MOȘMOANĂ, moșmoane, s. f. 1. Fructul comestibil al moșmonului, aproape sferic, moale, suculent și cu gust dulce-acrișor. 2. Epitet pentru un om moale, nehotărât, molâu. – Din tc. mușmula.

moșmoană¹ sf [At: GOLESCU, Î 80 / V: ~oală, ~mulă, mușmulă / Pl: ~ne / E: tc mușmula] 1 Fruct comestibil al moșmonului, aproape sferic, moale, suculent și cu gust dulce-acrișor Si: (reg) mostochină, mișculă (1). 2 (Reg) Varietate de prune nedefinită mai îndeaproape.

moșmoană² sf [At: BASSARABESCU, S. N. 152 / V: ~nde, ~ondii sfp / Pl: ~ne / E: drr moșmoni¹] 1-2 (Mun; Olt; lpl) Vrăji, descântece (de dragoste). 3 (Pex) Obiecte descântate de care se folosesc cei care fac vrăji. 4 (Rar) Epitet pentru un om moale, nehotărât.

MOȘMOANĂ¹, moșmoane, s. f. Fructul comestibil al moșmonului, aproape sferic, moale, suculent și cu gust dulce-acrișor. – Din tc. mușmula.

MOȘMOANĂ², moșmoane, s. f. 1. (La pl.; în superstiții) Vrăji, descântece, farmece; p. ext. obiecte folosite în astfel de practici. 2. Epitet pentru un om moale, nehotărât, molâu. – Din moșmoni (derivat regresiv).

MOȘMOANĂ, moșmoane, s. f. Fructul moșmonului, moale, suculent și bun de mîncat, avînd un gust dulce-acrișor. – Variantă: moșmulă (GOLESCU, Î. 110) s. f.

MOȘMOANĂ¹ ~e f. Fructul moșmonului. /<turc. mușmula

MOȘMOANĂ² ~e f. 1) la pl. Procedeu magic căruia i se atribuie însușiri supranaturale; vrajă; farmec. 2) Persoană nehotărâtă, lipsită de voință. /v. a se moșmoni

moșmoală sf vz moșmoană¹

moșmoande sfp vz moșmoană²

moșmondii sfp vz moșmoană¹

moșmulă sf vz moșmoană¹

mușmulă sf vz moșmoană¹

MOȘMULĂ s. f. v. moșmoană.

moșmoană (fruct, om molâu) s. f., g.-d. art. moșmoanei; pl. moșmoane

moșmoană (fruct, om molâu) s. f., g.-d. art. moșmoanei; pl. moșmoane

moșmoană (fructul moșmonului, om molâu) s. f., g.-d. art. moșmoanei; pl. moșmoane

MOȘMOANĂ s. (BOT.) (reg.) mișculă, mostochină.

moșmoană s.f. (bot.) <reg.> mișculă, mostochină. Moșmoana este fructul comestibil al moșmonului.

MOȘMOANĂ s. (BOT.) (reg.) mișculă, mostochină.

moșmoană¹, moșmoane, s.f. (pop.) 1. fruct comestibil al moșmonului. 2. varietate de prune.

MOȘMOANĂ¹ s. f. 1. Fructul comestibil al moșmonului, cu gust dulce-acrișor; (regional) mostochină, mișculă (1). Felurimile de verdețuri . . . sint cu îndestulare; așijderea și poamele . . . moșmule, lămîi, rodii, GOLESCU, Î. 80. Cu vreme și cu paie mușmulele să moaie, pann, P. v. II, 101/6, cf. ȘĂINEANU, D. U., DM. 2. (Regional) Varietate de prune nedefinită mai îndeaproape (Izbiceni-Corabia). ALR II 6 082/886. – Pl.: moșmoane. – Și: (1) moșmoálă (POLIZU, ALEXI, W., TDRG, PANȚU, PL., CADE), moșmúlă, mușmúlă s. f. – Din tc. mușmula.

MOȘMOANĂ² s. f. 1. (Prin Munt. și Olt.; la pl.; în superstiții) Vrăji, descîntece (de dragoste) ; p. e x t. obiecte descîntate, de care se folosesc cei care fac vrăji. Tot vinerea se udă cu ape vindecătoare . . . și se fac moșmondii. MUSCEL, 58, cf. 113. Maicâ-mea e vrăjitoare, la disagii la spinare, Pleacă-n sat după moșmoane. MAT. FOLK. 339, cf. CIAUȘANU, V. 2. (Rar) Om moale, nehotărît, molîu. V. m o t o t o l. Un adevărat prefect. . . Știu eu: vouă vă place și v-ați obișnuit cu moșmoanele de pînă acum. BASSARABESCU, S. N. 152. – Pl.: moșmoane. – Și: (1) moșmoánde (RĂDULESCU-CODIN, Î. 350), moșmondii s. f. pl. – Derivat regresiv de la moșmoni¹.