MITOMANIE s. f. Boală mintală caracterizată prin nevoia patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa povești care le avantajează; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

mitoman, ~ă smf [At: DLR / Pl: ~i, ~e / E: fr mythomane] Persoană care suferă de mitomanie.

mitomanie sf [At: V. ROM. ianuarie 1957, 173 / Pl: ~ii / E: fr mythomanie] Boală psihică ce se manifestă prin tendința de a denatura adevărul, de a inventa fapte care nu s-au petrecut în realitate.

MITOMANIE s. f. Boală psihică caracterizată prin tendința de a denatura adevărul, de a inventa fapte care nu s-au petrecut în realitate; p. gener. mania de a minți. – Din fr. mythomanie.

MITOMAN, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de mitomanie. [< fr. mythomane].

MITOMANIE s.f. (Med.) Manie caracterizată prin tendința maladivă de a denatura adevărul, de a minți; (p. ext.) mania de a minți. [< fr. mythomanie, cf. gr. mythos – mit, mania – nebunie].

MITOMAN, -Ă adj., s. m. f. (suferind) de mitomanie. (< fr. mythomane)

MITOMANIE s. f. tendință patologică de a fabula; mania de a minți. (< fr. mythomanie)

MITOMAN ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. /<fr. mythomane

MITOMANIE f. Stare patologică constând în tendința de a denatura adevărul; mania de a minți. /<fr. mythomanie

mitoman adj. m., s. m., pl. mitomani; adj. f., s. f. mitomană, pl. mitomane

mitomanie s. f., art. mitomania, g.-d. mitomanii, art. mitomaniei

!mitoman adj. m., s. m., pl. mitomani; adj. f., s. f. mitomană, pl. mitomane

mitomanie s. f., art. mitomania, g.-d. mitomanii, art. mitomaniei

mitoman s. m., pl. mitomani

mitomanie s. f., art. mitomania, g.-d. mitomanii, art. mitomaniei

MITO-₂ „legendă, fabulație”. ◊ gr. mythos „povestire, legendă” > fr. mytho-, germ. id., engl. id. > rom. mito-. □ ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a miturilor; ~gramă (v. -gramă), s. f., ansamblu de semne care au o anumită semnificație simbolică sau ideologică; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază geneza și evoluția miturilor; ~manie (v. -manie), s. f., formă de dezechilibru psihic, care se caracterizează prin tendința maladivă de a denatura adevărul.

MITOMANÍE (< fr.; gr. mythos „povestire, mit” + mania „manie”) s. f. Boală mintală caracterizată ca o tendință constituțională patologică a unor persoane de a altera adevărul, de a fabula, de a inventa minciuni și povești imaginare care îi descriu ca martori și de obicei într-o poziție avantajoasă. Termen introdus de medicul francez Ernest Dupré în 1905.

MITOMAN s. mincinos.

MITOMANIE s. (MED.) confabulație.

MITOMANIE s. (MED.) confabulație.

MITOMÁN, -Ă s. m. și f. Persoană care suferă de mitomanie. – Pl.: mitomani, -e. – Din fr. mythomane.

MITOMANIE s. f. (Rar) Boală psihică caracterizată prin tendința de a denatura adevărul, de a inventa fapte care nu s-au petrecut în realitate. Și-a plimbat mitomania pe străzile Bucureștilor. V. ROM. ianuarie 1 957, 173. - Din fr. mythomanie.