2 intrări

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare. 2. Fig. Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

moștenire sf [At: BIBLIA (1688), 1162/50 / Pl: ~ri / E: moșteni1] 1 Drept de succesiune. 2 (Ccr) Totalitate a bunurilor materiale rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva Si: patrimoniu, succesiune, (îvp) moșie1 (1). 3 (Prc) Bun obținut prin drept succesoral Si: (îrg) moștină1 (1), (îvr) moșnenie, moștenie, nemestnicie. 4 (Îla) De ~ Ereditar. 5 (Fig) Patrimoniu cultural, calități intelectuale, morale, artistice care se transmit de la o generație la alta. 6 (Pex) Însușire, caracter fizic care se transmite ereditar Vz ereditate. 7 (Reg; csc) Strămoși. 8 (Csc; bis) Șir de urmași. 9 (îrg) Țară.

MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva; p. restr. bun obținut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. 1. Avere, bunuri materiale rămase de la o persoană decedată și intrate în posesia altcuiva. Moștenire să rămîie după el, nu era de unde. ANGHEL, PR. 63. Uite, avem de moștenire de la tata o pereche de opinci. ISPIRESCU, L. 215. ◊ Expr. A lăsa moștenire = a transmite cuiva un bun după moarte. Buzduganul ista îl avem lăsat moștenire de la strămoșul nostru. CREANGĂ, P. 57. Ștefan după moarte lăsă moștenire Arcul său și cupa l-astă mînăstire. BOLINTINEANU, O. 54. 2. Fig. Bunuri, morale, intelectuale, artistice, idei, fenomene de cultură etc. primite de la înaintași. N-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință Și-al tău nume moștenire libertății să îl lași. ALEXANDRESCU, P. 133.

MOȘTENÍRE ~i f. 1) Bunuri materiale rămase de la o persoană decedată și transmise altei (sau altor) persoane rămase în viață. 2) fig. Valorile morale, culturale, artistice, care se transmit de la o generație la alta. /v. a moșteni

moștenire f. 1. succesiune în averea provenită dela alții; 2. lucru moștenit.

moșteníre f. Acțiunea de a moșteni, ereditate. Lucru moștenit. V. patrimoniŭ, succesiune.

MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

moștenesc, ~ească a [At: PISCUPESCU, O. 26/8 / Pl: ~ești / E: moștean + -esc] (Înv) Răzeșesc.

moșteni2 vi [At: ALR SN III, h 777/316 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Reg) A mocoși.

moșteni1 [At: CORESI, EV. 403 / V: (îrg) muștini / Pzi: ~nesc / E: moștean] 1 vt A primi un bun pe cale de succesiune Si: (înv) a moșneni. 2 vt A dobândi prin testament. 3 vt (C. i. oameni) A deveni succesorul, moștenitorul (1) cuiva la posesiunea unor bunuri, a unor drepturi. 4 vt A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 5 vtf (înv) A pune pe cineva în stăpânirea unui bun Si: a dărui. 6 vt (Îrg) A pune stăpânire pe ceva. 7 vt A obține. 8 vi (Reg) A fî originar din...

MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi ceva ca moștenire, a dobîndi prin testament. A moștenit o casă. ▭ [Boierii] nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ Fig. (Cu privire la tradiții, limbă, obiceiuri, însușiri) Curaj dar, scumpii mei amici; aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba, ALECSANDRI, S. 50. ♦ A înlocui pe cineva în calitate de stăpîn, a deveni moștenitorul cuiva. A moștenit pe fratele său. 2. Fig. (Cu privire la o noțiune temporală) A urma. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4.

A MOȘTENÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calități, caracteristici) A deține prin ereditate. /Din moștean

moștenì v. a căpăta prin succesiune: a moștenit toată averea.

2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

moșteníre s. f., g.-d. art. moștenírii; pl. moșteníri

moșteníre s. f., g.-d. art. moștenírii; pl. moșteníri

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. moșteneáscă

arată toate definițiile

Intrare: moștenire
moștenire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moștenire
  • moștenirea
plural
  • moșteniri
  • moștenirile
genitiv-dativ singular
  • moșteniri
  • moștenirii
plural
  • moșteniri
  • moștenirilor
vocativ singular
plural
Intrare: moșteni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • moșteni
  • moștenire
  • moștenit
  • moștenitu‑
  • moștenind
  • moștenindu‑
singular plural
  • moștenește
  • moșteniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • moștenesc
(să)
  • moștenesc
  • moșteneam
  • moștenii
  • moștenisem
a II-a (tu)
  • moștenești
(să)
  • moștenești
  • moșteneai
  • moșteniși
  • moșteniseși
a III-a (el, ea)
  • moștenește
(să)
  • moștenească
  • moștenea
  • moșteni
  • moștenise
plural I (noi)
  • moștenim
(să)
  • moștenim
  • moșteneam
  • moștenirăm
  • moșteniserăm
  • moștenisem
a II-a (voi)
  • moșteniți
(să)
  • moșteniți
  • moșteneați
  • moștenirăți
  • moșteniserăți
  • moșteniseți
a III-a (ei, ele)
  • moștenesc
(să)
  • moștenească
  • moșteneau
  • moșteni
  • moșteniseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)