METAFRAZĂ s.f. 1. Traducere a unei poezii în proză; traducere a unui text pentru a ne reda cu fidelitate conținutul. 2. Anaforă constînd în reluarea noțiunii printr-un sinonim, pentru a evita repetarea monotonă a aceluiași cuvînt. [< fr. métaphrase, cf. gr. metaphrasis].

METAFRAZĂ s. f. 1. transpunere a unei poezii în proză; traducere a unui text în care se urmărește interpretarea fidelă a conținutului. 2. anaforă care folosește sinonimele pentru a evita repetarea monotonă a aceluiași cuvânt. (< fr. métaphrase)

METAFRAZĂ ~e f. Transpunere a unei poezii în proză. /<fr. métaphrase

metafrazâ sf [At: NEGULICI / Pl: ~ze / E: fr métaphrase] (Îdt) Traducere a unui text în care se urmărește în primul rând interpretarea fidelă a conținutului, și numai în al doilea rând măiestria artistică.

metafrază (desp. -ta-fra-) s. f., g.-d. art. metafrazei; pl. metafraze

metafrază (-ta-fra-) s. f., g.-d. art. metafrazei; pl. metafraze

metafrază s. f. (sil. -fra-), pl. metafraze

metafrază (gr. metaphrasis „traducere”, „explicație”), figură care constă în reluarea aceleiași noțiuni prin sinonime care au topica anaforei (I): „Pădurea, mi se pare, avea o melodie Străină pentru mine, necunoscută ție.” (Dan Deșliu) • Repetarea noțiunii prin sinonime realizează o schemă care este mai mult decât o anaforă, întrucât sinonimele constituie un mijloc de insistență și de dezvoltare a ideii. • M. se mai numește și transpunerea unei poezii în proză. ( → Meyers Handbuch, p. 80)

METAFRÁZĂ s. f. (În dicționarele din trecut) Traducere a unui text în care se urmărește în primul rînd interpretarea fidelă a conținutului, și numai în al doilea măiestria artistică. Cf. NEGULICI, COSTINESCU. - Pl.: metafraze. – Din fr. métaphrase.