minieră sf [At: AMFILOHIE, G. 69/20 / V: ~neră / Pl: ~re, (nob) ~ruri / E: it miniera, fr minière] 1-2 (Înv) Mină¹ (1-2). 3 Minereu.

mineră sf vz minieră

MINIERĂ s. v. mină, minereu, ocnă, subteran.

minieră s.f. (înv.) 1 (miner.; de obicei urmat de determ. care arată felul, natura) v. Mină¹. Subteran. 2 (geol.) v. Minereu.

minieră s. v. MINĂ. MINEREU. OCNĂ. SUBTERAN. erată

mineră s.f. (miner.; rar) v. Mineriță.

MINIERĂ s. f. (Învechit) 1. Mină¹ (1). Sînt multe miniere (au băi) de aramă. AMFILOHIE, G. 69/20, •cf. HEM 2346. Minierurile (ocnile, băile). VÎRNAV, F. M. I, 43^r/10. 2. Minereu. În fundul munților se află și minere de aramă . . . , minere de fier și de cărbuni de pămînt. . ., însă pentru a se scoate minerele, precum și alte avuții, cuprinse în sinul munților. IONESCU, M, 47, cf. CIHAC, I, 166. Pl.: miniere și (neobișnuit) minieruri. – Și : minéră s. f. - Din it. miniera, fr. minière.

MINÉRĂ s. f. v. minieră.