcție în bazinul unui port, sub formă de dig care înaintează de la țărm către larg, servind pentru acostare, operații portuare, apărarea portului de curenți și de valuri etc. corectat(ă)

mol⁴ s [At: BIANU, D. S. / Pl: nct / E: fr môle] Tumoare care se formează uneori în uter, după fecundare, împiedicând dezvoltarea fătului.

molah sm vz mola²

mula¹ [At: NEGULICI / Pzi: ~lez / E: fr mouler] 1 vt (C. i. materiale, obiecte) A executa prin turnare într-un tipar sau într-o matriță. 2 vt (Fig) A da forma dorită Si: a fasona, a modela. 3 vt (Pex) A transforma. 4 vt (C. i. o parte a corpului sau corpul omenesc) A scoate în relief Si: a contura, a reliefa. 5 vr (D. obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp conturându-i formele.

mula² sf vz mola²

MOLĂ s. f. tumoare în uter, după fecundare, împiedicând dezvoltarea fătului. (< fr. môle)

mola³ (înv.) s. f., art. molaua, g.-d. art. molalei; pl. molale

mola² interj.

mola¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. molez, 3 molează; conj. prez. 1 sg. să molez, 3 să moleze

*mola³ (a ~) vb., ind. prez. 3 molează

mola² (înv.) s. f., art. molaua, g.-d. art. molalei; pl. molale, art. molalele

mola¹ interj.

mola interj.

mola vb., ind. prez. 1 sg. molez, 3 sg. și pl. molează

mola s. f., art. molaua, g.-d. art. molalei; pl. molale

!molă (tumoare) s. f., g.-d. art. molei; pl. mole

molă (tumoră) s. f., g.-d. art. molei

molă (med.) s. f.

mola interj. – Lasă, dă drumul! It. molla, prin intermediul tc. mola (Scriban). Termen marinăresc.

mola s. f. – Titlu onorofic pentru demnitarii turci. Tc. mola, din arab. maula (Eguilaz 465; Șeineanu, III, 81; Lokotsch 1448). Sec. XIX, înv.

mola s. f. (Turcism, înv.) Preot musulman; judecător turc superior cadiului în marile orașe; hoge, jurisconsult. [Art.: molaua – Var. mula s. f., molah s. m.] – Din tc. molla.

Mol/ă, -ică v. Samuil 8.

MÓLA¹ interj. Cuvînt folosit pentru a da anumite comenzi pe vapoare; lasă ! dă-i drumul ! Numai ochiul sigur al capului-pilot știe să prindă clipa în care trebuie să strige: „Mola”. BART, E. 235. Mola ! și barca, adînc afundată supt greutatea sacilor, se dezlipi lunecînd la vale. id. ib. 333, cf. BUL. FIL. IX, 112, X, 161. - Din tc. mola.

MOLÁ² s. f. (Turcism învechit) Titlu dat preoților musulmani; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe; hoge, jurisconsult. S-au și sculat. . . din Țarigrad toate mulaleli și rusfeturili cu oaste și cu pușci. NECULCE, L. 167. Au dat scrisoarea la molaua ce era credinciosul Pasvandului, ca un popă turcesc. DIONISIE, C. 210. Țermonia religioasă s-a săvîrșit de față cu dînșii de către molohul Abdul. . ., imamul musulmanilor. CR (1830), 37²/28, cf. ȘIO II₂, 81. S-a ridicat mula ș-a rostit strigarea pentru Alah. SADOVEANU, O, XIII, 894. – Art.: molaua. - Și: mulá (accentuat și mula, pl. mulale) s. f., moláh s. m. – Din tc. molla. – Molah < tc. mollah.

MOLÁ³ s. f. v. mala¹.

MOLÁ⁴ vb. I. I n t r a n z. (Nav.) A da drumul unei parîme, unui lanț etc. Cf. AN. DOBR. IV, nr. 1, 122. – Prez. ind.: molez. – V. mola¹.