MOȚIUNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea anumitor sufixe, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

moțiune sf [At: (a. 1848) ap. GHICA, A. 150 / V: (iuz) moție / Pl: ~ni / E: fr motion, lat motio, -onis] 1 Propunere prezentată într-o adunare, prin care membrii săi își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările politice, sociale, culturale etc. și care în urma votului adunării devine hotărâtoare. 2 (Înv) Mișcare. 3 Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a substantivelor masculine de la cele feminine, cu ajutorul anumitor sufixe, pentru a marca deosebirea de sex la oameni și la animale.

MOȚIUNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea unui sufix, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

MOȚIUNE², moțiuni, s. f. Propunere formulată într-o adunare și supusă votului acesteia. Cei cu adunări, moțiuni, petiționări și toate alte ălea! C. PETRESCU, A. R. 21. Comisiunea, unindu-se în ființă cu motivele celor ce au făcut moțiunea, nu găsește cu cale a întocmi o comisiune specială. La GHICA, A. 150.

MOȚIUNE¹ s. f. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la masculine și a substantivelor masculine de la feminine prin adăugarea unui sufix.

MOȚIUNE¹ s.f. (Liv.) Mișcare. [Pron. -ți-u-. / cf. it. mozione, lat. motio].

MOȚIUNE² s.f. 1. Parte a unui discurs în care se urmărește emoționarea lectorilor sau a auditorilor. 2. Propunere făcută și adoptată într-o adunare. [Cf. fr. motion, it. mozione, engl. motion].

MOȚIUNE³ s.f. Formare a substantivelor feminine de la masculine și invers cu ajutorul sufixelor. [Cf. fr. motion].

MOȚIUNE s. f. 1. parte a unui discurs în care se urmărește emoționarea lectorilor sau auditorilor. 2. propunere făcută și adoptată într-o adunare. ♦ ~ de cenzură = moțiune dintr-o adunare națională, într-un parlament, care pune în cauză guvernul. 3. (psihan.) proces dinamic prin care se actualizează pulsiunea. 4. procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine și invers, cu ajutorul sufixelor. (< fr. motion, lat. motio)

MOȚIUNE² ~i f. Decizie a unei adunări, aprobată prin vot, prin care se exprimă o atitudine, o doleanță sau anumite revendicări într-o problemă de actualitate. [Sil. -ți-u-] /<fr. motion, lat. motio, ~onis

MOȚIUNE¹ ~i f. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine și invers prin atașarea unor sufixe speciale. [Sil. -ți-u-] /<fr. motion, lat. motio, ~onis

moțiune f. propunere făcută într’o adunare deliberantă.

*moțiúne f. (lat. mótio, -ónis, d. movére, motum, a mișca. V. motor, co-, e-, loco- și pro-moțiune). Impulsiune care determină o mișcare. Propunere făcută de un membru într’o adunare deliberantă: a vota o moțiune. Gram. Formarea femininuluĭ din masculin și invers, ca domn-doamnă, Român-Româncă. V. flexiune.

moție sf vz moțiune

moțiune (desp. -ți-u-) s. f., g.-d. art. moțiunii; pl. moțiuni

moțiune (-ți-u-) s. f., g.-d. art. moțiunii; pl. moțiuni

moțiune (jur., lingv.) s. f. (sil. -ți-u-), g.-d. art. moțiunii; pl. moțiuni

moțiune (i-u)

MOȚIUNE s. f. (cf. fr. motion): procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la cele feminine, prin adăugarea unui sufix moțional. Astfel, substantivele profesoară, doctoriță, bucătăreasă, gâscan și vulpoi sunt formate prin acest procedeu cu sufixele moționale (v.) -ă, -iță, -easă, -an și -oi, adăugate formelor de masculin profesor, doctor, bucătar și celor de feminin gâscă și vulpe.

MOȚIÚNE s. f. 1. Propunere, prezentată într-o adunare, prin care membrii săi își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările politice, sociale, culturale etc. și care în urma votului adunării devine hotărîre. Comisiunea, unindu-se în ființă cu motivele celor ce au făcut moțiunea, nu găsește cu cale a întocmi o comisiune specială pentru această cestiune (a. 1848). ap. GHICA, A. 150, cf. STAMATI, D., PONTBRIANT, D., COSTINESCU. O moțiune de blam. MAIORESCU, D. i, 379. Toți știm că a mai prezenta moțiuni e zadarnic. CAMIL PETRESCU, T. II, 346. Tu erai din ăia care se țineau de coada lui Edgar Quinet, Michelet. . . Cei cu adunări, moțiuni, petiționări. C. PETRESCU, A. R. 21. Moțiunea votată la Congresul intelectualilor la Wroclaw. CONTEMP. 1948, nr. 111, 5/1. În moțiunea adoptată, Adunarea deputaților consemna că „ruperea” legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficială. SCÎNTEIA, 1967, nr. 7 335. 2. (Învechit) Faptul de a se mișca; mișcare (I 2). Moțiunea stelelor fixe e foarte mărginită, d-aia e constantă. F (1881), 59. 3. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a substantivelor masculine de la cele feminine, cu ajutorul anumitor sufixe, pentru a marca deosebirea de sex la oameni și la animale. Schimbările de gen ale substantivelor alcătuiesc moțiunea. GRAM. ROM. ¹ I, 108. Moțiunea este, de altfel, un aspect al derivării foarte apropiat de morfologie. GRAM. ROM.², I, 21. – Pl.: moțiuni. – Și: (ieșit din uz) móție s. F. STAMATI, D., COSTINESCU. – Din fr. motion, lat. motio, -onis.