miarță sf [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~țe, mierțe / E: nct] 1 (Îdt) Ființă sau lucru mic și gros. 2 (Reg; ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin pp „de”) Ființă pipernicită Si: stârpitură. 3 (Fig; rar) Lucru fără importanță Si: bagatelă, fleac.

MIARȚĂ, miarțe, s. f. (Regional, numai în expr.) miarță de copil = copil pipernicit, nedezvoltat. Făcu o miarță de copil pînă nu era încă de șapte luni. ISPIRESCU, U. 18. – Pronunțat: miar-.

miarță f. ceva mare cât o merță: o miarță de copil ISP.

mĭárță, smĭárță și zmĭárță f., pl. ĭerțe. Munt. Fam. Copil mic: el nu era atuncĭ de cît o mĭarță de copil.

zmĭárță, V. mĭarță.

!miarță (stârpitură) (înv., pop.) (desp. miar-) s. f., g.-d. art. miarței; pl. miarțe

miarță (stârpitură) (pop.) (miar-) s. f., g.-d. art. miarței/mierței; pl. miarțe/mierțe

miarță s.f. (sil. miar-), g.-d. art. miarței / mierței; pl. miarțe / mierțe

MIÁRȚĂ s. f. 1. (În dicționarele din trecut) Ființă sau lucru mic și gros. Cf. GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. ♦ (Regional; ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prepoziția „de”. Ființă pipernicită. stîrpitură. îi făcu o miarță de copil pînă nu era încă de șepte luni. ISPIRESCU, U. 18. Să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cît. id. L. 95. O miarță de om. PAMFILE, J. III, 91. 2. Fig. (Rar) Lucru fără importanță; bagatelă, fleac. Cf. DDRF. - Pl.: miarțe (DL, DM) și mierțe (CADE). – Etimologia necunoscută.