moșmândi v vz moșmondi

moșmândì v. V. moșmoli.

MOȘMONDI, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

moșcondi vi [At: VLAHUȚĂ, O. A. II, 253 / Pzi: ~desc / E: cf moșcoti, moșmondi] A moșmoni¹.

moșmondi [At: JIPESCU, O. 4 / V: ~mân~, ~ngi / Pzi: ~desc / E: cf moșmoni¹] 1 vi A lucra încet, neîndemânatic. 2 vi A se necăji să facă ceva Si: a migăli Vz moșmoni¹ (1). 3 vt (Rar; c. i. o persoană) A răsfăța. 4 vi (Rar; îf moșmândi) A dibui, a orbecăi.

moșmongi v vz moșmondi

MOȘMONDI, moșmondesc, vb. IV. Intranz. A lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

MOȘCONDI vb. IV v. moșmoli.

MOȘCOTI vb. IV v. moșmoli.

MOȘMÎNDI vb. IV v. moșmoli.

MOȘMOLI, moșmolesc, vb. IV. Intranz. 1. A face mișcări încete și neprecise. Obicinuită a primi vizite în timpul acesta, ea nu era cîtuși de puțin mirată cînd auzi că cineva moșmolește la ușa ei. SLAVICI, N. II 270. 2. A lucra încet și fără spor, cu prea multă migală sau neîndemînatic; a se mocăi, a mocoși. Ce dracu moșmolești acolo, femeie? C. PETRESCU, Î. II 205. Pe cînd el moșmolea la nojița opincii din stînga, iată și căpitanul de jurnă. SLAVICI, N. II 233. – Variante: (regional) moșcondi (VLAHUȚĂ, O. AL. I 253), moșcoti (SLAVICI, O. I 66), mosmîndi, moșmoni vb. IV.

MOȘMONI vb. IV v. moșmoli.

moșmolì (moșmândì) v. a migăi. [Cf. moșmoală].

moșcondésc, moșcotésc, moșmîndésc, moșmonésc și -lésc v. intr. (imit. d. moș-moș, huĭetu mînilor cînd bîjbîĭe, ca și foș-foș, foșnesc; ung. bosogni, a fojgăi, a mișuna; ngr. musmunévo, adulmec, musunízo, trag aer pe nas: rus. nĭúhatĭ, a adulmeca, sîrb. njušiti, a mușlui. V. fojgăĭesc și mușluĭesc). Vest. Fam. Mocoșesc. – Și mișcodesc (VR. 1913, 7-8, 51), moșmăĭ saŭ -ĭesc și moșmoĭesc. În Trans. și moșogăĭesc și -oĭesc.

móșmăĭ și -ĭésc, -oĭésc, moșmîndésc, moșmolésc, V. moșcondesc.

moșogăĭésc și -oĭésc, V. moșcondesc.

moșcondi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondesc, 3 sg. moșcondește, imperf. 1 moșcondeam; conj. prez. 1 sg. să moșcondesc, 3 să moșcondească

moșmondi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondesc, 3 sg. moșmondește, imperf. 1 moșmondeam; conj. prez. 1 sg. să moșmondesc, 3 să moșmondească

moșcondi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondesc, imperf. 3 sg. moșcondea; conj. prez. 3 să moșcondească

moșmondi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondesc, imperf. 3 sg. moșmondea; conj. prez. 3 să moșmondească

moșcondi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondesc, imperf. 3 sg. moșcondea; conj. prez. 3 sg. și pl. moșcondească

moșmondi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondesc, imperf. 3 sg. moșmondea; conj. prez. 3 sg. și pl. moșmondească

moșmoli (moșmolesc, moșmolit), vb. – 1. A rasoli, a lucra de mîntuială. – 2. A mișuna, a furnica, a zumzăi. Creație expresivă, cf. cioșmoli, foșgăi etc. Numeroase var.: moșcoti, moșcondi, moșmondi, moșmîndi, moșmani, moșmoi, moșmăi, moșogăi etc. – Der. moșmoleală (var. moșmon(d)eală, moșcondeală), s. f. (forfotă, talmeș-balmeș); moșmîndău, s. m. (prostănac); moșmoane (var. moșmoande), s. f. pl. (harababură, galimatie). – Cf. miș-, mușlui.

moșmondi, moșmondesc v. r. 1. a lucra încet, fără spor; a se mișca încet 2. a pierde vremea cu nimicuri

MOȘMONDI vb. v. mocăi.

MOȘMONDI vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoși, a (se) moșmoni, a (se) ticăi, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam), a moși. (Ce ~ atîta la acel lucru?)

MOȘCONDÍ vb. IV. I n t r a n z. A moșmoni¹ (2). De cîte ori îi ceream parale se ducea la besectea. .. , moșcondea ea acolo ce moșcondea și regulat venea cu o patacă. VLAHUȚĂ, O. A. II, 253. – Prez. ind.: moșcondesc. – Cf. m o ș c o t i, m o ș m o n d i.

MOȘMÎNDÍ vb. IV v. moșmondi.

MOȘMOLÍ vb. IV v. moșmoni¹.

MOȘMONDI vb. IV. I n t r a n z. 1. A lucra încet, neîndemînatic, a se necăji să facă ceva, a migăli (la ceva). V. m o ș m o n i¹ (1). Moșmîndești și te hosîncești trei conace pîn să scrii la răboj ori să crestezi cît fac 12 napolioni fără doi. JIPESCU, O. 118. ◊ T r a n z. Vărzaru moșmondea ceva la o roată șoldie. V. ROM. decembrie 1953, 98. ♦ T r a n z. (Rar; complementul indică o persoană) A îngriji, a răsfăța. Cît era ziulica dă mare îl moșmondea pă Inochente. . . , tundea piersicii, plivea agurijoara și dă grăunțe fazanilor. KLOPȘTOCK, F. 177. 2. (Rar; în forma moșmîndi) A dibui, a orbecai. V. m o ș m o n i¹ (3). (Fig.) Cine face planuri asupra sugrumării națiilor moșmîndește ca blegu alăturea de calea-ntinsă și neschimbată, trasă de natura de sute de veacuri. JIPESCU, O. 4. – Prez. ind.: moșmondesc. - Și: moșmîndi, moșmongi (CV 1950, nr. 1, 32) vb. IV. Cf. m o ș m o n i¹.