MITOMANIE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

mitoman, ~ă smf [At: DLR / Pl: ~i, ~e / E: fr mythomane] Persoană care suferă de mitomanie.

mitomanie sf [At: V. ROM. ianuarie 1957, 173 / Pl: ~ii / E: fr mythomanie] Boală psihică ce se manifestă prin tendința de a denatura adevărul, de a inventa fapte care nu s-au petrecut în realitate.

MITOMANIE s. f. Boală psihică caracterizată prin tendința de a denatura adevărul, de a inventa fapte care nu s-au petrecut în realitate; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

MITOMAN, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de mitomanie. [< fr. mythomane].

MITOMANIE s.f. (Med.) Manie caracterizată prin tendința maladivă de a denatura adevărul, de a minți; (p. ext.) mania de a minți. [< fr. mythomanie, cf. gr. mythos – mit, mania – nebunie].

MITOMAN, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de mitomanie. (< fr. mythomane)

MITOMANIE s. f. tendință patologică de a fabula; mania de a minți. (< fr. mythomanie)

MITOMAN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. /<fr. mythomane

MITOMANIE f. Stare patologică constând în tendința de a denatura adevărul; mania de a minți. /<fr. mythomanie

mitoman adj. m., s. m., pl. mitomani; adj. f., s. f. mitomană, pl. mitomane

mitomanie s. f., art. mitomania, g.-d. mitomanii, art. mitomaniei

!mitoman adj. m., s. m., pl. mitomani; adj. f., s. f. mitomană, pl. mitomane

mitomanie s. f., art. mitomania, g.-d. mitomanii, art. mitomaniei

mitoman s. m., pl. mitomani

mitomanie s. f., art. mitomania, g.-d. mitomanii, art. mitomaniei

MITO-₂ „legendă, fabulație”. ◊ gr. mythos „povestire, legendă” > fr. mytho-, germ. id., engl. id. > rom. mito-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a miturilor; ~gramă (v. -gramă), s. f., ansamblu de semne care au o anumită semnificație simbolică sau ideologică; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor; ~manie (v. -manie), s. f., formă de dezechilibru psihic, care se caracterizează prin tendința maladivă de a denatura adevărul.

MITOMANÍE (< fr.; gr. mythos „povestire, mit” + mania „manie”) s. f. Boală mintală caracterizată ca o tendință constituțională patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa minciuni și povești imaginare care îi descriu ca martori și de obicei într-o poziție avantajoasă. Termen introdus de medicul francez Ernest Dupré în 1905.

MITOMAN s. mincinos.

MITOMANIE s. (MED.) confabulație.

mitomanie s.f. (psih.) confabulație, pseudologie. Mitomania se caracterizează prin tendința unei persoane de a denatura adevărul, de a inventa fapte, întâmplări imaginare.

MITOMANIE s. (MED.) confabulație.

MITOMÁN, -Ă s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Pl.: mitomani, -e. – Din fr. mythomane.

MITOMANIE s. f. (Rar) Boală psihică caracterizată prin tendința de a denatura adevărul, de a inventa fapte care nu s-au petrecut în realitate. Și-a plimbat mitomania pe străzile Bucureștilor. V. ROM. ianuarie 1 957, 173. - Din fr. mythomanie.