2 intrări

18 definiții

MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Lăsat prinmoștenire; rămas de la înaintași. Un suflet care l-ar înțelege, copilăros, întunecai încă de mici vanități moștenite, dar cald, pasionat de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. III 74.

MOȘTENÍT adj. v. ereditar.

moștenit a. rămas prin moștenire.

moștenít, -ă adj. Obținut pin moștenire. Congenital.

MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi ceva ca moștenire, a dobîndi prin testament. A moștenit o casă. ▭ [Boierii] nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ Fig. (Cu privire la tradiții, limbă, obiceiuri, însușiri) Curaj dar, scumpii mei amici; aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba, ALECSANDRI, S. 50. ♦ A înlocui pe cineva în calitate de stăpîn, a deveni moștenitorul cuiva. A moștenit pe fratele său. 2. Fig. (Cu privire la o noțiune temporală) A urma. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4.

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

MOȘTENÍ vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

A MOȘTENÍ ~ésc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calități, caracteristici) A deține prin ereditate. /Din moștean

moștenì v. a căpăta prin succesiune: a moștenit toată averea.

2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

MOȘTENIT adj. congenital, ereditar, înnăscut. (Un defect ~.)

MOȘTENÍT, -Ă adj. (< moștení < moștean + suf. -t): în sintagmele adjectiv moștenit, adverb moștenit, conjuncție moștenită, cuvânt moștenit, interjecție moștenită, numeral moștenit, parte de vorbire moștenită, prepoziție moștenită, pronume moștenit, substantiv moștenit și verb moștenit (v.).

moștení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 sg. și pl. moșteneáscă

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTENI, com. în jud. Teleorman, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe stg. râului Câlniștea; 1.798 loc. (2000). Expl. de petrol. Creșterea bovinelor.

Intrare: moșteni
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • moșteni
  • moștenire
  • moștenit
  • moștenitu‑
  • moștenind
  • moștenindu‑
singular plural
  • moștenește
  • moșteniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • moștenesc
(să)
  • moștenesc
  • moșteneam
  • moștenii
  • moștenisem
a II-a (tu)
  • moștenești
(să)
  • moștenești
  • moșteneai
  • moșteniși
  • moșteniseși
a III-a (el, ea)
  • moștenește
(să)
  • moștenească
  • moștenea
  • moșteni
  • moștenise
plural I (noi)
  • moștenim
(să)
  • moștenim
  • moșteneam
  • moștenirăm
  • moșteniserăm
  • moștenisem
a II-a (voi)
  • moșteniți
(să)
  • moșteniți
  • moșteneați
  • moștenirăți
  • moșteniserăți
  • moșteniseți
a III-a (ei, ele)
  • moștenesc
(să)
  • moștenească
  • moșteneau
  • moșteni
  • moșteniseră
Intrare: moștenit
moștenit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • moștenit
  • moștenitul
  • moștenitu‑
  • moșteni
  • moștenita
plural
  • moșteniți
  • moșteniții
  • moștenite
  • moștenitele
genitiv-dativ singular
  • moștenit
  • moștenitului
  • moștenite
  • moștenitei
plural
  • moșteniți
  • moșteniților
  • moștenite
  • moștenitelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)