3 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Rar; despre voce, grai) Plângător, plângăreț. – V. milogi.

milogit2, ~ă a [At: ISPIRESCU, L. 126 / Pl: ~iți, ~e / E: milogi] (Rar, d. voce) Plângăreț.

milogit1 sn [At: ALR II, 3202/514 / Pl: ~uri / E: milogi] (Rar) Cerșit.

MILOGÍT, -Ă, milogiți, -te, adj. (Mai ales despre voce, grai) Plîngător, plîngăreț. Zmeul se apropie... cu grai milogit. ISPIRESCU, L. 126.

MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.

milogi vrt [At: PANN, P. V. III, 1421/19 / Pzi: ~gesc / E: milog] 1 A cerși. 2-5 (Pex; dep) vrt A (se) ruga cu stăruință (și cu glas plângător).

MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A se ruga de cineva cu stăruință spre a obține ceva; a cere de pomană, a cerși. [Țăranii] sînt siliți să cerșească pur și simplu.. să se milogească pentru porumb. REBREANU, R. I 223. O fetiță, c-un paneraș de flori, se tot milogește pe lîngă noi, c-un aer de sfîșietoare mizerie. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Cînd vedea drumeț... lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tînguios numai din vîrful limbii. CARAGIALE, O. III 51. ◊ Tranz. (Neobișnuit) Milogea sprijinul unui om și pe omul acela nu-l socotea vrednic de stimă. C. PETRESCU, C. V. 62.

A SE MILOGÍ mă ~ésc intranz. 1) A adopta o atitudine de inferioritate (față de cineva) implorând (pentru a obține ceva). 2) A umbla cu cerutul; a cerși. /Din milog

milogì v. 1. a cere de milă; 2. fig. a implora cu fățărnicie: veni milogindu-se la muma voinicului ISP.

milogésc (mă) v. refl. (d. milog saŭ d. sîrb. milolagati, a linguși, a minți fin). Cerșesc, cer de pomană. Fig. Implor prea umil: i se milogea pentru fiu eĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!milogí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se milogéște, imperf. 3 sg. se milogeá; conj. prez. 3 să se milogeáscă

milogí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. milogésc, imperf. 3 ag. milogeá; conj. prez. 3 sg. și pl. milogeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MILOGÍT s. cerșeală, cerșetorie, cerșit, milogeală, (rar) cerșetorit, (înv. și reg.) prosteală, (arg.) mangleală. (Umblă cu ~ul.)

MILOGIT s. cerșeală, cerșetorie, cerșit, milogeală, (rar) cerșetorit, (înv. și reg.) prosteală, (arg.) mangleală. (Umblă cu ~.)

MILOGÍ vb. a cerși, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (A ~ pe la colțuri de stradă.)

MILOGI vb. a cere, a cerși, (pop.) a prosti, (Transilv. și Maram.) a coldui, (înv.) a calici, a cerșetori, (arg.) a mangli. (A ~ pe la colțuri de stradă.)

Intrare: milogit (adj.)
milogit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • milogit
  • milogitul
  • milogitu‑
  • milogi
  • milogita
plural
  • milogiți
  • milogiții
  • milogite
  • milogitele
genitiv-dativ singular
  • milogit
  • milogitului
  • milogite
  • milogitei
plural
  • milogiți
  • milogiților
  • milogite
  • milogitelor
vocativ singular
plural
Intrare: milogit (s.n.)
milogit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • milogit
  • milogitul
  • milogitu‑
  • milogi
  • milogita
plural
  • milogiți
  • milogiții
  • milogite
  • milogitele
genitiv-dativ singular
  • milogit
  • milogitului
  • milogite
  • milogitei
plural
  • milogiți
  • milogiților
  • milogite
  • milogitelor
vocativ singular
plural
Intrare: milogi
verb (V407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • milogi
  • milogire
  • milogit
  • milogitu‑
  • milogind
  • milogindu‑
singular plural
  • milogește
  • milogiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • milogesc
(să)
  • milogesc
  • milogeam
  • milogii
  • milogisem
a II-a (tu)
  • milogești
(să)
  • milogești
  • milogeai
  • milogiși
  • milogiseși
a III-a (el, ea)
  • milogește
(să)
  • milogească
  • milogea
  • milogi
  • milogise
plural I (noi)
  • milogim
(să)
  • milogim
  • milogeam
  • milogirăm
  • milogiserăm
  • milogisem
a II-a (voi)
  • milogiți
(să)
  • milogiți
  • milogeați
  • milogirăți
  • milogiserăți
  • milogiseți
a III-a (ei, ele)
  • milogesc
(să)
  • milogească
  • milogeau
  • milogi
  • milogiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

milogit (adj.)

etimologie:

  • vezi milogi
    surse: DEX '98 DEX '09

milogit (s.n.)

milogi

  • 1. A cere de pomană.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: cerși attach_file 3 exemple
    exemple
    • [Țăranii] sînt siliți să cerșească pur și simplu... să se milogească pentru porumb. REBREANU, R. I 223.
      surse: DLRLC
    • O fetiță, c-un paneraș de flori, se tot milogește pe lîngă noi, c-un aer de sfîșietoare mizerie. VLAHUȚĂ, O. A. 442.
      surse: DLRLC
    • Cînd vedea drumeț... lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tînguios numai din vîrful limbii. CARAGIALE, O. III 51.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • tranzitiv neobișnuit Milogea sprijinul unui om și pe omul acela nu-l socotea vrednic de stimă. C. PETRESCU, C. V. 62.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • milog
    surse: DEX '98 DEX '09