MIȘMAȘ s. n. (Rar) 1. Amestec de elemente eterogene, amestecătură, (livresc) mixtură; s p e c. amestec de băuturi (v. c a r c a l e t e). Iau aperitive, țuică, mastică, pelin, mișmaș. CARAGIALE, O. II, 164. În bucățele, Sticle, ulcele, Poftim mișmaș ! GORUN, F. 108. ◊ (Cu sens depreciativ) Apoi ce harababură e nuvela aceasta? Legendă, nu-i; cum cred țăranii lucrurile, nu-i. . . Ce fel de mișmaș este dar poreclita nuvelă? GHEREA, ST. CR. I, 187. 2. (Mai ales la pl.) Afacere, combinație necinstită, bazată pe înșelătorie; învîrteală. Cît le sînt oamenii la putere, își încropesc din mișmișuri o stare să le ajungă pentru vremea de opoziție. PAS, L. I, 195, cf. II, 8. Nu-mi umbla mie cu mișmașuri, CV 1 951, nr. 9-10, 44.** Vorbe, afirmații neadevărate, scornite.. Asta n-o mai cred. Iar ai început să spui tot felul de mișmașuri. MAT. DIALECT, I, 181. – Pl.: mișmașuri. - Și: (rar) mișmiș s.n. – Din germ. Mischmasch.