MOȘTENIRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare. 2. Fig. Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

moștenire sf [At: BIBLIA (1688), 1162/50 / Pl: ~ri / E: moșteni¹] 1 Drept de succesiune. 2 (Ccr) Totalitate a bunurilor materiale rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva Si: patrimoniu, succesiune, (îvp) moșie¹ (1). 3 (Prc) Bun obținut prin drept succesoral Si: (îrg) moștină¹ (1), (îvr) moșnenie, moștenie, nemestnicie. 4 (Îla) De ~ Ereditar. 5 (Fig) Patrimoniu cultural, calități intelectuale, morale, artistice care se transmit de la o generație la alta. 6 (Pex) Însușire, caracter fizic care se transmite ereditar Vz ereditate. 7 (Reg; csc) Strămoși. 8 (Csc; bis) Șir de urmași. 9 (îrg) Țară.

MOȘTENIRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva; p. restr. bun obținut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

MOȘTENIRE, moșteniri, s. f. 1. Avere, bunuri materiale rămase de la o persoană decedată și intrate în posesia altcuiva. Moștenire să rămîie după el, nu era de unde. ANGHEL, PR. 63. Uite, avem de moștenire de la tata o pereche de opinci. ISPIRESCU, L. 215. ◊ Expr. A lăsa moștenire = a transmite cuiva un bun după moarte. Buzduganul ista îl avem lăsat moștenire de la strămoșul nostru. CREANGĂ, P. 57. Ștefan după moarte lăsă moștenire Arcul său și cupa l-astă mînăstire. BOLINTINEANU, O. 54. 2. Fig. Bunuri, morale, intelectuale, artistice, idei, fenomene de cultură etc. primite de la înaintași. N-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință Și-al tău nume moștenire libertății să îl lași. ALEXANDRESCU, P. 133.

MOȘTENIRE ~i f. 1) Bunuri materiale rămase de la o persoană decedată și transmise altei (sau altor) persoane rămase în viață. 2) fig. Valorile morale, culturale, artistice, care se transmit de la o generație la alta. /v. a moșteni

moștenire f. 1. succesiune în averea provenită dela alții; 2. lucru moștenit.

moșteníre f. Acțiunea de a moșteni, ereditate. Lucru moștenit. V. patrimoniŭ, succesiune.

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

moșteni¹ [At: CORESI, EV. 403 / V: (îrg) muștini / Pzi: ~nesc / E: moștean] 1 vt A primi un bun pe cale de succesiune Si: (înv) a moșneni. 2 vt A dobândi prin testament. 3 vt (C. i. oameni) A deveni succesorul, moștenitorul (1) cuiva la posesiunea unor bunuri, a unor drepturi. 4 vt A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 5 vtf (înv) A pune pe cineva în stăpânirea unui bun Si: a dărui. 6 vt (Îrg) A pune stăpânire pe ceva. 7 vt A obține. 8 vi (Reg) A fî originar din...

moșteni² vi [At: ALR SN III, h 777/316 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Reg) A mocoși.

muștini v vz moșteni

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi ceva ca moștenire, a dobîndi prin testament. A moștenit o casă. ▭ [Boierii] nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ Fig. (Cu privire la tradiții, limbă, obiceiuri, însușiri) Curaj dar, scumpii mei amici; aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba, ALECSANDRI, S. 50. ♦ A înlocui pe cineva în calitate de stăpîn, a deveni moștenitorul cuiva. A moștenit pe fratele său. 2. Fig. (Cu privire la o noțiune temporală) A urma. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4.

A MOȘTENI ~esc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calități, caracteristici) A deține prin ereditate. /Din moștean

moștenì v. a căpăta prin succesiune: a moștenit toată averea.

2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală.

moștenire s. f., g.-d. art. moștenirii; pl. moșteniri

moștenire s. f., g.-d. art. moștenirii; pl. moșteniri

moștenire s. f., g.-d. art. moștenirii; pl. moșteniri

moșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, 3 sg. moștenește, imperf. 1 moșteneam; conj. prez. 1 sg. să moștenesc, 3 să moștenească

moșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, imperf. 3 sg. moștenea; conj. prez. 3 să moștenească

moșteni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, imperf. 3 sg. moștenea; conj. prez. 3 sg. și pl. moștenească

MOȘTENI, com. în jud. Teleorman, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe stg. râului Câlniștea; 1.798 loc. (2000). Expl. de petrol. Creșterea bovinelor.

