2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIROSITÓR, -OÁRE, mirositori, -oare, adj. Care are (și răspândește) un miros (2); odorific. – Mirosi + suf. -tor.

MIROSITÓR, -OÁRE, mirositori, -oare, adj. Care are (și răspândește) un miros (2); odorific. – Mirosi + suf. -tor.

mirositor, ~oare a [At: (a. 1642) GCR I, 101/25 / V: (înv) ~iu, am~, amirositoriu / Pl: ~i, ~oare / E: mirosi + -tor] Care are sau răspândește un miros (4).

MIROSITÓR, -OÁRE, mirositori, -oare, adj. Care miroase (de obicei plăcut), care are sau răspîndește un miros, mai ales frumos, parfumat. Se gîndeau tustrei fumînd iarba cea nouă și mirositoare. SADOVEANU, O. VII 23. Îl freacă pe dinăuntru cu... buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. Puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositoral unui lac albastru. EMINESCU, N. 65. – Variantă: amirositór, -oáre adj.

MIROSITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care miroase; care emană miros. Parfum ~. /a mirosi + suf. ~tor

mirositor a. care dă miros bun: flori mirositoare.

mirositór, -oáre adj. Care răspîndește miros plăcut. V. puturos.

amirositor, ~oare a vz mirositor

AMIROSITÓR, -OÁRE adj. v. mirositor.

TRÉSTIE, trestii, s. f. Plantă erbacee din familia gramineelor, care crește pînă la 3-4 m înălțime, cu tulpina dreaptă, lemnoasă, goală în interior, cu frunze lungi, tăioase pe margini, cu flori în buchete la vîrful tulpinii, cu semințe aripate; crește în soluri umede, pe marginea lacurilor sau în ape liniștite, puțin adînci și este întrebuințată la diverse împletituri și îngrădituri (Phragmites communis); stuf. Păduri de trestii, ascuțite-n vînt, Se nasc și mor, în soare și viforniți. DRAGOMIR, P. 25. Trestiile galbene... foșneau atingîndu-și pămătufurile. SADOVEANU, O. VI 527. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină... Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 54. ◊ (În metafore și comparații) Era înaltă, subțire trestie, cu ochi verzi. STANCU, D. 11. ◊ (Și în forma compusă trestie-de-baltă) Simțeam cum bolta se-nfioară, cum sînu-i uriaș tresaltă, Cum tremură înfrigurată sfioasa trestie-de-baltă. GOGA, C. P. 10. Mijlocul tău ca trestia-de-baltă și mersul tău ușor. DELAVRANCEA, A. 59. ◊ Compuse: trestie-de-cîmpuri (sau trestie-mică) = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunze late, cu flori verzi-deschise, violete sau purpurii; crește prin fînețe, pe margini de păduri și pe malurile rîurilor (Calamagrostis epigeios); trestie-de-zahăr = plantă erbacee, din familia gramineelor, cultivată în țările calde ca plantă industrială, din al cărei suc se fabrică zahăr (Saccharum officinarum). Încă din 1512 s-a început importul de negri din Africa pentru plantațiile de ananas, trestie-de-zahăr, cafea. RALEA, O. 28. Exploata zeci de moșii și visa culturi rare de orez și trestie-de-zahăr în țara noastră. SADOVEANU, E. 173; trestie-de-mare sau trestie-spaniolă = plantă din familia palmierilor, cu tulpina lemnoasă, foarte lungă, subțire și flexibilă, din care se fac bastoane și împletituri (Calamus Rotang). (Eliptic) O luă spre Jidovița agale... învîrtind între degete un baston de trestie. REBREANU, I. 60; trestie-mirositoare = obligeană.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

mirositór adj. m., pl. mirositóri; f. sg. și pl. mirositoáre

mirositór adj. m. pl. mirositóri; f. sg. și pl. mirositoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIROSITÓR adj. odorant, odorifer. (Substanță ~oare.)

MIROSITOR adj. odorant, odorifer. (Substanță ~.)

TRESTIE-MIROSITOÁRE s. v. obligeană.

trestie-mirositoare s. v. OBLIGEANĂ.

Intrare: mirositor
mirositor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • mirositor
  • mirositorul
  • mirositoru‑
  • mirositoare
  • mirositoarea
plural
  • mirositori
  • mirositorii
  • mirositoare
  • mirositoarele
genitiv-dativ singular
  • mirositor
  • mirositorului
  • mirositoare
  • mirositoarei
plural
  • mirositori
  • mirositorilor
  • mirositoare
  • mirositoarelor
vocativ singular
plural
amirositor adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • amirositor
  • amirositorul
  • amirositoru‑
  • amirositoare
  • amirositoarea
plural
  • amirositori
  • amirositorii
  • amirositoare
  • amirositoarele
genitiv-dativ singular
  • amirositor
  • amirositorului
  • amirositoare
  • amirositoarei
plural
  • amirositori
  • amirositorilor
  • amirositoare
  • amirositoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: trestie-mirositoare
trestie-mirositoare substantiv feminin (numai) singular
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • trestie-mirositoare
  • trestia-mirositoare
plural
genitiv-dativ singular
  • trestii-mirositoare
  • trestiei-mirositoare
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

mirositor amirositor

  • 1. Care are (și răspândește) un miros.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: odorant odorifer odorific antonime: nemirositor attach_file 3 exemple
    exemple
    • Se gîndeau tustrei fumînd iarba cea nouă și mirositoare. SADOVEANU, O. VII 23.
      surse: DLRLC
    • Îl freacă pe dinăuntru cu... buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238.
      surse: DLRLC
    • Puse jos dulcea lui sarcină pe malul mirositor al unui lac albastru. EMINESCU, N. 65.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Mirosi + sufix -tor.
    surse: DEX '09 DEX '98

trestie-mirositoare

etimologie: