2 intrări

28 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A da cuiva mită. – Mită + suf. -ui.

mitui [At: (sf. sec. XVII) MAG. IST. II, 216/29 / V: (înv) miti, (reg) mintui, ~tăli, ~uli, (css) ~tălui / Pzi: ~esc / E: mită] 1-2 vt(a) A da mită (1-2). 3-4 vt(a), vrp (Îvr) A cere și a primi mită (1-2).

MITUÍ, mituiesc, vb. IV. Tranz. A îndupleca prin mită, a corupe (un funcționar public) cu bani. Mituiește pe judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL, P. I 28. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii cari spuseră împăratului că pînă nu va tăia pasărea de aur... nu se va însănătoși. ISPIRESCU, E. 363.

A MITUÍ ~iésc tranz. (persoane) A câștiga de partea sa prin mită; a cumpăra. /mită + suf. ~ui

MITUI vb. (ȚR, Trans. SV) A da mită. B: Brăilenii mituindu-l făcui-au după voia lor. R. GRECEANU. Vai de judecătoriul acela ce va mitui la hotărîrile judecăților. PRAV. COND. (1780). C: Deaderă bani mulți străjearilor de-i mitiră să dzică că . . . au venit ucenicii lui de l-au furat. C 1729, 45r; cf. C 1729, 92v. Variante: miti (C 1729, 45r, 92v). Etimologie: mită + suf. -ui. Cf. m î z d i.

mituì v. a da mită, a cumpăra cu bani: a mitui pe judecători.

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. (Pop.) Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

mițui vt [At: ISPIRESCU, L. 208 / V: (reg) miți, mițoi, (cscj) mița / Pzi: ~esc, mițui / E: miță1] 1 A tunde mieii, oile de mițe1 (3). 2 (Gmț) A părui.

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. Tranz. A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. [Prez. ind. și: míțui] – Miță + suf. -ui.

MIȚUÍ, mițuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A. tunde (un miel, o oaie), a tăia lîna, mițele. Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208. Și mi-i băga [cîrlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275.

A MIȚUÍ ~iésc tranz. 1) (oi, miei) A tunde de mițe. 2) pop. A bate, trăgând de păr; a părui; a flocăi; a târnui. /miță + suf. ~ui

mituĭésc v. tr. (d. mită). Corup pin mită: a mitui un funcționar. – În Ban. mitesc (sîrb. mititi).

mițuĭésc v. tr. Tund mĭeĭ, a căror lînă ajunge „miță” la sfîrșitu luĭ Maĭ (R. S. GrS. 6, 59).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

mitui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiesc, imperf. 3 sg. mituia; conj. prez. 3 mituiască

mituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mituiésc, imperf. 3 sg. mituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mituiáscă

mițui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiesc, imperf. 3 sg. mițuia; conj. prez. 3 să mițuiască

mițuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mițuiésc, imperf. 3 sg. mițuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. mițuiáscă

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

MITUÍ vb. a șperțui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mâzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)

MITUI vb. a șperțui, (astăzi rar) a sfănțui, (înv.) a mîzdi, (fig.) a unge. (L-a ~ pentru a-i face o favoare.)

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

A MITUI a atinge, a blătui, a da dreptul / duma / plicul / șpagă, a deschide ușa cu capul, a injecta, a mișca din urechi, a pune (cuiva) lacătul, a sări cu dreptul, a sări la cap, a sfănțui, a șpăgui, a unge, a unge cu miere, a unge osia, a veni pe schiuri.

Intrare: mitui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mitui
  • mituire
  • mituit
  • mituitu‑
  • mituind
  • mituindu‑
singular plural
  • mituiește
  • mituiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mituiesc
(să)
  • mituiesc
  • mituiam
  • mituii
  • mituisem
a II-a (tu)
  • mituiești
(să)
  • mituiești
  • mituiai
  • mituiși
  • mituiseși
a III-a (el, ea)
  • mituiește
(să)
  • mituiască
  • mituia
  • mitui
  • mituise
plural I (noi)
  • mituim
(să)
  • mituim
  • mituiam
  • mituirăm
  • mituiserăm
  • mituisem
a II-a (voi)
  • mituiți
(să)
  • mituiți
  • mituiați
  • mituirăți
  • mituiserăți
  • mituiseți
a III-a (ei, ele)
  • mituiesc
(să)
  • mituiască
  • mituiau
  • mitui
  • mituiseră
Intrare: mițui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mițui
  • mițuire
  • mițuit
  • mițuitu‑
  • mițuind
  • mițuindu‑
singular plural
  • mițuiește
  • mițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mițuiesc
(să)
  • mițuiesc
  • mițuiam
  • mițuii
  • mițuisem
a II-a (tu)
  • mițuiești
(să)
  • mițuiești
  • mițuiai
  • mițuiși
  • mițuiseși
a III-a (el, ea)
  • mițuiește
(să)
  • mițuiască
  • mițuia
  • mițui
  • mițuise
plural I (noi)
  • mițuim
(să)
  • mițuim
  • mițuiam
  • mițuirăm
  • mițuiserăm
  • mițuisem
a II-a (voi)
  • mițuiți
(să)
  • mițuiți
  • mițuiați
  • mițuirăți
  • mițuiserăți
  • mițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mițuiesc
(să)
  • mițuiască
  • mițuiau
  • mițui
  • mițuiseră
verb (VT343)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • mițui
  • mițuire
  • mițuit
  • mițuitu‑
  • mițuind
  • mițuindu‑
singular plural
  • mițuie
  • mițuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • mițui
(să)
  • mițui
  • mițuiam
  • mițuii
  • mițuisem
a II-a (tu)
  • mițui
(să)
  • mițui
  • mițuiai
  • mițuiși
  • mițuiseși
a III-a (el, ea)
  • mițuie
(să)
  • mițuie
  • mițuia
  • mițui
  • mițuise
plural I (noi)
  • mițuim
(să)
  • mițuim
  • mițuiam
  • mițuirăm
  • mițuiserăm
  • mițuisem
a II-a (voi)
  • mițuiți
(să)
  • mițuiți
  • mițuiați
  • mițuirăți
  • mițuiserăți
  • mițuiseți
a III-a (ei, ele)
  • mițuie
(să)
  • mițuie
  • mițuiau
  • mițui
  • mițuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

mitui, mituiescverb

  • 1. A da cuiva mită. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Mituiește pe judecător din banii boilor celor furați. RETEGANUL, P. I 28. DLRLC
    • format_quote Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii cari spuseră împăratului că pînă nu va tăia pasărea de aur... nu se va însănătoși. ISPIRESCU, E. 363. DLRLC
etimologie:
  • Mită + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

mițui, mițuiescverb

  • 1. popular A tunde un miel, o oaie etc. de mițe. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Îl mițui și pe dînsul, ca pe mieii ceilalți și îi trimise mițele acasă. ISPIRESCU, E. 208. DLRLC
    • format_quote Și mi-i băga [cârlanii] la ocol, Să m-apuc de mițuit, Că mițele le-am vîndut. PĂSCULESCU, L. P. 275. DLRLC
etimologie:
  • Miță + sufix -ui. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.