MOȘTENIRE s. (JUR.) patrimoniu, succesiune, (înv. și pop.) moșie, (înv. și reg.) miraz, moștină, rămășiță, (înv.) clironomie, dostoianie, moșnenie, moștenie, nemestnicie, rămas.

MOȘTENIRE s. (JUR.) patrimoniu, succesiune, (înv. și pop.) moșie, (înv. și reg.) miraz, moștină, rămășiță, (înv.) clironomie, dostoianie, moșnenie, moștenie, nemestnicie, rămas.

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTENIRE s. f. 1. Faptul de a m o ș t e n i¹; drept de succesiune; (concretizat) totalitatea bunurilor succesorale, patrimoniu, succesiune, (învechit și popular) m o ș i e¹ (1); p. r e s t r. bun obținut prin drept succesoral; (învechit și regional) moștină¹ (1), (învechit) moșnenie, moștenie, nemestnicie. Veți da moștenirea fratelui lui. BIBLIA (1688), 116² /50. De va muri bolnavul, acesta-ș va piiarde moșneniia (moștenirea MUNT.) și vor fi toate bucatele și ocinile domnești. PRAV. 93. Puterea lui Suleiman încunună cu moștenirea pe Ioan Zapolu. VĂCĂRESCUL, IST. 261. Mircea. . . reclamă de la turci această moștenire. BĂLCESCU, M. V. 8. O moșioară . . . rămăsese moștenire fraților ei. NEGRUZZI, S. I, 20. Mult și greu se bate a mea inimă-n piept Cînd știu că tronul țării e dreapta moștenire A lui Ciubăr. ALECSANDRI, T. II, 126. Ștefan după moarte lasă moștenire Arcul său și cupa l-astă mănăstire. BOLINTINEANU, O. 54. Persoana juridică . . . avea drepturi asupra unei moșteniri. EMINESCU, N. 77. Găsi prilej. . . să orînduiască . . . moștenirea babei. CREANGĂ, P. 12, cf. 57. Uite, avem de moștenire de la tata o pereche de opinci, ISPIRESCU, L. 215. Moștenire să rămîie după el, nu era de unde, că ce avea. . . fusese de mult cheltuit. ANGHEL, PR. 63. Pot să vă mai spun că așteptăm și o moștenire. C. PETRESCU, C. V. 174. Cine așteaptă la moștenire, tîrziu se-nveselește. ZANNE, P. VIII, 348. Moștenirea cea mai bună, năravurile cele bune. id. ib. (F i g.) Meșterul. . . au lăsat la fiii săi meșterșugul lui spre moștenire (a. 1773). GCR II, 88/6. Numele plin de moșteniri: Virtuți și fapte și măriri. VĂCĂRESCUL, P. 270/1. Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință Și-al tău nume moștenire libertății să îl lași. ALEXANDRESCU, M. 15. N-avea cui să lese moștenirea urei lui. EMINESCU, N. 3. Tatăl nu i-a putut lăsa moștenire și șefia partidului. BUJOR, S. 158. ◊ L o c. a d j. (Rar) De moștenire = ereditar. Noi n-avem boieri de moștenire. FILIMON, O. I, 206. ♦ F i g, Patrimoniu cultural, calități intelectuale, morale, artistice care se transmit de la o generație la alta. Trece pe primul plan . . . problema stăpînirii moștenirii literare. SAHIA, U.R.S.S. 171, cf. 161. Revizuirea întregii „moșteniri a trecutului”, revalorificarea ei în lumina marxism-leninismului. CONTEMP. 1948, nr. 111, 1/5. Cei mai mulți muncitori, și asta e moștenirea lor de clasă, știu să se ridice deasupra problemelor lor personale. V. ROM. octombrie 1954, 155. ♦ P. e x t. Însușire, caracter fizic care se transmite ereditar. V. e r e d i t a t e. Cf. COSTINESCU. În dosul lui, umăr în umăr, trei feciori cu aceiași ochi cît niște pahare – moștenirea neamului lor. SADOVEANU, O. VII, 336. 2. (Regional; cu sens colectiv) Strămoși (Borșa-Vișeu de Sus), ALR II/I h 173/362. ♦ (în textele bisericești) Șir de urmași. Blagosloveaște moștenirea ta. CALENDARIU (1814), 6/19. 3. (Învechit, rar) țară, patrie. Bărbații buni trăbuie să fie. . . ascultători la legile moștenirii (țării), ȚICHINDEAL, F. 251/26, cf. DDRF. – Pl.: moșteniri. – V. moșteni¹.

