MINARET, minarete, s. n. Turn înalt anexă a unei moschei, amenajat în partea superioară cu un balcon circular, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minaretă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

mânavetă sf vz minaret

minare² sf vz minarea

minarea sf [At: (cca 1650) ap. GCR I, 149/23 / V: ~re / Pl: ~ele / E: tc minare] (Înv) Minaret.

minaret sn [At: COSTINESCU / V: (nob) ~etă sf / Pl: ~e / E: fr minaret, ger Minarett] Turn înalt al geamiilor, din vârful căruia hogea cheamă pe credincioși la rugăciune Si: (înv) minarea.

minaretă sf vz minaret

MINAREA (pl. -rele) sf. ⛪ Turnul unei geamii, din înălțimea căruia hogea chiamă credincioșii la rugăciune (🖼 3171): la o ~ a unei geamii... s’au arătat o cruce (LET.); lumina candelelor ce aprind Turcii în Ramazan pe vase și pe minarele (BOL.) [tc. m i n a r è].

* MINARET (pl. -ete) sn. MINAREA: departe înainte se văd, între cer și apă, ~ele din Rusciuc (VLAH.) [fr.].

MINARET, minarete, s. n. Turn înalt alipit unei moschei, amenajat în partea superioară cu un foișor sau cu un balcon, de unde preoții musulmani cheamă credincioșii la rugăciune; minarea. [Var.: (rar) minarétă s. f.] – Din fr. minaret, germ. Minarett.

MINARE¹ s. f. v. minaret.

MINAREA s. f. v. minaret.

MINARET, minarete, s. n. Turnul înalt al geamiilor (din înălțimea căruia hogea cheamă pe credincioși la rugăciune). Într-o clipă întrevăzu orașul cu palmieri, clădirile albe și cubice, minaretele, moscheele, deșertul, soarele arzător, sfinxul și piramidele. C. PETRESCU, A. 281. Acolo jos, peste cununa întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vîrful unui minaret. TOPÎRCEANU, S. A. 72 ♦ Turn asemănător cu cel descris mai sus, folosit ca element decorativ al unei clădiri. – Variante: (învechit și arhaizant) minare (ALECSANDRI, P. I 238), minarea (SADOVEANU, F. J. 659, ODOBESCU, S. III 14), (neobișnuit) minaretă (MACEDONSKI, O. I 55) s. f.

MINARET s.n. Turn înalt de geamie. ♦ Element decorativ al unei clădiri în formă de minaret. [< fr. minaret, germ. Minarett, cf. tc. minaret, ar. minara].

MINARET s. n. 1. turn circular înalt lângă o moschee. 2. element decorativ al unei clădiri în formă de minaret (1). (< fr. minaret, germ. Minarett)

MINARET ~e n. Turn înalt al unei moschei, prevăzut cu un foișor sau cu un balcon, de unde preoții musulmani cheamă credincioșii la rugăciune. /<fr. minaret, germ. Minarett

minareà f. turnul geamiei din vârful căruia hogea chiamă la rugăciuni: cetăți cu mii de minarele OD. [Turc. MINARÈ, lit. felinar].

minareá f., pl. ele (turc. minare, menare, d. ar. menaret, far, turn de geamie; ngr. minarés, sp. minarete, fr. minaret). Turn de geamie. – Și *minaret n., pl. e (după fr.).

minarea (înv.) s. f., art. minareaua, g.-d. art. minarelei; pl. minarele

minaret s. n., pl. minarete

minarea (înv.) s. f., art. minareaua, g.-d. art. minarelei; pl. minarele, art. minarelele

minaret s. n., pl. minarete

minarea s. f., art. minareaua, g.-d. art. minarelei; pl. minarele

minaret s. n., pl. minarete

minaret (-turi), s. n. – Turn de moschee. – Var. (înv.) minarea. Tc. minare (Șeineanu, III, 80; Lokotsch 1463a; Ronzevalle 165), cf. ngr. μιναρές, bg. minare; forma actuală, prin fr. minaret.

MINAREA s. v. minaret.

MINARET s. (înv.) minarea. (~ la o moschee.)

minare s.f. 1 măcinare, roadere, săpare, săpat¹. Țărmul mării se poate surpa oricând din cauza minării produse de valuri. 2 fig. distrugere, <fig.> ruinare. Emoțiile și supărările repetate duc la minarea sănătății.

minarea s.f. (arhit.; la o moschee; înv.) v. Minaret.

minaret s.n. (arhit.; la o moschee) <înv.> minarea. Din minaret muezinul cheamă credincioșii la rugăciune.

minarea s. v. MINARET.

MINARET s. (înv.) minarea. (~ la o moschee.)

MINARɲ s. f. v. minarea.

MINAREA s. f. (Învechit) Minaret. Au zidit un mecet foarte mare și frumos cu patru minareale (cca 1650). GCR I, 149/23, cf. MAG. IST. I, 248/15. O minare a unii geamii (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 286/4, cf. VĂCĂRESCUL, IST. 248. Un șeic . . . a ucis de curînd doi preoți greci, slobozind cu pușca asupra lor din vîrful unei minarele. GT (1839), 110V29. Se zărește minareaua de costor cu-aur suflată. NEGRUZZI, S. II, 131. În fața acestei biserici sint două cupole In formă de minarele. FILIMON, O. II, 72. De mult imamul din minare cîntase. ALECSANDRI, P. I, 238. Cetăți cu mii de minarele. ODOBESCU, S. III, 14. Medeanuri goale, minarele subțiri. . . toate erau pentru franțuz de un interes necontenit împrospătat. SADOVEANU, Z. C. 269, cf. id. O. XIII, 868. - Pl.: minarele. - Și: minare s. f. – Din tc. minare.

MINARÉT s. n. Turnul înalt al geamiilor (din vîrful căruia hogea cheamă pe credincioși la rugăciune); (învechit) minarea. Cf. COSTINESCU, ALEXI,, W. S-arată-n galbenul ce scade Topindu-și fața In azur O minaretă cu arcade. MACEDONSKI, O. I, 55. Departe înainte se văd, între cer și apă, minaretele din Rusciuc. VLAHUȚĂ, ap. CADE. Oamenii lui Ibraim. . . scot [caicul] la larg, în splendoarea albastră – cu minarete rigide, în cer, cu minarete tremurătoare, în apă – a Cornului de Aur. GALACTION, O. A. I, 403. Acolo jos, peste cununa Întunecatului boschet, Sclipește-n aer semiluna Din vîrful unui minaret. TOPÎRCEANU, P. 134. Într-o clipă întrevăzu orașul cu palmieri, clădirile albe și cubice, minaretele, moscheele, deșertul. C. PETRESCU, A. 281. Ruine de arhitecturi romane, alaiuri de minarete ridicate de sultani. BRĂESCU, A. 217. Tainice moschei, Pe soarele din apă plimbîndu-și minaretele. LESNEA, A. 56. În acea copleșitoare amiază pontică totul încremenise . . . începind cu gíturile de girafă ale minaretelor. TEODOREANU, M. U. 95. Deasupra Cornului de Aur, cununa Stambulului se desfășura cu minaretele-i subțiri. SADOVEANU, O. X, 293, cf. BART, S. M. 47. Atît de multe sînt. . . turlele albe și ascuțite ca niște săgeți cu inele ale minaretelor, încît călătorii sînt vrăjiți. CAMIL PETRESCU, O. III, 102. - Pl.: minarete. – Și: (neobișnuit) minarétă s. f. – Din fr. minaret, germ. Minarett.

MINARÉTĂ s. f. v. minaret.