2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

moțoc [At: GANE, N. II, 16 / V: mocioc, ~og / Pl: ~oace, ~uri / E: moț1 + -oc] (Reg) 1 sn Coc. 2 av (D. păr) în formă de coc. 3 sn Moț1 (1). 4 sn (îf mocioc) Măciulie (1). 5 sn Neastâmpăr. 6 sn Nărav. 7 sn (Îe) A căuta (cuiva) ~ (sau ~uri) A căuta cuiva motiv de ceartă. 8 sn (Îae) A încerca să învinuiască pe cineva.

MOȚÓC, moțoace, s. n. (Regional) Păr adunat și legat în vîrful capului; coc. Primarele cu cojoc, Primărița cu moțoc Judecă ciocoii foc. MARIAN, S. 177. Îi prinde apoi cozile moțoc. SEVASTOS, N. 236.

MOȚÓC, moțoace, s. n. (Reg.) Păr adunat și legat în vârful capului; coc. – Din moț1 + suf. -oc.

MOȚÓC ~oáce n. reg. Pieptănătură femeiască cu părul răsucit sau împletit și strâns la ceafă ori în creștet. /moț + suf. ~oc

Moțoc (Vornicul) m. boier moldovean, jucă un rol însemnat în timpul certurilor dintre urmașii lui Petru Rareș, atotputernic sub Lăpușneanu (1552-1561), peri la 1564.

moțoc n. moț mare: cu un moțoc d’asupra capului. ║ adv. vulvoiu: i-a făcut părul moțoc.

moțóc n., pl. oace (dim. d. moț). Moț care atîrnă. Motîlcă, mototol, ghem. Mold. Coc, concĭ. Munt. est. A-țĭ abate (saŭ a-țĭ veni) moțocu, a-țĭ veni gust de ceartă. V. bîzdîc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

moțóc, moțoáce, s.n. (reg.) 1. moț care atârnă. 2. coc, conci. 3. harțag, neastâmpăr. 4. măciulie.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

MOȚOC, Ion (?-1564), boier moldovean. Mare vornic. L-a ajutat pe Alexandru Lăpușneanul să obțină scaunul Moldovei în 1552, dar l-a trădat, în 1561, trecând de partea lui Despot-Vodă, pe care însă l-a părăsit în favoarea lui Ștefan Tomșa. În 1564, la revenirea lui Lăpușneanu, a fugit, în Polonia, unde a fost executat din ordinul turcilor.

MOȚOC, Mircea D. (1916-2006, n. Dăești, jud. Vâlcea), agronom român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la București. Lucrări privind relațiile dintre eroziune și factorii care o provoacă; cercetări privind metodele de conservare a solului („Contribuții la stabilirea epocii critice de eroziune pentru Câmpia Transilvaniei”, „Eroziunea solurilor și problemele privind combaterea ei”).

Intrare: Moțoc
Moțoc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: moțoc
substantiv neutru (N20)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moțoc
  • moțocul
  • moțocu‑
plural
  • moțoace
  • moțoacele
genitiv-dativ singular
  • moțoc
  • moțocului
plural
  • moțoace
  • moțoacelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

moțoc

  • 1. regional Păr adunat și legat în vârful capului.
    exemple
    • Primarele cu cojoc, Primărița cu moțoc Judecă ciocoii foc. MARIAN, S. 177.
      surse: DLRLC
    • Îi prinde apoi cozile moțoc. SEVASTOS, N. 236.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • moț + sufix -oc.
    surse: DLRM