MOȘTENI² vb. IV. I n t r a n z. (Regional) A mocoși (Sînnicolau Român-Oradea). ALR SN III h 777/316. Moșt'ineșt'i acoli pă un lucru. ib. – Prez. ind.: moștenesc. – Etimologia necunoscută.

MOȘTEN͹ vb. IV. 1. T r a n z. (Folosit și a b s o l.) (Complementul indică un bun, p. e x t. un drept) A deveni proprietar, beneficiar, pe cale de succesiune; (învechit) a moșneni. Mulți adună și de multe ori nici feciorii lor nu moștenesc. CORESI, EV. 403. Cela ce va vrea să dobîndească și să moșnenească (moștenească MUNT.) avuțiia nescui după moarte. PRAV. 53, cf. 93. Monastirea nu moștenea decît datorii (a. 1855). URICARIUL, IV, 440/13. Boierii. . . nu formau o clasă nobiliară ca în Europa, n-aveau . . . dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, M. V. 10, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Cine moștenește, plătește. ZANNE, P. V, 436. A moșteni crîșma, se spune despre un om bețiv. Cf. CHEST. VIII 111/9. ◊ F i g. Aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba. ALECSANDRI, S. 50. În lupta pentru progres social și independență națională, comuniștii români au moștenit tradițiile lăsate in popor de lupta lui Doja și Horia, a lui Tudor Vladimirescu și Nicolaie Bălcescu. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 140. ♦ (Complementul indică oameni) A deveni succesorul, moștenitorul (1) cuiva (la posesiunea unor bunuri, a unor drepturi). (F i g.) Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4. ♦ P. e x t. (Complementul indică o însușire, o caracteristică etc.) A deține pe cale ereditară (de la cineva). Moștenind lîngă acestea și bubele lui Gheizi (a. 1818). URICARIUL, XV, 252. Firea lui aprigă și nedomolită, Pușkin o moștenea în parte de la mama sa. SADOVEANU, E. 209. 2. T r a n z. f a c t. (Învechit; complementul indică oameni) A pune în stăpînirea unui bun, a face să fie proprietar al unui bun; (învechit) a dărui. D[o]mnul îl moșteni pre el. BIBLIA (1688), 224²/14, cf. 371/19. ♦ T r a n z. A lua în stăpînire, a pune stăpînire pe ceva. Cercă să moștenească crăia. VĂCĂRESCUL, IST. 261. Din toată lumea romană nemărginită mulțime de oameni au dus acolo ca satele și orașele să le moștenească. MAIOR, IST. 11/4, cf. 182/8. Omenirea ce moșteni pămîntul, Ființe, lighioane ce-n urmă s-au ivit, întrec ele p-acelea ce ș-au găsit mormîntul. ALEXANDRESCU, O. I, 269. ♦ T r a n z. A obține, a dobîndi. Ce voiu face ca să moștinescu viiața veacilor ? N. TEST. (1648), 54^v/2, cf. 33^v/26. Pentru cei ce vor să moștenească mîntuire. DOSOFTEI, ap. TDRG. Fericit, măreț acela care sub un falnic soare, Pentru patria sa moare, Nemurire moștenind, ALECSANDRI, P. II, 8. Unii ca aceștia au să moștenească împărăția ceriurilor. CREANGĂ, P. 298, cf. 186. 3. I n t r a n z. (Regional) A fi originar, băștinaș (din. . . ) (Osica de Jos-Caracal). ALR I 444/878. A moștenit aicea. ib. – Prez. ind.: moștenesc. – Și: (învechit și regional) muștiní vb. IV. ALR II/I MN 90, 2 716/463, 646, 705, 769, 958. – V. moștean.