17 definiții pentru miasmă


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

miasmă sf [At: POV. HOL. 52/12 / V: (rar) miasm sn, miazmă / P: mi-as~ / Pl: ~me / E: fr miasme] 1 (Mpl) Emanație rău mirositoare Si: duhoare, exalație, putoare. 2 (Iuz) Microorganism provenit mai ales din descompunerea substanțelor animale sau vegetale din bălți. 3 Agent al unor boli infecțioase. 4 Boală cauzată de agenți patogeni.

MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.

MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare; duhoare, putoare, exalație. [Pr.: mi-as-] – Din fr. miasme.

MIÁSMĂ, miasme, s. f. Emanație rău mirositoare, provenită din descompunerea corpurilor organice; putoare, duhoare. Putreziciunile bălții împrăștiau în aerul nopții miasme înțepătoare. SADOVEANU, O. VI 12. ♦ Miros rău. Răsuflarea vîntului venea însă arzătoare, tîrînd miasmele gazelor de benzină. C. PETRESCU, A. 362. – Pronunțat: mi-as-.

MIÁSMĂ s.f. Emanație nesănătoasă, miros urât provenit din materii organice în descompunere; duhoare. [Pron. -mi-as-. / < fr. miasme, cf. gr. miasma – murdărie, pată].

MIÁSMĂ s. f. emanație urât mirositoare; duhoare. (< fr. miasme, gr. miasma)

MIÁSMĂ ~e f. livr. Miros neplăcut; emanație rău mirositoare; duhoare; putoare. [Sil. mi-as-] /<fr. miasme

miasmă f. 1. emanațiune contagioasă; 2. exalațiune de putrezime.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

miásmă (mi-as-) s. f., g.-d. art. miásmei; pl. miásme

miásmă s. f. (sil. mi-as-), g.-d. art. miásmei; pl. miásme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

MIASMĂ s. duhoare, infecție, împuțiciune, putoare, (livr.) fetiditate, (înv.) duh, smreduire. (Simțea o ~ insuportabilă.)

Miasmă ≠ aromă, balsam


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

miásmă (miásme), s. f. – Duhoare. Fr. miasme.Der. miasmatic, adj., din fr. miasmatique; înmiasma, vb. (a răspîndi mirosuri urîte).

Intrare: miasmă
  • silabație: mi-as-
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • miasmă
  • miasma
plural
  • miasme
  • miasmele
genitiv-dativ singular
  • miasme
  • miasmei
plural
  • miasme
  • miasmelor
vocativ singular
plural