mișmaș sn [At: CARAGIALE, O. II, 164 / V: (rar) ~miș / Pl: ~uri / E: ger Mischmasch] 1 (Rar) Amestec eterogen Si: amestecătură, (liv) mixtură. 2 (Spc) Amestec de băuturi Vz carcalete. 3 (Lpl) Afacere necinstită, bazată pe înșelătorie Cf învârteală. 4 (Lpl) Afirmații neadevărate.

MIȘMAȘ, mișmașuri, s. n. (Familiar) Vin amestecat cu apă minerală sau gazoasă, șpriț. Iau aperitive, țuică, mastică, pelin, mișmaș. CARAGIALE, O. II 313. ◊ Fig. Amestecătură, talmeș-balmeș. Ce fel de mișmaș este dar poreclita nuvelă? GHEREA, ST. CR. I 187.

MIȘMAȘ s.n. (Fam.) Vin amestecat cu apă minerală sau cu apă gazoasă; șpriț. ♦ (Fig.) Afacere necinstită, bazată pe înșelătorie; învîrteală; amestecătură, încurcătură. [< germ. Mischmasch].

MIȘMAȘ s. n. 1. (fam.) vin amestecat cu apă minerală sau gazoasă; șpriț. 2. (pl.) afacere, combinație necinstită; învârteală. ◊ vorbe, afirmații scornite. (< germ. Mischmasch)

MIȘMAȘ ~uri n. fam. 1) Băutură alcoolică slabă obținută prin amestecul vinului cu apă gazoasă (sau minerală); șpriț. 2) Afacere necinstită; învârteală. Umblă cu ~uri. 3) Îngrămădire de lucruri diferite; amestecătură. /<germ. Mischmasch

mișmaș n. vin amestecat cu gazoasă sau cu ape minerale: mastică, pelin, mișmaș CAR. [Nemț. MISCHMASCH, amestec, termen introdus de chelnerii austriaci].

mișmáș n., pl. urĭ (germ. mischmasch). Spriț.

mișmiș sn vz mișmaș

mișmaș (fam.) s. n., pl. mișmașuri

mișmaș (fam.) s. n., pl. mișmașuri

mișmaș s. n., pl. mișmașuri

MIȘMAȘ s. v. amestecătură, încâlceală, încâlcire, încâlcitură, încurcătură, șpriț.

mișmaș s. v. AMESTECĂTURĂ. ÎNCÎLCEALĂ. ÎNCÎLCIRE. ÎNCÎLCITURĂ. ÎNCURCĂTURĂ. ȘPRIȚ.

mișmaș (mișmașuri), s. n. – 1. Talmeș-balmeș, bălmăjeală, amestecătură. – 2. Vin amestecat cu sifon. Germ. Mischmasch (Tiktin).

mișmaș, mișmașuri s. n. 1. amestec de lucruri eterogene, amestec de băuturi 2. v. matrapazlâc

MIȘMAȘ s. n. (Rar) 1. Amestec de elemente eterogene, amestecătură, (livresc) mixtură; s p e c. amestec de băuturi (v. c a r c a l e t e). Iau aperitive, țuică, mastică, pelin, mișmaș. CARAGIALE, O. II, 164. În bucățele, Sticle, ulcele, Poftim mișmaș ! GORUN, F. 108. ◊ (Cu sens depreciativ) Apoi ce harababură e nuvela aceasta? Legendă, nu-i; cum cred țăranii lucrurile, nu-i. . . Ce fel de mișmaș este dar poreclita nuvelă? GHEREA, ST. CR. I, 187. 2. (Mai ales la pl.) Afacere, combinație necinstită, bazată pe înșelătorie; învîrteală. Cît le sînt oamenii la putere, își încropesc din mișmișuri o stare să le ajungă pentru vremea de opoziție. PAS, L. I, 195, cf. II, 8. Nu-mi umbla mie cu mișmașuri, CV 1 951, nr. 9-10, 44.** Vorbe, afirmații neadevărate, scornite.. Asta n-o mai cred. Iar ai început să spui tot felul de mișmașuri. MAT. DIALECT, I, 181. – Pl.: mișmașuri. - Și: (rar) mișmiș s.n. – Din germ. Mischmasch.