mostochină sf [At: PANȚU, PL. / Pl: ~ne / E: nct] 1 (Mol) Fruct al mostochinului Si: moșmoană¹ (1). 2 Epitet dat unui om lipsit de inițiativă sau prost.

mostochină f. Mold. mușmulă. [Origină necunoscută].

mostochínă f., pl. e (ngr. mustópita, adică „pită de must”, supt infl. luĭ smochină; it. mistocchino). Zaharica făcută din făină, castane orĭ alte poame amestecate cu must orĭ cu vin dulce (uneorĭ și cu nucĭ), ceĭa ce dă o pastă gumoasă care se înșiră pe sfoară ca un cîrnaț orĭ se preface în bucățele (și de aceĭa se întrebuințează la pl.): un chilogram de mostochine. – Și mustopítă, -ídă și sugĭuc (col.): un kg. de mustopită, de sugĭuc.

MOSTOCHINĂ s. v. moșmoană.

mostochină s. v. MOȘMOANĂ.

MOSTOCHÍNĂ s. f. 1. (Prin Mold.) Fructul mostochinului; moșmoană¹ (1). Cf. PANȚU, PL. 2. Epitet dat unui om lipsit de inițiativă sau prost. Ești obligat să dai zor. . . Altmintrelea ea ar crede că ești o mostochină uscată. CONV. LIT. XV, 305. Să nu crezi câ-s. . . mostochină, ca să te văd fără a-ți cere dobîndă. ib. 306. – Pl.: mostochine. – Etimologia necunoscută.