micșorime sf [At: HELIADE, O. II, 206 / V: (înv) ~șur~ / E: micșor + -ime] (Rar) 1-4 Micime (1-4).

MICȘORIME, micșorimi, s. f. (învechit) Faptul de a fi mic; micime. Gîndiți ce-ar zice eroii din vechime, Găsindu-se azi față cu-a voastră micșorime? ALECSANDRI, T. II 188. Spre patru părți ale lumii Patru ferestre privesc... Al lor număr, micșorime. Cu a casei înălțime atît nu se învoiesc. ALECSANDRI, P. 96.

MICȘORIME, micșorimi, s. f. (Înv.) Micime. – Din micșor + suf. -ime.

micșorime f. micime extremă.

micșoríme f. Rar. Micime.

micșurime sf vz micșorime

micșorime (rar) s. f., g.-d. art. micșorimii

micșorime (rar) s. f., g.-d. art. micșorimii

micșorime s. f., g.-d. art. micșorimii

MICȘORIME s. v. micime.

micșorime s. v. MICIME.

MICȘORÍME s. f. (Rar) 1. (Cu sens dimensional) Micime (1). Spre patru părți ale lumei Patru ferestre privesc. . . Al lor număr, micșorime, Cu a casei înălțime. . . Nu se învoiesc. ALEXANDRESCU, O. I, 130, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V., DDRF. 2. (Cu sens cantitativ) Micime (2). Micșorimea zestrei ce aducea fata se compensa cu șansele de înaintare pe care le oferea înrudirea și nășia ministrului. BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 178. 3. (Cu sens calitativ) Micime (3). Slava sau micșorimea strămoșilor nu poate să adaoge nimic sau să scază lá îmbunătățirea noastră de acum. HELIADE, O. II, 206. A întîmpina greșeala unui frate abătut. . . nu e micșorime de răzbunare, ci o datorie sacră. ap. GHICA, A. 773, cf. COSTINESCU. Ce-ar zice eroii din vechime, Gâsindu-se azi față cu-a voastră micșorime? ALECSANDRI, T. II, 188. Te împotrivești fiindcă ai destulă micșurime de inimă. I. NEGRUZZI, S. IV, 397. – Și: (învechit) micșuríme s. f. – Micșor + suf. -ime.

MICȘURÍME s. f. v. micșorime.