mesa¹ sfs [At: DN³ / E: eg, sp mesa] (Glg) Platou înalt și lat, cu costișe ascuțite de stâncă ce coboară abrupt spre câmpiile înconjurătoare.

mesa² av [At: M. I. CARAGIALE, C. 29 / E: ns cf ngr μέσα „înăuntru”] 1-2 (Fam; îe) A intra (sau a cădea, a băga) ~ (A ajunge sau) a face pe cineva să ajungă într-o situație neplăcută.

MESA adv. (Familiar, numai în expr.) A băga (pe cineva) mesa = a aduce (pe cineva) prin diverse uneltiri într-o situație neplăcută. A intra (sau a cădea) mesa = a se lăsa păcălit, a ajunge într-o situație neplăcută, de care profită alții. Cu toate astea, am intrat mesa, se văicări el, am intrat și nu pot afla mîngîiere. M. I. CARAGIALE, C. 29.

MESA s.f. (Geol.) Platou înalt și lat, cu costișe ascuțite de stîncă ce coboară abrupt spre cîmpiile înconjurătoare. [< engl., sp., it. mesa, cf. lat. mensa – masă].

MESA s. f. platou înalt, înconjurat de abrupturi. ◊ podiș bazaltic provenit din lava acumulată inițial în văi largi, sau în depresiuni. (< sp. mesa)

mesă sf [At: FILIMON, O. I, 322 / Pl: ~se / E: it messa, fr messe, ger Messe] Slujbă religioasă care se oficiază în biserica catolică, în altar Si: liturghie,

meșă sf [At: TEODOREANU, M. U. 28 / Pl: ~șe / E: fr mèche] 1 Șuviță de păr, adesea de altă culoare sau nuanță decât restul părului. 2 Șuviță de păr atașată la părul natural, pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța. 3 (Pgn; la bărbați) Perucă. 4 (Med) Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană, pentru a o drena.

MEȘĂ, meșe, s. f. (Mai ales la sg.) 1. Șuviță de păr. 2. Bucată de tifon sau vată care se introduce într-o rană pentru drenaj.

MESĂ s.f. 1. Liturghie, la catolici. 2. Compoziție polifonică religioasă, care se cîntă cu sau fără acompaniament instrumental în bisericile romano-catolice în cadrul liturghiei; misă. [< it. messa, cf. germ. Messe, fr. messe < lat. bis. missa].

MEȘĂ s.f. 1. Șuviță de păr. ♦ Adaos de păr care completează și îmbogățește părul actorului sau actriței atunci cînd e nevoie. 2. Fîșie de tifon introdusă într-o rană pentru a drena puroiul. [< fr. mèche].

MESĂ s. f. sacrificiu al corpului și sângelui lui Cristos, conceput de teologia catolică și ortodoxă ca reînnoit de preot în altar; liturghie. (< it. messa, fr. messe, germ. Messe)

MEȘĂ s. f. 1. șuviță de păr. ◊ adaos de păr care completează și îmbogățește părul actorului sau al actriței atunci când e nevoie. 2. fâșie de tifon introdusă într-o rană adâncă pentru drenaj. (< fr. mèche)

MESĂ ~e f. rel. 1) Liturghie la catolici. 2) Compoziție muzicală religioasă care se cântă în bisericile romano-catolice la liturghie. /<it. messa, fr. messe, germ. Messe

MEȘĂ ~e f. 1) Șuviță de păr. 2) Fâșie de tifon sau de vată, care drenează o rană; dren. 3) Adaos de păr la cel natural pentru a-l îmbogăți. [G.-D. meșei] /<fr. meche

mesa (înv.) adv.

mesa (fam.) adv.

mesa adv.

mesă (slujbă religioasă) s. f., g.-d. art. mesei; pl. mese

meșă s. f., art. meșa, g.-d. art. meșei; pl. meșe

mesă (slujbă religioasă) s. f., g.-d. art. mesei; pl. mese

meșă s. f., art. meșa, g.-d. art. meșei; pl. meșe

mesă (religie) s. f., g.-d. art. mesei; pl. mese

meșă s. f., art. meșa, g.-d. art. meșei; pl. meșe

MESĂ s. v. misă.

MESĂ s. v. liturghie.

MEȘĂ s. (livr.) postișă. (O ~ de păr.)

mesă s. v. LITURGHIE.

MEȘĂ s. (livr.) postișă. (O ~ de păr.)

mesa adv. – 1. Bătut la unele jocuri de cărți. – 2. (În expresii) Înșelat. Ngr. μέσα „înăuntru” (Graur, BL, IV, 100); cf. expresia l-au băgat mesa, din ngr. τòν ἔβαλαν μέσα. Cf. misit.

MEȘ subst. încălțăminte; -Ă, șuviță de păr. 1. Meșea f. (16 A III 29). 2. + -otă: Meșotă, Ioan, ard. (Paș); Meșotești, neam brașovean (BCI XII 88). 3. +-in: Meșinești s., cf. și subst. meșină.

a băga mesa expr. a implica (pe cineva) într-o situație neplăcută.

a cădea mesa expr. a ajunge într-o situație neplăcută, a intra într-un bucluc.

a intra mesa expr. a intra într-o încurcătură / într-un bucluc.

MESA adv. (Familiar, în expr.) A intra (sau a cădea, a băga) mesa = a ajunge (sau a face pe cineva să ajungă) într-o situație neplăcută, a intra (sau a băga pe cineva) într-o încurcătură, într-un bucluc, a intra (sau a băga) la apă, v. a p ă. Am intrat mesa, se văicări el. M. I. CARAGIALE, C. 29, cf. COMAN, GL. Din ngr. μέσα „înăuntru”.

MÉSĂ s. f. Numele unei slujbe religioase care se oficiază în biserica catolică, în altar. Venea în toate zilele la biserica noastră ca să asculte mesa. FILIMON, O. I, 322. - Pl.: mese. – Din it. messa, fr. messe, germ. Messe.

MÉȘĂ s. f. 1. Șuviță de păr, adesea de altă culoare sau nuanță decît restul părului; șuviță de păr atașată la părul natural (pentru a-l îmbogăți și a-l înfrumuseța). Purta pieptene și oglindă rotundă, pe care le întrebuința mereu, potrivindu-și ba cărarea, ba meșa de pe frunte, ba cravata. TEODOREANU, M. U. 28. 2. (Med.) Bucată de tifon sau de vată care se introduce într-o rană, pentru a o drena. DICȚ. - Pl.: meșe. – Din fr. méche.