MICROELECTRONIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și folosirea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

microelectronic, ~ă [At: DN³ / P: ~cro~e~ / Pl: ~ici, ~ice / E: eg microelectronic(s)] 1 sf Ramură a electronicii care studiază producerea și utilizarea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. 2 a Care aparține microelectronicii (1). 3 a Referitor la microelectronică (1). 4 a (D. dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare.

MICROELECTRONIC, -Ă, microelectronici, -ce, s. f., adj. I. S. f. Ramură a electronicii care studiază producerea și utilizarea circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. II. Adj. 1. Referitor la microelectronică (I). 2. (Despre dispozitive electronice) Cu grad înalt de miniaturizare. [Pr.: -cro-e-] – Din engl. microelectronic(s).

MICROELECTRONICĂ s.f. Tehnologie care studiază micșorarea continuă a pieselor și aparatelor electronice pînă la dimensiuni microscopice. [Gen. -cii. / et. incertă].

MICROELECTRONIC, -Ă I. adj. 1. referitor la microelectronică. 2. (despre dispozitive electronice) cu grad înalt de miniaturizare. II. s. f. ramură a electronicii care studiază miniaturizarea continuă a circuitelor și aparatelor electronice. (< fr. microélectronique, engl. microelectronic/s/)

microelectronic, -ă adj. (electron.) Referitor la microelectronică ◊ „Specialiști din S.U.A., cercetând posibilitățile de ameliorare a condițiilor de fabricare a componentelor microelectronice – extrem de sensibile la impurități în cursul procesului tehnologic – au ajuns la concluzia că fumătorii expiră, chiar și la câteva ore după consumarea ultimei țigări, de 40 de ori mai multe elemente poluante decât cei nefumători.” R.l. 5 VII 84 p. 6 (din engl. microelectronic; DMC 1967; DEX-S)

MICROELECTRONIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de microelectronică; propriu microelectronicii. 2) (despre dispozitive electronice) Care are un grad înalt de miniaturizare. [Sil. -cro-e-] /<engl. microelectronic

MICROELECTRONICĂ f. Ramură a electronicii care se ocupă cu studiul producerii și utilizării circuitelor electronice cu grad înalt de miniaturizare. [Sil. -cro-e-] /<engl. microelectronic

microelectronică (desp. mi-cro-) s. f., g.-d. art. microelectronicii

*microelectronică (mi-cro-) s. f., g.-d. art. microelectronicii

microelectronic adj. m., pl. microelectronici; f. sg. microelectronică, pl. microelectronice

MICROELECTRÓNICĂ (< micro- + electronică) s. f. Ramură a electronicii care se ocupă de crearea subansamblelor și blocurilor pe bază de microcircuite integrate și a elementelor de construcție auxiliare microminiaturale (plachete cu cablaj imprimat, cablu flexibil, mnicrofișe, microcalculatoare etc.), precum și cu folosirea acestora la aparatura radioelectronică. Apărută în deceniul 7 al sec. 20, s-a dezvoltat în direcția micșorării elementelor circuitelor integrate și a mării gradului de integrare. Se mai numește electronică integrată.