MITOCĂNIE, (2) mitocănii, s. f. 1. Atitudine, comportare, afirmație etc. de mitocan. 2. Mojicie, grosolănie, bădărănie, vulgaritate. – Mitocan + suf. -ie.

mitocan sm [At: FILIMON, O. I, 394 / Pl: ~i / E: mitoc + -an] 1 (înv) Locuitor, în special, meseriaș, de la periferia unui oraș Si: mahalagiu¹ (1). 2 (Pex) Om de rând. 3 (Prt) Om cu comportări grosolane Si: bădăran, mojic.

mitocănie sf [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~ii / E: mitocan + ~ie] Atitudine, comportare, expresie de mitocan Si: bădărănie, grosălănie, mojicie.

MITOCĂNIE, mitocănii, s. f. Atitudine, comportare, afirmație etc. de mitocan; mojicie, grosolănie, bădărănie, vulgaritate. – Mitocan + suf. -ie.

MITOCAN, mitocani, s. m. Om lipsit de delicatețe, grosolan, bădăran, mojic; (în trecut) orășean de condiție socială modestă, cu maniere simple. Ce caut eu aici? Stăm în pustiu... cu mitocanii de arendași. DUMITRIU, B. F. 45. Să trăiesc eu cu un mitocan! Nu era de mine; eu sînt o persoană delicată. CARAGIALE, O. I 59. Cîte un mitocan cu capul lulea de vin își făcea de vorbă cu păreții și cu vîntul. EMINESCU, N. 34.

MITOCĂNIE, mitocănii, s. f. Purtare, faptă, vorbă de mitocan; bădărănie, mojicie.

MITOCAN ~i m. Persoană care vădește lipsă de educație; om cu apucături grosolane; bădăran; mârlan; mojic; mahalagiu. /mitoc + suf. ~an

MITOCĂNIE ~i f. Comportare sau vorbă de mitocan; bădărănie. /mitocan + suf. ~ie

mitocan m. 1. om de rând cu apucături de mahalagiu; 2. mojic, bădăran. [Lit. călugăr locuitor de mitoc, deci extraurban, de unde sensul peiorativ].

mitocănie f. mojicie.

mitocán, -ncă s. (d. mitoc. Cp. cu cĭofligar). Locuitor din mitoace, adică din dependențele saŭ mahalalele orașelor (saŭ după locuitoriĭ de pe lîngă fostu mitoc al Rîmniculuĭ în Bucureștĭ, unde e astăzĭ Ateneu, și de pe la biserica Ceauș Radu). Fig. Iron. Mahalagiŭ, mojic, ghĭorlan, țopîrlan, om necĭoplit: mitocan din dealu Spiriĭ. Munt. vest. Cărăuș. V. magopeț și metec.

mitocăníe f. Fam. Purtare de mitocan.

mitocan s. m., pl. mitocani

mitocănie s. f., art. mitocănia, g.-d. art. mitocăniei; (fapte) pl. mitocănii, art. mitocăniile (desp. -ni-i-)

mitocan s. m., pl. mitocani

mitocănie s. f., art. mitocănia, g.-d. art. mitocăniei; (fapte) pl. mitocănii, art. mitocăniile

mitocan s. m., pl. mitocani

mitocănie s. f., art. mitocănia, g.-d. art. mitocăniei; (fapte) pl. mitocănii, art. mitocăniile

mitocan, -că, mitocani, -ce s. m., s. f. om necioplit / grosolan

MITOCAN adj., s. bădăran, grosolan, mahalagiu, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar, (pop.) mocan, mocârtan, modârlan, pădureț, râtan, țopârcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modârlău, modoran, mogâldan, necunoscător, negândit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.)

MITOCAN s. v. mahalagiu.

MITOCĂNIE s. bădărănie, grosolănie, impolitețe, indelicatețe, mahalagism, mârlănie, mojicie, necuviință, nedelicatețe, nepolitețe, țărănie, vulgaritate, (pop.) mocofănie, mocofănism, (reg.) modorănie, (înv.) grosime, râtănie, (rar fig.) necioplire. (A comis o ~.)

mitocan s. v. MAHALAGIU.

MITOCAN adj., s. bădăran, grosolan, mîrlan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Un om ~.)

MITOCĂNIE s. bădărănie, grosolănie, impolitețe, indelicatețe, mahalagism, mîrlănie, mojicie, necuviință, nepolitețe, țărănie, vulgaritate, (pop.) mocofănie, mocofănism, (reg.) modorănie, (înv.) grosime, rîtănie, (rar fig.) necioplire. (A comis o ~.)

MITOCAN s. m. (Învechit) Locuitor (în special, meseriaș) de la periferia unui oraș, m a h a l a g i u¹ (1); p. e x t. om de rînd; (peiorativ) om cu comportări grosolane, bădăran, mojic. Sub nume de mitocani, popolul de jos înțelege pe dulgheri, zidari și alți meseriași ce locuiesc pe la mahalale, FILIMON,. O. I. 394. Nu mă trece între mitocani, căci sînt fecior de boier. id. ib. Cîte un mitocan cu capul lulea de vin își făcea de vorbă cu păreții și cu vîntul. EMINESCU, N. 34. Apoi de ! n-a avut dreptate muierea să-l lese ? Om fără ambiț. . . Un mitocan, mă rog. CARAGIALE, T. II. 15. Dați un mitocan, Nu-l lăsați, căci el insultă pe poporul suveran ! I. NEGRUZZI, S. I, 158. Deschideți ușile să iasă mirosul de mitocani. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 18. Bădărănia asta . . . -o simulezi dumneata. . . Nu ești un mitocan. SEBASTIAN, T. 58. - Pl.: mitocănii. – Mitoc + suf. -an.

MITOCĂNIE s. f. Atitudine, comportare, expresie de mitocan, bădărănie, mojicie, grosolănie. Cf. ȘĂINEANU, D. U., CADE, DM. - Pl. : mitocănii. – Mitocan + suf. -ie.