mirositor, ~oare a [At: (a. 1642) GCR I, 101/25 / V: (înv) ~iu, am~, amirositoriu / Pl: ~i, ~oare / E: mirosi + -tor] Care are sau răspândește un miros (4).

MIROSITOR, -OARE, mirositori, -oare, adj. Care miroase (de obicei plăcut), care are sau răspîndește un miros, mai ales frumos, parfumat. Se gîndeau tustrei fumînd iarba cea nouă și mirositoare. SADOVEANU, O. VII 23. Îl freacă pe dinăuntru cu... buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. Puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositoral unui lac albastru. EMINESCU, N. 65. – Variantă: amirositor, -oare adj.

MIROSITOR ~oare (~ori, ~oare) Care miroase; care emană miros. Parfum ~. /a mirosi + suf. ~tor

mirositor a. care dă miros bun: flori mirositoare.

mirositór, -oáre adj. Care răspîndește miros plăcut. V. puturos.

amirositor, ~oare a vz mirositor

mirositoriu, ~oare a vz mirositor

AMIROSITOR, -OARE adj. v. mirositor.

TRESTIE, trestii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, care crește pînă la 3-4 m înălțime, cu tulpina dreaptă, lemnoasă, goală în interior, cu frunze lungi, tăioase pe margini, cu flori în buchete la vîrful tulpinii, cu semințe aripate; crește în soluri umede, pe marginea lacurilor sau în ape liniștite, puțin adînci și este întrebuințată la diverse împletituri și îngrădituri (Phragmites communis); stuf. Păduri de trestii, ascuțite-n vînt, Se nasc și mor, în soare și viforniți. DRAGOMIR, P. 25. Trestiile galbene... foșneau atingîndu-și pămătufurile. SADOVEANU, O. VI 527. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină... Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 54. ◊ (În metafore și comparații) Era înaltă, subțire trestie, cu ochi verzi. STANCU, D. 11. ◊ (Și în forma compusă trestie-de-baltă) Simțeam cum bolta se-nfioară, cum sînu-i uriaș tresaltă, Cum tremură înfrigurată sfioasa trestie-de-baltă. GOGA, C. P. 10. Mijlocul tău ca trestia-de-baltă și mersul tău ușor. DELAVRANCEA, A. 59. ◊ Compuse: trestie-de-cîmpuri (sau trestie-mică) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschise, violete sau purpurii; crește prin fînețe, pe margini de păduri și pe malurile rîurilor (Calamagrostis epigeios); trestie-de-zahăr = plantă erbacee, din familia gramineelor, cultivată în țările calde ca plantă industrială, din al cărei suc se fabrică zahăr (Saccharum officinarum). Încă din 1512 s-a început importul de negri din Africa pentru plantațiile de ananas, trestie-de-zahăr, cafea. RALEA, O. 28. Exploata zeci de moșii și visa culturi rare de orez și trestie-de-zahăr în țara noastră. SADOVEANU, E. 173; trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina lemnoasă, foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus Rotang). (Eliptic) O luă spre Jidovița agale... învîrtind între degete un baston de trestie. REBREANU, I. 60; trestie-mirositoare = obligeană.

mirositor adj. m., pl. mirositori; f. sg. și pl. mirositoare

mirositor adj. m., pl. mirositori; f. sg. și pl. mirositoare

mirositor adj. m. pl. mirositori; f. sg. și pl. mirositoare

MIROSITOR adj. odorant, odorifer. (Substanță ~oare.)

MIROSITOR adj. odorant, odorifer. (Substanță ~.)

TRESTIE-MIROSITOARE s. v. obligeană.

trestie-mirositoare s. v. OBLIGEANĂ.

Mirositor ≠ nemirositor

MIROSITOR, -OÁRE adj. Care are sau răspîndește un miros (2). Aceasta iaste jărtva cea dulce mirositoare înaintea lui D[u]mn[e]zeu (a. 1642). GCR I, 101/25. Ladanul. . . făcîndu-să în locu împuțicios, iaste mirositori. HERODOT (1645), 190. Ca o grădină plină de flori mirositoare ale raiului (a. 1652). GCR I, 159/14. Iubesc afumăturile ceale cu bună mirezmă și. . . ierhile ceale mirositoare. CHEIA ÎN. 99^r/5. Nucușoara mirositoare (a. 1773). GCR II, 97/29. Se nu se țînă în pivnițele ceale de vin orice feliu de. . . bucate greu amirositoare. ECONOMIA, 169/10, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., lb. Păduri din care, ca dintr-un rai, sufla un abur prea dulce și mirositoriu. DRĂGHICI, R. 61/8, cf. 86/11. Pomii cei. . . mai frumos mirositori din lume. GORJAN, H. I, 3/4. Cucoana preoteasa iubește florile mirositoare. NEGRUZZI, S. I, 323. Multe flori mirositoare! Dar ca voi, mici lăcrimioare, N-are-n lume nici o floare Miros dulce, dulce nume. ALECSANDRI, P. I, 122. El puse jos dulcea lui sarcina pe malul mirositoriu al unui lac albastru. EMINESCU, N. 65. Îl freacă pe dinăuntru cu . . . buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. Se gîndeau tustrei fumînd iarba cea nouă și mirositoare, adusă de peste mări. SADOVEANU, O. V, 512. Împărat întru sine sfatul Că acea frumoasă floare mirositoare Să o ia să strălucească La curtea împărătească. POP., ap. GCR II, 314. Dorul meu ș-al dumitale Facâ-l Dumnezeu o floare, O floare mirositoare, Ca s-o pun la cingătoare. HODOȘ, P. P. 34. – Pl.: mirositori, -oare. – Și: (învechit) mirositóriu, -oáre, amirositór, -oáre, amirositóriu, -oáre (lb) adj. – Mirosi + suf. -tor.