mineră sf vz minieră

minia vt [At: DL / P: ~ni-a / Pzi: ~iez / E: it miniare] (Rar) A ilustra cu miniaturi (6).

minier¹, ~ă a [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pl: ~i, ~e / E: fr minier] 1 Care se referă la mină¹ (1). 2 Care ține de mină¹ (1). 3 (D. regiuni, localități etc.) în care se găsesc mine și se practică mineritul (1).

minieră sf [At: AMFILOHIE, G. 69/20 / V: ~neră / Pl: ~re, (nob) ~ruri / E: it miniera, fr minière] 1-2 (Înv) Mină¹ (1-2). 3 Minereu.

MINIA, miniez, vb. I. Tranz. (Rar) A ilustra ceva cu miniaturi. Manuscris miniat cu dibăcie. – Pronunțat: -ni-a.

MINIER, -Ă, minieri, -e, adj. Care aparține minei¹, care ține de mină, care se referă la mine. Exploatare minieră. – Pronunțat: -ni-er.

MINIER, -Ă adj. 1. Referitor la mine¹ (1), de mine. 2. În care se găsesc mine, în care se practică mineritul. [Pron. -ni-er. / < fr. minier].

MINIA, miniez, vb. I. tr. A ilustra cu miniaturi. (din it. miniare)

MINIER, -Ă adj. I. referitor la mine¹ (1), de mine. 2. în care se găsesc mine. (< fr. minier)

MINIER ~ă (~i, ~e) Care ține de mină; propriu minelor. Industrie ~ă. [Sil. -ni-er] /<fr. minier

miner m. 1. lucrător în mine; 2. soldat ce lucrează la mine în asedii (= fr. mineur).

minier a. relativ la mine: industrie minieră.

*miniér, -ă adj. (fr. minier, -ière, d. mine, mină). Relativ la mine: industria minieră. S. f., pl. e. Mină puțin adîncă și descoperită (supt ceru liber), carieră. V. miner.

minia (a ~) (rar) (desp. -ni-a) vb., ind. prez. 1 sg. miniez (desp. -ni-ez), 3 miniază, 1 pl. miniem; conj. prez. 1 sg. să miniez, 3 să minieze; ger. miniind (desp. -ni-ind)

minier (desp. -ni-er) adj. m., pl. minieri; f. minieră, pl. miniere

minia (a ~) (rar) (-ni-a) vb., ind. prez. 3 miniază, 1 pl. miniem (-ni-em); conj. prez. 3 să minieze; ger. miniind (-ni-ind)

minier (-ni-er) adj. m., pl. minieri; f. minieră, pl. miniere

minia vb. (sil. -ni-a), ind. prez. 3 sg. miniază, 1 pl. miniem (sil. -ni-em); conj. prez. 3 sg. și pl. minieze; ger. miniind (sil. -ni-ind)

minier adj. m. (sil. -ni-er), pl. minieri; f. sg. minieră, pl. miniere

minier (adj.)

MINIERĂ s. v. mină, minereu, ocnă, subteran.

minieră s. v. MINĂ. MINEREU. OCNĂ. SUBTERAN. erată

Minia = Minyas.

MINÉRĂ s. f. v. minieră.

MINIÁ vb. I. Tranz. (Rar) A ceva cu miniaturi (2). Cf. DL, DM. - Pronunțat: -ni-a. – Prez. ind. miniez.. – Din it. miniare.

MINIER¹, -Ă adj. Care se referă la mină¹ (1), care ține de mină¹; (despre regiuni, Iocalități etc.) în care se găsesc mine, cu mine, în care se practică mineritul (2). Cf. ȘĂINEANU, D. U. Politica economică în sectorul minier și petrolifer. LEG. EC. PL. 80. În lupța pentru industrializarea socialistă a țării. . . muncitorilor, tehnicienilor din industria minieră le revine un rol de frunte. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2387. Cele mai bune echipe artistice de amatori din Valea Jiului întreprind în aceste zile turnee prin localitățile miniere. ib. 1960, nr. 4 863. - PL: minieri, -e. – Din fr. minier.

MINIERĂ s. f. (Învechit) 1. Mină¹ (1). Sînt multe miniere (au băi) de aramă. AMFILOHIE, G. 69/20, •cf. HEM 2346. Minierurile (ocnile, băile). VÎRNAV, F. M. I, 43^r/10. 2. Minereu. În fundul munților se află și minere de aramă . . . , minere de fier și de cărbuni de pămînt. . ., însă pentru a se scoate minerele, precum și alte avuții, cuprinse în sinul munților. IONESCU, M, 47, cf. CIHAC, I, 166. Pl.: miniere și (neobișnuit) minieruri. – Și : minéră s. f. - Din it. miniera, fr. minière.